Orice stradă din urbea natală are o istorie interesantă, bogată, de cele mai multe ori controversată. De regulă, târgurile moldave au străzi cu nume istorice: Dragoș Vodă, Ștefan cel Mare, Petru Rareș… Sau cu rezonanță culturală: Eminescu, Creangă, Sadoveanu… Explicația ar fi simplă: nu ne-am uitat niciodată înaintașii de ispravă, demni de cartea neamului. De pildă, str. Ștefan cel Mare din Piatra Neamț e considerată „cea mai cea dintre cele”, mai ales de când are pasaj. Corect, dar incomplet. Cele două treceri de pietoni de la intrare și ieșire sunt criminale, foarte periculoase pentru pietoni. Ați reținut, domnilor polițiști de asfalt?
Nașterea unei străzi cunoaște trei etape: intenția, proiectul și realizarea. În prima etapă, locuitorii din zonă zic „Ce bine ar fi ca ulița noastră să se numească Aurel Băeșu, pictorul care…” În a doua etapă, se discută proiectul, propus de un nene care vrea să se afirme, să ajungă „sus”. Visul devine realitate când un om de bine, cu suflet mare, rezolvă problema fără să pretindă recunoștință. Moartea străzilor vechi a venit dintotdeauna din partea sistemului politic-administrativ, nou instaurat. Atunci au dispărut din urbe Strada Mare, Ulița Strâmtă și Grădina Publică, aceea cu castani umbroși. Să punem lucrurile în ordine.
După ultima conflagrație mondială, când tancurile rusești încă mai striveau sub șenile oameni, legi și regulamente, străzile cu „bube”, „reacționare”, „burgheze” au fost puse la zid. Mă refer la străzile vechi, numite Andrieș, Dornescu, Costinescu, col. Roznovanu. Au fost șterse violent cu buretele. În locul lor au apărut Maiacovski, Kalinin, Lenin, Stalin. Ivanii nu s-au atins de străzile „curate”. De exemplu, str. Unirii, din mahalaua Precista, vestită prin crâșmele ei – La Ardeleanu, La Karp, La Florea…
După revoluția din Decembrie, iar s-a umblat la străzi. Au dispărut ulițele „comuniste”, precum Textiliștilor, Oțelarilor, Chimiștilor, și s-a revenit la străbunii Burebista, Decebal, Traian… Cine ar fi crezut în perioada partidului unic că gen. N. Dăscălescu, arestat de comuniști pentru vini închipuite, va avea stradă în Piatra Neamț și monument în cimitirul Eternitatea?
Târgul Pietrei a trecut, și el, prin perioada „de la prispă la balcon”, prin schimbare. A renunțat la birjele cu coviltir în favoarea taxiurilor. Cucoanele nu mai zic birjarilor „Merg cu matale, dacă nu bați calul”, azi întreabă imperativ „Taxi, ești liber?” În consecință, străzile s-au modernizat, cosmetizat, luminat. Când s-a turnat asfalt pe strada noastră, ne-am bucurat toți. Am scăpat de gropi, praf și mizerii. Din păcate, bucuria a fost de scurtă durată. Jumătate de stradă e parcare „în spic”, iar ce a rămas, o cărare de aproximativ 2 metri, e oprită circulației. Pe aici rulează limuzine, microbuze, mașinile care adună gunoaiele, plus căruțele tuciuriilor. Ăi ce strigă toată ziua „Cumpăr frigidere, mașini de spălat și aragaz!”
De când cu democrația, au apărut străzi noi: C. Borș la Piatra Neamț, Ion Ionescu de la Brad (Ciritei), Gh. Dumitreasa (Girov). Nu o dată, „intelighența” pietreană a criticat comisia care hotărăște numele străzilor, care stabilește, în ultimă instanță, adresa noastră de ”domițil”. După Revoluție, prof. Mihai Mancaș, pe atunci parlamentar, a propus comisiei de la Primăria Piatra Neamț ca o porțiune din ulița ce urcă în Parcul Cozla să se numească Dumitru Almaș. Reacția comisiei? Suntem un popor de uituci cu vocație. Un domn din comisie a întrebat nevinovat: „Da’ cine a fost Almaș ăsta?” Cu această interogație, respectiva comisie s-a făcut de râs cu voioșie. Dumitru Almaș a fost elev la „Petru Rareș”, apoi profesor. A scris despre Piatra Neamț în mod reușit și repetat. Este inadmisibil să nu știi că a fost scriitor și istoric nemțean. Atenție! Scriitor de elită. Se pare că trăim într-o societate prost croită.
Să nu uităm, străzile urbei natale, pe care le luăm zilnic în tălpi, au fost martore la evenimente istorice. Au găzduit grandioasele defilări populare de la 1 Mai și 23 August, unde, poate, am defilat și noi, cu portretul Tovarășului în brațe, scandând „Ceaușescu, PCR!” sau „Ceaușescu și poporul!” Pe străzile urbei noastre s-au organizat marșuri pentru pace și prietenie între popoare. Revoluția din Decembrie 1989 a izbucnit tot în stradă. Apoi au apărut minerii, chemați de cineva important, nu-i spun numele. Cum, astăzi, economia României e șuie, nu mai duduie, angajații amenințați cu disponibilizarea ies în stradă. Suflă în vuvuzele și aud toate șuetele de pârleaz. Tot în stradă apar „patrioții de trotuar”, care strigă „Jos!” și „Sus!”. Vorbesc la grămadă despre economia falimentară, insolvență, fonduri europene, Roșia Montană, noul Cod rutier… În cei 23 de ani de democrație s-a format un fel de tagmă a „păreriștilor”. Adică specialiști în datul cu părerea. Ce păcat că străzile noastre nu pot vorbi! Istoria n-ar mai fi atât de mică. Frumoasă mai e România!
Dumitru RUSU