Greu să crești puiul de om!
Puiul de om este cel mai neajutorat dintre toate progeniturile de pe pămînt. Să fii mămica unui pui de om nu este cu nimic mai ușor. În așteptarea odorului, sufletul celei care-l va naăte este asaltat din toate părțile de temeri, de spaime, de folclor și sfaturi care mai de care mai năstrușnice. Multe întrebări. Puține răspunsuri. Dar nimic de netrecut. Manuela Linu crede că, odată găsite răspunsurile la întrebări și clarificate temerile, nașterea unui copil ar putea fi cea mai frumoasă experiență din viața unei femei.
Manuela Linu este psiholog. Lucrează de aproximativ 18 ani în cadrul spitalului din Piatra Neamț. A fost asistent medical, dar psihologia și educația prenatală i s-au lipit cu totul de suflet. Este unul dintre cei 150 de educatori Lamaze atestați din România. E mereu prezentă, acolo, la patul viitoarei mămici. O întreabă cum se simte, îi citește printre cuvinte povestea, îi face profilul și îi explică următoarele etape, ca s-o ajute să păstreze experiența nașterii doar cu amintiri plăcute. E susținător fervent al nașterii naturale, îi place ce face, se simte împlinită. Ar mai asista și acum la o naștere, îi e dor, dar nu mai are voie. Acum este psiholog în maternitate.
Dilema veche: cezariană sau natural?
Educația prenatală a devenit abia în ultimii ani o practică pentru majoritatea mămicilor. De obicei, cele care ajung la educație prenatală sînt femeile instruite, cu ocupație, care nu au născut niciodată și care încep să intre într-un “conflict de informație”. Adică aud vrute și nevrute de la mame, bunici, prietene, mătuși, plus de la inamicul nr. 1 – internetul. Ideea că prima naștere este foarte dureroasă, că nu degeaba a apărut expresia ”chinurile facerii”, face ca, în primă fază, viitoarele mămici să încline spre operația de cezariană, ca variantă ”mai curată, mai uscată, mai rapidă”. Asta nu înseamnă că este în favoarea mamei și a copilului. “Nașterea naturală este normală și sănătoasă. Este normal și natural pentru că se regenerează anumite tulburări – gen chisturi sau alte probleme de acest gen – aflate în fază incipientă în timpul sarcinii. Se reglează datorită descărcărilor hormonale care apar în organism. Se face un cumul de hormoni care pregătesc organismul mamei atît pentru expulzie, cît și pentru următoarea etapă din viața mamei – alăptarea. Trebuie să învățăm că laptele nostru este cel mai bun pentru copiii noștri, iar nașterea trebuie să fie naturală pentru a pregăti următoarea etapă, alăptarea. Cu cît nașterea este naturală, fără intervenții externe de ordinul sedativelor sau al intervențiilor chirurgicale, cu atît alăptarea este mai ușoară”, spune Manuela Linu.
Cum răzgîndește o mămică ferm hotărîtă să facă cezariană? ”Dacă reușesc să o conving să facă diferența între trei poziții semnificative în travaliu – contracția uterină, relaxarea după contracție și poziționare -, este imposibil să nu nască natural”, spune ea.
În ultima perioadă, mămicile nu mai optează pentru operația de cezariană, spune psihologul. S-a cam dus moda… Poate și pentru că au constatat că starea celor care au născut natural este diferită, net mai bună, de cea a mămicilor cu operație de cezariană. ”Cele care au făcut cezariană sînt mai triste. Mai ales dacă s-au gîndit la început să nască natural și au renunțat pentru că le-a copleșit durerea. Sînt dezamăgite pentru că au impresia că au pierdut maratonul în care s-au angajat. Apare sentimentul de autotrădare”, spune psihologul. Iar acesta este doar începutul…
Copilul e șeful. Pregătirea pentru el.
Importanța cursurilor prenatale este de necontestat. Manuela Linu recomandă gravidelor să înceapă cursul de educație prenatală undeva pe la 28-30 de săptămîni. Ca să fie pregătite în cazul în care se declanșează nașterea prematură, să nu fie prinse în caruselul emoțiilor atît de puternice, să nu intre sub povara lui “nu trebuia să vină acum”. Toată mămica trebuie să înțeleagă că nu ea este cea care decide. Copilul este cel care hotărăște, inclusiv în privința timingului. Dacă el s-a decis să vină pe lume, toți ceilalți trebuie să respecte asta, să se conformeze, pentru că… el știe mai bine ce are de făcut și mai ales cînd. El vine, se adaptează la ce găsește și îi face și pe cei care-l întîmpină să se adapteze la el. Pentru că așa trebuie să fie. E în firescul lucrurilor.
Durerea
“Mămica, și dacă începe cursul la 28 de săptămîni de sarcină, e bine să știe anumite momente și ce înseamnă anumite lucruri. Ce e un incubator, ce înseamnă terapie intensivă pentru nou-născuți, care sînt riscurile în primă fază. Aici începe teama. Cînd gravida intră în travaliu, teama este că nu face față durerii. Dar durerea vine din trei zone semnificative: o durere reală, o durere de schimbare a mediului și de pierderea suportului emoțional, și o durere de intrare în mediul spitalicesc. De cînd intră, gravidei i se spune pacienta X. Ori pacienta X este în deplină sănătate fizică și psihică. Nu este pacientă, gravida este gravidă. Ea vine să aducă pe lume un copil. Spitalul este doar locul în care mama se întîlnește cu puiul ei”, spune Manuela Linu.
Baby-blue și depresie post-partum
După naștere, majoritatea mămicilor uită lungul drum parcurs pînă în acel moment și rămîn doar cu amintiri frumoase. Dispar flashurile de durere, urîțenia spitalului, figura ciufută a asistentei sau mopul trîntit ostentativ de infirmieră, dispare peisajul dezolant al băii de la Obstetrică, chinul acelor și perfuziilor , teroarea sondelor. Rămîne boțul de aur pe care-l are la sîn. Cu toate degetele de la mîini și picioare.
Însă nu întodeauna. Stările mamei după naștere stau sub supremația hormonilor, iar asta se vede și se simte.
Baby-blue. Zisă și melancolie. Este o stare care izbește mămica atunci cînd aduce pe lume primul copil. Este trecerea, ”botezul de foc” al noului statut, de mamă. De regulă, apare din cauza descărcărilor semnificative de hormoni în primele zile după naștere. Melancolia baby-blue se instalează în prima săptămînă după naștere, cam în același timp cu instalarea secreției lactate, la rîndu-i un proces normal intens încărcat din punct de vedere hormonal. ”E un cocktail hormonal pe care mama îl procesează într-un fel”, explică Manuela Linu.
Cum se manifestă baby-blue? ”Mama izbucnește foarte ușor în plîns, pentru ca imediat să rîdă în hohote. Trece foarte repede de la o stare la alta. Este nemulțumită de ce-i oferă ce-i din jur. De exemplu, trimite soțul să-i aducă o supă. Cînd i-o aduce, nu-i place. Începe să plîngă pentru asta sau pentru alt motiv. Sau vin vecinele să-i vadă copilul. Le spune mereu că nu se poate, inventează diverse motive ca să nu le lase. Își dă seama că are o problemă, simte că e ceva în neregulă cu ea, dar nu știe să spună ce anume. Are o problemă și nu găsește ieșire. Adoarme plină de griji, se trezește foarte ușor. Are impresia că nu respiră copilul cum trebuie. Dacă vede o bubiță (copiii mici mai fac bubițe!) o transformă în ditamai muntele și se întreabă disperată de ce se întîmplă tocmai copilului ei”.
Din fericire, baby-blue nu ține mult. Chiar dacă atinge cam 80% din femei, trece repede și cu de la sine putere. “Am trecut și eu prin melancolia baby-blue. Nu durează, nu este profundă, este superficială”, spune Manuela Linu.
Dacă nu trece, iar mama continuă să nu se poată adapta la copil și programul acestuia, deja vorbim de altceva: tulburare de dispoziție post-partum. ”Mama are nevoie de susținerea celor din jur și de mai multă odihnă, pentru că e copleșită. Apar nevrozele anxioase, uneori chiar cu elemente de panică – are impresia că nu-i respiră copilul, că n-are suficient scaun sau că are prea mult, șterge clanțele de la ușă de frica microbilor, nu lasă pe cei din jur să se apropie, tot de frica microbilor. Apare teama că pruncul e ținta intereselor ascunse ale celor din jur sau chiar mai rău, că ar putea păți ceva fatal”. Cam 20% din mame cad pradă acestui sentiment. Depresia post-partum vine ca o urmare a stărilor precedente. Mama deja nu mai este interesată să aibă grijă de copil, cantitatea de lapte începe să scadă, nu mai vrea să-și alăpteze copilul, nu mai doarme, are un sentiment de vină, se simte copleșită de-a dreptul că nu este mama potrivită pentru copil. Apare și psihoza de lactație: mama deja e agitată, agresivă, uneori poate să-și agreseze nou-născutul și chiar persoanele din jurul copilului.
De ce apar? Diverse motive: suportul slab al soțului, discuții sau experiențe negative în înțelegerea din cuplu, soțul nu și-a dorit copilul și mama a insistat să îl aibă, suprapunerea datei nașterii cu o dată a unui deces în familie, copilul a apărut ca o consecință a unei agresiuni sexuale. ”Sînt multe cauze pentru care apar aceste schimbări de stări. Fiecare gravidă are istoricul ei de viață și fiecare răspunde într-un mod propriu la afluxul hormonal din organism”.
Oana IOSUB-TOMA
* “Există un tratament pînă să ne operăm. Nu scoatem o măsea decît dacă nu mai poate fi reparabilă. Cuțitul este ultima variantă”.
*“Ca și educator prenatal și cu o bază de educație Lamaze, nașterea naturală este normală și sănătoasă”
“Un travaliu normal ar trebui să fie de 10-12 ore, dar este diferit de la femeie la femeie. Contează foarte mult pragul de sensibilitate al gravidei. După ce se cunoaște evoluția travaliului, este mai ușor să facă față contracțiilor”
“La cursuri, de cele mai multe ori vin femei bine instruite, care lucrează. Pînă acum n-am avut la cursuri femei de la țară. Poate și-ar fi dorit. Am avut femei numai din cadrul orașului”.