Prin anii 1998/99 apărea în peisajul firmelor din România ceea ce se credea că va fi o firmă de mare succes, Cerealcom VS SA, în frunte cu un pietrean , Gheorghe Strungariu. Societatea se angaja să cultive cereale iar finanţarea venea din “Ţara Cantoanelor” , Elveţia, printr-un contract cu Salco Grain AG. Elveţienii veneau cu banii, de ordinul zecilor de milioane de dolari. Cum a decurs afacerea: banii lor au fost folosiţi rapid, numai că cerealele nu prea ajungeau la ei. Se ajunsese, practic, ca banii pentru finanţarea producţiei pe anul în curs să fie folosiţi pentru achiziţionare de cereale de pe piaţa liberă pentru a justifica sumele primate de Cerealcom cu un an în urmă.
În 2002 afacerea a luat-o pe tobogan. Mai întîi Cerealcom intră în faliment, apoi Salco Grain, cu o gaură estimată de ei la vreo 80 de milioane de dolari, spre sfîrşitul anului. A început o sarabandă a proceselor, creditorii, peste 130, încercînd să mai recupereze ceva din sumele pe care le avea aşteptau de la firma pietreană. Salco s-a înscris pe tabloul creditorilor cu o sumă de 80 de milioane. Din acest moment încep să apară creditori “interesanţi” şi interesaţi.
Un angajat al Gărzii Financiare Bacău dă împrumut 500.000 USD!
Pe tabloul creditorilor apare un domn onorabil, Rujan Liviu, care din postura de comisar la Garda Financiară, s-a scotocit prin buzunare, a găsit ceva mărunţiş, vreo juma de milion de parai şi a împrumutat cu ei conducerea de la Cerealcom. Evident, la un birou notarial, la un notar cu nume sonor în Bacău- Umbrărescu – bani pentru care a primit garanţii în acţiuni la Ulvas Vaslui. Ghinion, pisica treişpe, împrumutul nu este întregistrat în actele contabile de la Cerealcom, dar pentru domnul Rujan nu e o problemă, instanţa îl acceptă pe tabloul creditorilor. Şi începe aventura domnului Rujan care îşi face un ţel în viaţă să scoată pe Salco din tabelul creditorilor. Şi începe contestaţii după contestaţii cu, spun cunoscătorii, sprijinul unor oameni cu robă şi funcţii la Bacău. Dacă priveşti retrospectiv toate dosarele în care este implicat, el pare un supraveghetor pus să urmărească şi să pună piedici în desfăşurarea procesului.
Expertul Zmeu taie tot
Salco Grain AG avea un contract în baza căruia printr-o clauză penal, trebuia să primescă 20 de milioane de dolari, clauză ce nu putea fi ignorată de nici un expert. Mai erau dobînzi şi penalităţi de vreo 12 milioane de parai, restul de 50 de milioane ceruţi fiind pentru cheltuieli finanţarea producţiei. Aceste sume sînt contestate de Rujan şi firma Luk Oil şi în urma unei expertize se ajunge la suma de aproximativ 40 de milioane de dolari. Recursul se judecă la Bacău şi este admis pentru că “expertul a depus nişte completări în ultimul moment la dosar”. Aşa că instanţa numeşte un alt expert, Zmeu Nicoleta, care stabileşte un singur lucru clar, că Cerealcom a cheltuit peste 95 de milioane de dolari, mai mult decît a primit finanţare de la elveţieni, luînd în calcul orice cheltuială de pe firma românească. Chiar şi în aceste condiţii, ea “recunoaşte” implicit că o sumă de 32 de milioane ar trebui să ajungă la Salco! Între timp apare în ecuaţie o altă firmă,”Salco Imobiliare”, care ajunge şi ea în faliment şi a cărei arhivă ar trebui verificată de expert pentru a se ajunge la un adevăr general între Cerealcom VS şi Salco Grain. Expertul Zmeu nu vrea să meargă la Bucureşti şi instanţa apelează la un alt expert, numit Bogliş Petru. Pe scurt, acesta ia de bun ce a stabilit primul expert, mai taie ceva şi stabileşte că Salco are de primit ceva peste 38.000.000 de dolari! Buni şi ăştia, şi-au zis probabil elveţienii, mai bine decît nimic! Numai că eleveţienii nu au cunoscut justiţia de tip Pintea, care precum haiducul din trecut, s-a gîndit să ia de la elveţieni şi să dea la români.
Pintea acceptă expertul, nu şi expertiza!
După ce ultimul expert a constatat că eleveţienii ar trebui să primească suma amintită evident că domnul Rujan şi LukOil aucerut anularea expertizei lui Rujan. Că aşa vor ei! Instanţa, aflată pe moşia judiciară păstorită de domnul Pintea, şeful secţiei comerciale, nu ţine cont de cerere, îl acceptă ca expert pe domnul Bogliş, dar NU ŢINE CONT NICI DE CONCLUZIA DIN EXPERTIZĂ şi stabileşte că Salco nu are de primit nici un leu.Practic îi scoate de pe lista creditorilor. De ce s-a întîmplat acest lucru? Se spune că dl. Rujan nu ar fi un necunoscut pentru preşedintele secţiei comerciale, fie şi prin prisma faptului că are foarte multe procese, ca să nu mai spunem că se vorbeşte şi despre legături mai strînse, dar care n-ar putea, spun oamenii de bună credinţă, cel puţin în Bacău, să influenţeze actul de justiţie. Un cotidian nemţean scria despre cazul cu pricina, nu cu mult timp în urmă: “Se vorbeşte de presiuni, dar şi de filiaţii interesante între părţi din dosar şi şefi de la instanţa băcăuană. În lipsă de probe, acestea rămîn simple afirmaţii, însă cîteva întrebări se nasc totuşi, chiar dacă au un pronuntat caracter retoric:
1. În condiţiile în care oricum speranţe pentru creditorii mai de la coada tabelului de a recupera banii sînt aproape nule, de ce ar vrea cineva să scoată din proces un creditor cu o sumă atît de uriaşă?
(…)
Probabil că sentinţa de azi va clarifica aceste aspecte, dar ca jurnalist nu se poate să nu te întrebi ce interes s-ar putea ascunde în spatele acestor atîţia ani de procese, cine ar fi interesat să amîne atît deznodămîntul unui faliment şi, eventual, că tot vrem să atragem investitori străini, cum se vor simţi elveţienii, care au dat banii, dar ar putea rămîne cu amîndouă buzele umflate?”
Despre acest caz, despre probe îndoielnice, despre falsificări de hotărîri judecătoreşti, vom reveni, pentru că este o mostră de justiţie de mucava, care se înclină în funţie de cum bate interesul. Evident al părţilor.