Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril sînt conducători de cete îngerești.
– Fapte ale Sf. Arhanghel Mihail. Mihail se tîlcuiește „cine este ca Dumnezeu”, este voievodul oștilor cerești și cel dintîi din ceata Sfinților Arhangheli. El poartă sabie de foc și are misiunea de a păzi respectarea legii lui Dumnezeu.
Cînd Lucifer a greșit în cer și au început a cădea mulțime de îngeri, atunci toate puterile cerești tulburîndu-se, Arhanghelul Mihail a strigat: „Să luăm aminte!” Din clipa aceea a încetat căderea îngerilor, deoarece îngerii rămași l-au preamărit pe Dumnezeu.
Sf. Arhanghel Mihail s-a certat cu diavolul în pustiul Arabiei pentru trupul lui Moise, zicînd: Ceartă-te pe tine, Domnul! (Iuda 1, 9).
De asemenea, el a însoțit pe poporul ales din Egipt în pămîntul făgăduinței. El a adus cele zece pedepse peste poporul cel împietrit al lui Faraon. El s-a arătat păzitor oștilor lui Isus Navi, căruia i-a zis: „Eu sînt Voievodul oștilor Domnului și acum am venit” (Iosua 5, 14).
Sf. Arhanghel Mihail a stins cuptorul celor trei tineri din Babilon. L-a păzit pe Daniil în groapa cu lei. El a adus foc și pedeapsa peste cetățile desfrînate, Sodoma și Gomora. El a dat biruință lui Ghedeon în lupta și l-a scos viu pe Lot din Sodoma.
– Fapte ale Sf. Arh. Gavriil. Gavriil se traduce din ebraică „puterea mea este Dumnezeu” și este arhanghelul bunelor vestiri, de bucurie. Are misiunea de a vesti oamenilor tainele cele mari dumnezeiești. A fost trimis de Dumnezeu la Fecioara din Nazaret să-i vestească taina cea mare a întrupării Domnului. Tot el a adus vestea zămislirii Maicii Domnului dumnezeieștilor ei părinți Ioachim și Ana. El a vestit în templu Sfîntului Zaharia că soția lui va naște la bătrînețe pe Sfîntul Ioan Botezătorul. El a dus vestea cea bună Anei, mama proorocului Samuil.
Sfîntul Arhanghel Gavriil a dus la cer rugăciunea Fecioarei Maria cînd petrecea în templu. El i se arăta adesea și-i descoperea taine negrăite. O hrănea cu hrană îngerească la Sfînta Sfintelor. Este primul înger care a auzit despre taina întrupării lui Hristos. El a pus nume Sfîntului Ioan Botezătorul. A dat de veste păstorilor că în Betleem s-a născut Mesia. El a descoperit magilor taina întrupării și l-a liniștit pe Iosif cînd voia să lase pe Fecioara Maria. El a sfătuit Sfînta Familie să fugă în Egipt cu Pruncul, pentru a nu fi uciși.
În tradițiile creștine se spune că Sfîntul Gavriil ocrotește pe fecioare, acoperă pe mame, păzește pe prunci, duce rugăciunile cele fierbinți la Dumnezeu și aduce înapoi împlinirea cererilor.
El slujește tainelor celor mari și ajută la înmulțirea și mîntuirea neamului omenesc.
– Moșii de Arhangheli. În sîmbăta dinaintea sărbătorii Sf. Arh. Mihail și Gavril se fac praznice pentru sufletul morților. Fiecare om trebuie să aprindă o lumînare, care îi va fi „lumină de veci” în lumea de dincolo. Se aprind lumînari pentru vii, adormiți, cît și pentru cei care în momentul morții nu au avut pe nimeni care să le țină lumînarea.