În perioada secolelor II-IV, prinderea, schingiurea și omorîrea unui creștin era considerată o virtute. Foarte mulți trăitori cu Hristos din acea perioadă, majoritatea necunoscuți, și-au dat viața, nefăcînd compromisul renunțării la credința în Dumnezeu. Nu au făcut-o nici măcar formal!
Să-i cinstim prin rugăciunile noastre la Mîntuitorul Iisus Hristos, pentru a-i răsplăti pentru eforturile depuse în slujba Sfintei Treimi!
Dintre sfinții care și-au dovedit credința în Hristos prin mucenicie, amintim și pe Pamfil preotul, Valentin diaconul, Pavel, Porfirie. Au mai fost și alții, al căror nume s-a pierdut. Acești mucenici din Cezareea Palestinei s-au mutat la Domnul la anul 308, în urma persecuțiilor din timpul domniei lui Dioclețian.
Pamfil, primul dintre ei, era preot al acestei cetăți. Se ocupa cu îndreptarea textului Noului Testament, curățindu-l de greșelile diverșilor copiști. El însuși copia Sfînta Scriptură și o dădea celor care o doreau.
Cel de-a doilea a fost bătrînul diacon Valentin. Acesta era o autoritate recunoscută în Sfintele Scripturi, pe care le cunoștea pe de rost. Cel de-al treilea, Pavel, în timpul unei persecuții anterioare fusese aruncat în foc pentru credința lui în Hristos.