Protest al cadrelor medicale de la spitalele desființate în Neamț
Cîteva zeci de cadre medicale, provenite de la spitalele din orașele Roznov și Bicaz, care au fost desființate, au protestat, în această dimineață, în fața biroului managerului Spitalului Județean Neamț. Oamenii – medici, asistenți medicali, infirmiere – sînt nemulțumiți de faptul că salariile lor diferă foarte mult de ale angajaților SJN. Este vorba de diferențe de cîteva sute de lei, toate astea în condițiile în care volumul de muncă depus de cadrele medicale este același. Mai mult decît atît, cadrelor medicale li se promisese, de către comitetul director, că vor avea parte de aceleași drepturi de salarizare.
Pretenții da, remunerație ba!
„Colegilor mei li s-a făcut o mare nedreptate. Ei au fost discriminați. S-a condiderat că este suficient și necesar să muncești după standarde de înaltă calitate la un spital județean de urgență, dar să fie plătiți, dacă s-ar putea, după standardul unui spital orășenesc, sătesc sau comunal. Acești oameni au aceleași drepturi ca și colegii mei, pentru că muncesc, sînt responsabili și oferă servicii în limita neajunsurilor pe care acest spital le are, cum ar fi lipsa de materiale.Merită să fie valorizați prin salariu. Toți cei de aici au de plătit rate, au copii la școală. Este normal să fie revoltați, pentru că unii dintre ei se trezesc, poate, la 3-4 dimineața, schimbă două trenuri pentru a ajunge aici să muncească. Infirmierele, spre exemplu, muncesc pentru un salariu de sub 600 de lei, bani cu care trebuie să trăiască o lună. Fiecare are propria dramă”, spune Puiu Sîrbu, președintele Ordinului Asistenților medicali generaliști și a asistenților medicali din România, filiala Neamț. Dacă nu vor obține nimic, oamenii spun că vor da în judecată spitalul.
„Ni se cere să fim zîmbitori și degajați. Cu burta goală nu prea ai cum să zîmbești pacienților. Facem cîte 30-40 de kilometri navetă în fiecare zi. Avem copii de ținut în școală, avem rate la bănci…”, spun cu amărăciune oamenii. „Nu eu am cerut să fiu trimis aici”, spune doctorul Radu Constantin, provenit de la Spitalul Bicaz. „Eu voiam să îmi fac treaba acolo, nu să fiu un medic bun la Piatra Neamț”, mai adaugă acesta.