Unii chiar așa ar denumi ceea ce s-a întîmplat cu formația romașcană Petrotub în seria I a Ligii a III-a. Pentru că numai un miracol ar duce pe primul loc o echipă fără bani, cu datorii la jucători, fără susținere financiară, nici măcar de la comunitatea locală. Apropiații fotbalului din Roman l-ar denumi „normalitate”, după ce o echipă reinventată de Costel Enache (actualul antrenor al Ceahlăului), a urcat sub comanda antrenorilor Ovidiu Marc și Doru Botez, în acest tur, pe prima treaptă a podiumului. Sau, altfel spus, după ce au scris istorie pe stadionul de lîngă Borzoghean contra Juventusului, foștii jucători ai Ceahlăului dau rezultate și ca antrenori. De la înălțimea fotoliului de lider, ne privește Ovidiu Marc, fotbalistul nemțean care a jucat pe Maracana, nu a vrut să plece de la Ceahlăul, opunîndu-se transferului perfectat de Gheorghe Ștefan și a învățat meseria de antrenor de la Florin Marin.
– Cum ai primit vestea numirii ca antrenor la Petrotub Roman?
– A fost ceva inopinat. O provocare. Costel Enache a preluat Ceahlăul, iar eu am venit la Roman. M-am consultat cu el în privința echipei și pot spune că din această cauză nu am avut probleme de adaptare. Am venit la Roman decis să arăt ce pot și să continui munca lui Costel Enache.
– Credeai în victoria contra celor de la SC Bacău, din ultima etapă, victorie care v-a adus pe primul loc?
– Sincer, da. Nici nu mi-am făcut probleme, în condițiile unui arbitraj bun. Avem o echipă valoroasă la Roman. Dacă deranjează pe cineva curajul nostru de a ajunge lideri, este problema lui.
– Ce știți, puteți promova? Sau aveți interdicție de a promova trei sezoane, cum s-a spus, pentru că echipa Laminorul s-a desființat și s-a reînființat sub alt nume?
– Nu e problema noastră. Nu ne interesează. Noi trebuie să jucăm și să o facem din ce în ce mai bine. Ne-am confruntat cu SC Bacău, echipă antrenată de Cristi Popovici, care și-a anunțat intenția de a promova în Liga a II-a. Am fost aproape de a elimina din Cupa României pe FCM Bacău, din Liga a II-a. Doar arbitrii și o greșeală a portarului nostru pe final de meci au întors soarta jocului. Eu zic că a fost un sezon reușit.
– Care sînt perspectivele? Pentru că arena este în degradare, iar fără sprijin financiar toată munca se va irosi.
– Sprijin… deocamadată am de la oamenii apropiați clubului, plus Doru Botez și Iosif Susanu în plan profesional. Ar fi bine să ne susțină și pe noi cineva în Consiliul local, pentru că sîntem echipa comunității și putem reveni în Liga a II-a. Acești băieți au de încasat restanțe financiare, nu avem nici o înfrîngere în tot turul și cred că-și merită banii. Linia de clasament este concludentă: 9 victorii, 5 egaluri, 0 înfrîngeri, 31 de goluri marcate și numai 7 primite. Avem cel mai bun atac și cea mai bună apărare din serie.
– Jocuri de culise?
– Nu avem o altă echipă sau echipe care să ne ajute, cum e cazul celor de la Suceava, care au două formații ce se bat pe banii alocați de Consiliul local. Măcar jumătate din acei bani dacă i-am avea noi, altfel s-ar pune problema. Apoi mai e jocul dur tolerat de arbitrii. La Dorohoi, spre exemplu, am avut două goluri anulate, plus un jucător al gazdelor ce trebuia eliminat pentru trei faze extrem de dure.
– Parcă a fost un meci jucat fără observator…
– Păi observatorul jocului, Aurel Daicu, a contribuit la tragerile de timp ale gazdelor, ținînd mingea între picioare și împiedicînd reluarea jocului. Nu m-a lăsat să-mi conduc echipa din picioare în fața băncii tehnice. Mi-aș fi dorit să-l aduc în vestiar să vadă ce-au simțit băieții cînd au văzut că nu pot termina meciul învingători după un 1-1 nemeritat.
– Elevii tăi joacă de plăcere, la fel cum o făceați voi?
– Mi-aș dori să trăiască și ei, ce-am trăit și eu ca fotbalist. Să intre pe un stadion ca Maracana, să joace măcar pentru lotul B al României, să promoveze în fața unui stadion arhiplin și să joace împotriva unei echipe de top a Europei, cum a fost Juventus ori Mallorca, fără să fie înfrînți.
– Și să nu schimbe echipele ca pe șosete.
– Aici nu poți să impui nimănui nimic. Fiecare cum simte. Dar cred că mulți dintre ei au avut posibilitatea să plece și n-au făcut-o, demonstrînd atașament față de club și oraș. Acum și comunitatea trebuie să-i răsplătească.
* Ce naște din pisică…
Andrei Marc îi calcă pe urme tatălui său. Convocat sub tricolor, la naționalele de juniori, de diferite categorii de vîrstă, Andrei pare a avea calitățile tatălui său, Ovidiu. Abnegație, dorință de afirmare, talent și joc din plăcere. Are acasă tricoul naționalei de pe vremea cînd tatăl lui a jucat pe stadionul brazilian Maracana. Un îndemn potrivit la perseverență.
* Ce spune primăria romașcană despre soarta echipei
Laurențiu Leoreanu, primarul Romanului, crede că e prea devreme ca cineva să se gîndească la promovare. “E prea devreme și e greu să vorbim despre promovare în Liga a II-a. Acest lucru înseamnă să dublăm fondurile alocate echipei, ori noi abia ne descurcăm acum. Mai este o soluție, ca Petrotub să devină satelitul unei echipe de Liga I și noi să furnizăm jucători”, a precizat edilul romașcan, fără să precizeze numele echipei. I-ar fi fost la îndemînă să spună clar și răspicat: Ceahlăul, că doar nu e secret de stat.
În plus, pentru a promova fotbalul, Laurențiu Leoreanu a organizat în urmă cu doi ani Cupa Roman Mușat la fotbal, însă trofeul, cîștigat de Politehnica Iași în dauna celor de la FC Vaslui, a rămas doar la prima ediție. În rest, multă indiferență față de un stadion ce are nevoie urgentă de reparații capitale. Pînă acum primarul Romanului nu a reușit să aducă în arenă decît majorete, care, însă, nu știu să completeze un manual de licențiere.
Cristi SOROCEANU
Un comentariu
Am un mesaj către Doru Botez .Să fii sănătos și La Mulți Ani din partea prietenului tău din copilărie Costel Trofin