0233 235.907 office@mesagerulneamt.ro

Densuș, ”centrul spiritual al lumii”?

Publicat la 05 Iun 2011
Comment: Off
smart

Cea mai veche biserică românească, în care au loc și astăzi slujbe religioase, se află la Desuș, în Hunedoara. Biserica Sfântul Nicolae, aflată la o distanță de aproape 10 kilometri față de orașul Hațeg, este cunoscută drept cel mai ciudat  edificiu din Țara Hațegului. Celebrul monument din Țara Hațegului este construit din piatra șlefuită de romani în urma cu 2.000 de ani. George Călinescu spunea despre aceasta că este “o biserică bizară, făcută din marmuri și coloane, culese de la Sarmizegetusa. Un mic stâlp din cei patru care susțin îngusta turlă e o stelă romană purtând numele lui Longinus. E o marmură  cu o inscripție elegantă, luminoasă, frumoasă  precum o statuie. Ascunsă în umbră, abia luminată de câteva șuvițe de soare venind pe niște ferestruici, aceasta face impresia unei opere divine furată de genii nocturne”.

Precum reiese și din citatul de mai sus, aceasta este o “biserică bizară” construită în mare parte din blocuri masive de piatră și marmură, dar sunt folosite și coloane și statui culese de la fosta colonie romană Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa care se afla la 10 kilometri sud față de Densuș.

Locul construcției –  vatră de civilizație de mii de ani

Povestea bisericii, la care au contribuit și unii istorici, autori a diferite supoziții, ar începe înainte de ocuparea Daciei de către romani. Destule fete bisericești susțin că la Densuș  ar fi existat un lăcaş de cult creştin cu mulți ani înainte de sosirea legiunilor lui Traian.

Unii istorici afirmă că, înainte de venirea roma­nilor, pe acele locuri se afla un templu închinat lui Zamolxe. Dintre elementele decorative, cel mai mult atrag atenția doi lei așezați chiar deasupra  absidei  altarului. Descoperirea unui scut dacic pe care era reprezentat un leu ridică multe semne de întrebare. Chiar și masa altarului pe care slujește preotul Alexandru Gherghel, parohul bisericii Sf. Nicolae, este o piatră funerară  romană datînd din secolele II-III d.H. Noile descoperiri arheologice din zonă (o piatră pe care se află o inscripţie în limba latină, dar care vesteşte o sărbătoare dacică) par a adînci şi mai mult misterele acestei zone.

Prima biserică de pe teritoriul Daciei?

Cea mai vehiculată părere este cea care susţine că actuala biserică din Densuş a fost un templu roman creştinizat, adică o biserică paleocreştină construită între secolele IV-VI, fiind şi prima biserică de pe teritoriul Daciei. Cert este faptul că biserica a fost ridicată pe ruinele unei construcţii din antichitatea secolului al IV-lea.

Istoricul Nicolae Iorga plasează construirea bisericii în secolul al XVI-lea, însă istoricul de artă Vătăşeanu preferă ultimul sfert al secolului al XIII-lea.

Nicolae Iorga a denumit- o biserica “fără pereche în toată românimea”.

În interiorul acesteia, cât şi în împrejurimi s-au făcut numeroase investigaţii, dar, cu toate acestea, biserica monument continuă să-şi păstreze taina. Cercetările efectuate îndreptăţesc ipoteza conform căreia biserica a suferit mari modificări de-a lungul timpului.

Construită din blocuri, bolovani de rîu şi din materiale luate din fosta capitală romană a provinciei Dacia – cărămizi cu inscripţii romane, capiteluri, pietre funerare, tuburi de canalizare – biserica are un aspect neobişnuit, stârnind admiraţie şi uimire.

Arhitectura bisericii din Densuş

Din punct de vedere al arhitecturii, biserica prezintă un plan pătrat cu latura de 6 metri. Naosul acesteia este străpuns de un turn în jurul căruia se află un spaţiu îngust acoperit cu o boltă de sprijin.

Spre est se află o adâncă  absidă  semicirculară, atât la interior cât și la exterior, având pe latura sudică un diaconicon de mari dimensiuni. La diferite nivele ale zidurilor se observă motivul arhitectonic în dinţi de ferăstrău.

Acoperişul întregii construcţii este realizat din plăci de piatră suprapuse. Alături de biserică, în secolele XIV-XV, au fost adăugate pe latura sudică şi unele încăperi anexe. Întregul complex atrage atenţia prin estetica sa unică ce nu ascunde urmele stilistice ale romanicului târziu.

Maeştrii români – sfinţii creştini – au păstrat acest centru spiritual

Valoroasele fragmente de pictură murală, datând din 1443, opera unei echipe de maeştri, în frunte cu Ştefan, unul din primii zugravi români cunoscuţi, vădesc strînse legături stilistice cu picturile de epocă din Ţara Românească.

Pe registrele superioare ale pereţilor naosului ca şi cele de pe altar, care aparţin sfântului necunoscut  Ştefan, semnătura acestuia se poate vedea şi azi.

Particularităţile operei zugravului Ştefan ne trimit cu gândul la pictura bisericii Sfântul Nicolae din Curtea de Argeş, realizată în secolul al XIV-lea.

Pe lîngă semnătura pictorului ce face trimitere la mănăstirea din Argeş, mai amintim şi aspectul clădirii, care aminteşte de strania biserica San – Nicoară (ruinată) tot din Curtea de Argeş, unică în România, care probabil o fi arătat ca aceea de la Densuş.

Hramul bisericii

Biserica din Densuş are acelaşi hram ca aceea de la Curtea de Argeş, şi anume Sfântul Nicolae (forma veche românească fiind Nicoară).

Biserica Sfântul Nicolae din Densuş figurează pe lista de monumente propuse pentru a intra în patrimoniul UNESCO, încă din anul 1991, în prezent  aceasta aflându-se în plin proces de restaurare.

Nicolae Densuşianu s- a născut la Densuş

Autorul „Daciei preistorice”, lucrare care a lansat o teză riscantă: aici s-ar afla centrul spiritual ( n.a.) al lumii  -, Nicolae Densuşianu s- a născut la 18 aprilie 1846, în comuna Densuş, fiu al parohului Densuşului.

http://mesagerulneamt.ro/wp-content/uploads/2017/04/Banner-web-Tehnoprod-04-2017.jpg

„Densuşianu era dintre transilvănenii aceia care nu voiesc a mai şti nici de Transilvania lor iubită şi martiră, nici de România, pe care aşa de mulţi dintre ei o critică pe nedrept, nici de Macedonia pe care pare că am uitat-o cei din ţara liberă, după ce i-am pricinuit atîta rău, nici de Basarabia care a împlinit un secol de letargie, nici de Bucovina cu comorile ei din trecut, nimic din toate acestea… dar cari iubesc, iubesc cu patimă toată ţara locuită de români fără anume hotare decît acelea ale graiului nostru iubit, pămînt care a fost roşit de sîngele eroilor şi martirilor noştri, patria vecinică a doinei fermecătare şi a consînzenelor cu feţi frumoşi care fac să ne zboare gîndul înălţîndu- se tot mai sus. Dacia, Dacia Felix era patria lui Densuşianu” – dr. C.I. Istrati.

Ruinele Bisericii Sân Nicoară

Monumentul a fost ridicat în ultima perioadă a veacului al XIII-lea lîngă Curtea de Argeş şi a avut rostul de biserică de curte. Săpăturile arheologice efectuate în mai multe etape au scos la lumină un bogat material: ceramică smălțuită și frumos ornamentată, olane pentru acoperiş, fragmente de cahle specifice veacului al XV-lea, monede de argint și aramă, inele de argint din veacurile XIV-XV, vase de sticlă şi fragmente de frescă.

Biserica Sân Nicoară sau “Biserica Sf. Nicolae cel Mic”, cum o mai numeau localnicii, pentru a o deosebi de cea domnească, a fost clădită pe un platou înalt, probabil împreuna cu prima curte domnească, pe la sfârşitul secolului al XIV-lea, respectiv începutul secolului al XV-lea.

Arhitectura bisericii  Sân Nicoară

Arhitectura este tipică pentru recepţia artei bizantine în Balcani, aşa cum este ea reprezentată de Cetatea Severinului.

Planul acestui edificiu de mici dimensiuni este un dreptunghi compartimentat în pronaos si naos, încheiat în partea estică cu o absidă semicirculară. Aceasta este însoţită de doua absidiole pentru pastoforii. Se spune ca ar fi fost ctitorită chiar de vestita Doamna Clara, mama voievodului Vlaicu – Vodă. Despre doamna Clara circulă o legendă deosebit de frumoasă – Legenda Râului Doamnei.

Legenda Râului Doamnei

Nicolae Alexandru Basarab a rămas văduv cu doi băieţi, Vlaicu şi Radu (amândoi vor fi domni ai Ţării Româneşti), şi s-a căsătorit  a doua oară cu Doamna Clara. Vlaicu Vodă ajunge domn, dar Doamna Clara, mama sa vitregă, se considera adevărata conducătoare a ţării. Ea era catolică (iar de origine, de prin Ardeal) şi a vrut să introducă catolicismul şi în Ţara Românească, dar Vlaicu, care era ortodox, nu i-a dat voie. Se întâmplă o luptă cu turcii care intraseră în Dobrogea şi atacaseră şi Ţara Românească. Vlaicu Vodă strânge armata şi pleacă împotriva lor. El se temea, însă, că dacă pleacă din Curtea de Argeş, Doamna Clara va încerca să ridice o biserică catolică şi de aceea a lăsat la Curtea de Argeş câţiva boieri de încredere să o supravegheze şi să-l anunţe prin soli dacă se întâmplă aşa ceva. Dar şi Doamna Clara a avut un om de-al ei de încredere în oastea lui Vlaicu Vodă. Într-adevăr, cum a plecat Vlaicu, Doamna Clara a început să zidească biserica Sân Nicoară, în fața Bisericii Domneşti, a soţului ei. Oamenii lui Vlaicu i-au trimis ştire voievodului despre aceasta, iar el, din Dobrogea, unde se afla, a hotărât să se întoarcă pe loc în capitală cu gând s-o izgonească şi chiar s-o ucidă pe cea care i-a încălcat porunca. În acelaşi timp, însă, şi omul ei de încredere din oastea domnitorului a trimis solie în mare grabă, înaintea armatei, s-o înştiinţeze de planul domnitorului. Prinzând vestea, Doamna Clara şi-a încărcat repede avutul în căruţe şi a fugit cu trăsura spre Câmpulung să treacă pe la Rucăr spre Bran, în Ardeal, ca să scape. Pe drum, însă, trebuind să treacă râul, ea s-a înecat în locul care de atunci se cheamă Domneşti pe râul care tot de atunci se cheamă Râul Doamnei. Biserica Sân Nicoară a rămas neterminată, iar zidurile între care urmau să se închidă preoţii catolici, la fel.

Aici îşi avea aşezarea, cândva, Episcopia catolică. Turnul înalt, care domina aşezarea, era folosit și ca foişor de foc și post de observaţie, între el și turnul-donjon al Cetăţii Poienari existând un sistem de comunicare la distanţă. De aici, prin intermediul unor făclii aprinse, era semnalizată apropierea duşmanilor către ultimul refugiu al domnilor români, aflat la 25 de kilometri depărtare.

Mistere ale bisericii

În vremurile îndepărtate exista un tunel, care astăzi este accesibil numai pînă la jumătate, de acces între acest edificiu şi Biserica Domnească, ce trece pe sub drumul ce le desparte, şoseaua de legătura Piteşti – Curtea de Argeş – Transfăgăraşan.

Aceste două file din istoria poporului român demonstrează încă o dată spiritualitatea ridicată a trăitorilor de pe aceste plaiuri, faptul că suntem încă departe de dezlegarea unor mistere ne privesc: cine suntem, de unde venim, ce avem de făcut?

(Ștefan Nemțeanu)


 

Despre autor
Adresa: str. Baltagului, nr. 6, Piatra Neamt telefon: 0233/235.907 fax: 0333/816.194