La origine e din satul Tătărăști, comuna Livada, la vreo 18 km de Satu Mare.
Străbunicul lui se numea Pop Sălăjan. În timpul ocupației maghiare s-au schimbat numele. În ungurește, Silaghi înseamnă Sălăjan. Pe bunic l-au scris chiar Papp Szilagyi. Așa figurează în acte și frații cei mari, trei la număr. Mai are o soră c-un an mai mare, Vasile Pop Silaghi fiind născut în 1959. De 30 de ani e inginer agronom, din 1984 lucrează numai în Neamț. Este o figură de referință a județului, nu doar într-o profesie unde ambițiile și patimile sunt uriașe. A pus pasiune și trăiește cu pasiune, fie că a făcut-o în câmp sau lângă caii din Baza Hipică. Cu aceeași pasiune, după ce a scăpat de primul faliment prin reorganizare, a supraviețuit altora două. În cazul lui, până și slăbiciunea consacrată pentru oamenii din presă are o explicație, una puțin cunoscută până acum.
■ A fost reporter la Timișoara
I se propusese să fie primit în PCR încă din timpul facultății. În anul II, împreună cu alți colegi de an, după rezultatele la învățătură și alți „parametri”, li s-au făcut dosarele. Între timp fusese cooptat la Radio Timișoara ca reporter în agricultură. Tânăr reporter student, cum rememorează azi. A făcut câteva cursuri, a primit un reportofon de-al vremii, sub formă de minimagnetofon, de-acela cu role mici, cât un aparat de radio portabil. Bineînțeles, și tematici. I-a plăcut ideea. Apoi l-a prins ca îndrumător de practică pe secretarul de partid pe facultate, profesorul de Pedologie. Era muncă fizică, nu practică studențească, științifică. Când mergea la reportaje avea scutire de practică. Era scutire oficială, parafată la nivel de decanat. A lipsit câteva zile, profesorul s-a supărat. „Salut, nu mai prinzi membru de partid!”, i-a zis. Și i-a rupt dosarul. Așa a rămas nemembru de partid în facultate. N-a scăpat ușor de profesor. Norocul a fost că disciplina, una de două semestre, se întindea pe doi ani diferiți de studiu, anul II și anul III. În anul III s-a transferat la Iași prin căsătorie cu o pietreancă. Căsătoria și destinul nemțean sunt legate de sport.
■ Memoria cooperativizării
Povestea începe de fapt nu în 1978, când a luat admiterea la Agronomie, ci în 1962, la vreme de cooperativizare. Părinții lui nu erau chiaburi, dar aveau o suprafață de pământ semnificativă, în jur de 10 ha, dețineau cai, boi, utilaje. Tatăl său a fost printre ultimii care au intrat în CAP. Amintirile sunt vii, de parcă n-ar fi trecut 50 de ani: „Culmea, vecinul din spatele casei noastre a devenit brigadier la ferma zootehnică, deci unul din membrii de vază ai conducerii CAP-ului. A fost și secretar de partid. După o perioadă lungă, într-o noapte, pe la ora 1, vecinul ăsta din spate care era șef la colectivă, împreună cu alți gealați comuniști, ne-au furat din grajd, din șură, caii, căruța, plugul, boii.”
Nu știa de ce tatăl dormea de la o vreme cu toporul la îndemână. S-a trezit în țipetele mamei, împreună cu sora mai mare c-un an și nu știau ce se întâmplă. „Tata, cu toporul în mână, pentru că a simțit hoții și nechezau caii, a ieșit în izmene, cu mama de gâtul lui să-l oprească. Eu îl țineam pe tata de un picior, soră-mea de celălalt. Ca un uriaș mergea cu noi – cu mama de gât, și noi doi, copiii, prinși de picioare, să-l oprim, să nu facă o crimă”, povestește fermierul de azi de la Girov.
O foarte lungă perioadă de timp tatăl său a refuzat să lucreze în CAP, dar nu avea de ales. Nu era altă sursă de existență. Pământul era luat, din grădina de lângă casă nu se putea trăi. În prima perioadă a plecat la GOSTAT. La un moment dat, gestionarul de la magazia CAP-ului, vechi prieten din categoria de mijlocași din sat, l-a convins să lucreze în CAP și l-a pus un fel de ajutor de magazioner. Așa au reușit să străbată anii, până tatăl său a murit subit, pe când era în clasa a X-a la liceu.
Era unul dintre cei mai buni copii din clasă. Se mândrește cu premiile întâi luate aproape mereu. Liceul l-a făcut la Livada, era unul de profil agricol. Neavând posibilități materiale și gândindu-se să intre cât mai repede alături de părinți la câmp – era acolo, alături de ei, și GOSTATUL, cu o livadă imensă – a mers pe dorința lor. S-a dus pe urmă de unul singur la Timișoara. El voia la Electrotehnică, era la modă. Maică-sa își cam dorea să nu reușească.
Norocul lui a fost cu frații cei mari. De toți erau cinci, din două „serii”. Între el și sora cea mai mare e o diferență de 20 de ani. El și sora născută c-un an înainte au fost, cumva, remediul pentru boala de inimă a mamei. A trăit aproape 94 de ani. În fiecare vacanță sau la veniri acasă, cei mari îi sponsorizau pe cei mici cu sume substanțiale de bani. În plus, în fiecare vacanță mergea la CAP, făcea norme în locul mamei. Și în Timișoara, nopatea, uneori, mergea și lucra la o fabrică de conserve, „într-o căldură și un abur groaznic”, mai ales în timpul practicii.
■ Unde te poate aduce sportul…
Cu sportul a început-o destul de timid în timpul liceului. Atletism în special. Specializarea a făcut-o în… armată. Într-o zi, la o spartachiadă, a câștigat patru finale: cros, 1.500 m, ștafeta de 4×400 m și 400 m. A devenit un fel de erou TR al unității militare. Comandantul de batalion i-a zis, gata, nu mai mergi la instrucție! A avut alt trai. În facultate a câștigat o mulțime de concursuri la Agronomiadă, între cele 5 facultăți de profil de la București, Iași, Timișoara, Cluj și Craiova. Așa a cunoscut soția, la București, la un concurs. Și s-a mutat la Iași. Ea era singură la părinți. La Timișoara obținuse bursă de sportiv și era legitimat la Politehnica. La Iași s-a terminat cu evoluția sportivă.
Repartiția, în 1983, a luat-o la CAP Alexandru Ioan Cuza, lângă Pașcani. În Neamț era un singur post, la Dulcești, prins de cineva cu prioritate de domiciliu. Decât să fie departe și de casă, și de Piatra Neamț, a cerut negație la minister și a plecat acasă. Nu i-a ieșit să fie profet în satul lui. Câteva luni mai târziu a trecut la un CAP vecin (Mădăras) și făcea naveta cu șareta de la Tătărăști pe-o scurtătură, peste câmp. Condițiile erau dure. N-a trecut mult și a venit un fel de ultimatum pentru mutarea la Piatra Neamț. A avut noroc cu fostul socru, un secretar de partid mai mic pe Platforma Săvinești. A intervenit la un prieten, fost secretar de partid pe probleme agrare la nivel de județ. Așa a nimerit la IAS Girov, mândria județului. Era pe 24 august 1984. Patru zile mai târziu a fost schimbat secretarul de la județ și fostul director de IAS s-a simțit, automat, liber de obligații.
N-avea sediu de fermă. Dormea pe câmp, într-un vagon de tablă dotat c-o sobă cu lemne, pe care-o împărțea cu paznicul. A trăit timpuri cu radioconferințe târzii, cu directorul, care durau până la 9 seara. Nu mai aveai autobuz de întors în oraș, decât dacă prindea o cursă prin Doina, la 21.30, care ducea schimbul II la Săvinești. De regulă rămânea la vagonul de tablă. El și paznicul de noapte. În toamnele reci se mai trezeau cu brumă pe ei. I-a fost greu și în relația cu directorul, până-ntr-o zi. După o dispută pe stația radio, a fost convocat de urgență, din câmp. Directorul cu Dacia de serviciu, Pop Silaghi, de peste dealuri, cu tractorul. Într-o pantă, utilajul și-a dat duhul. I-a folosit istoricul, instrucția și practica de sportiv. Pur și simplu a alergat cale de 7 kilometri și a ajuns la șosea odată cu directorul. L-a văzut ud leoarcă și l-a întrebat cu ce-a venit. I-a spus că pe jos. N-a mai scos o vorbă. Șoferul i-a deschis portiera din spate, l-au luat în mașină și l-au lăsat în fața casei, în Piatra Neamț. De-atunci n-a mai avut probleme cu directorul.
■ Girostar – mărire și decădere
La Revoluție a devenit președinte al CFSN pe IAS. Se voiau capetele conducătorilor. El și cu directorul tehnic de atunci, viitorul director general, au reușit să tempereze lucrurile, să păstreze în conducere oamenii cu valoare profesională. În 1990 a fost numit director tehnic, deși mulți îl voiau director general. Nu simțea momentul, nu era pregătit, potrivit pentru așa o funcție.
E mândru că în 1990-1994 au reușit să aplice tehnologii performante la IAS. Se dăduse liber la importuri de pesticide, îngrășăminte, semințe pentru agricultură. Au scos producții extraordinare pe care nu le visau înainte decât cei care candidau la titlul de erou al noii revoluții agrare. Au făcut 8.000 kg de grâu, 30-35 t de cartofi la hectar pe suprafețe mari. Aveau 5.000 ha de pământ, 10.000 de oi, 5.000 de vaci, 10.000 de porci. Aveau magazine GOSTAT, carmangerie, brânzerie.
Dar a fost o problemă peste care nu poate trece: „Problema a fost politica proastă, o numesc clar «Petre Roman», pentru că Iliescu a fost vizibil în favoarea păstrării IAS-urilor și CAP-urilor. Drept dovadă nu a dat la oameni decât o suprafață de 50 de ari la început și 10 hectare pe urmă, la foștii proprietari, la boieri. Politica lui Petre Roman a fost dezastruoasă pentru că a încurajat creditarea fostelor IAS. A reînființat Trusturile IAS, a trecut înapoi magazinele GOSTAT. Înainte de 1990 fuseseră preluate de ICS Alimentara, cum se numea atunci. Adică IAS-urile produceau, dar li se luase comerțul, așa că s-au redat magazinele.” Încurajarea creditării preferențiale a IAS-urilor pentru dezvoltare, cu dobândă subvenționată, s-a materializat repede. Se pierdea și se visa frumos: „În acele de condiții de revendicare a proprietății, când erau împărțite forțat de oameni suprafețe deja cultivate înainte de apariția legii de restituire, a fost o perioadă de pierdere. Directorul general a crezut că va ajunge la 10.000 ha, ăsta era visul, ținta: 10.000 ha de teren, 10.000 de porci, 10.000 de vaci, să facă o structură de producție integrată.”
Girostar a cumpărat fosta AESC Nisiporești, foarte bine pusă la punct și relativ tânără. Erau 400 de ha de teren cu legume acolo, erau sere. A cumpărat CAP Girov, au cumpărat vaci din Ardeal de la IAS-urile depopulate. Cumpărau și se dezvoltau cu credite subvenționate de stat. După 1996, când au venit țărăniștii la putere cu Convenția, s-au trecut toate creditele de la IAS-uri la dobânda pieței. A ajuns și la 160%. Ei aveau credite luate cu 30%! A fost o perioadă pentru care îl consideră direct răspunzător tot pe Petre Roman. Îi pare rău că s-a ratat privatizarea directă a agriculturii de stat. Nostalgic, evocă povestea cu coada câinelui. Pe urma politicii aiurea de investiții aiurea și a politicii pro-proprietate a Convenției, atunci au murit foarte multe IAS-uri.
A venit reorganizarea fostului IAS devenit Girostar, o marcă de renume în epocă. De fapt erau în pragul falimentului. În primăvara lui 1997 n-aveau un strop de motorină și nu puteau ieși în câmp. Erau 46 de specialiști cu studii superioare: ingineri agronomi, zootehniști, medici veterinari, economiști, ingineri constructori și mecanici. Și au trăit un moment de emulație, un fel de revoluție de catifea. S-a ținut o AGA, dominată de FPS și FPP. S-a discutat demiterea directorului, FPS a acceptat și s-a făcut o numire cu caracter interimar, în persoana omului nostru venit de la Satu Mare. După definitivarea numirii, primul pas a constat în reorganizarea prin divizare. Lucrurile erau greu de stăpânit pe fondul răspândirii geografice. Unii colegii sperau la o privatizare efectivă. Au rezultat 4 societăți comerciale. Judecătorul sindic a acceptat, le-a spus că admiră curajul, dar tot la faliment se va ajunge. Speranța venea și de la un proiect de lege făcut la Agricultură, dar neacceptat de Finanțe, ca fostelor IAS, la privatizare, să li șteargă datoriile istorice. Dacă se întâmpla așa, societățile trăiau în continuare
A rămas director pe una din societăți, Girostarul-mamă, și în 2000 a depus dosarul cu nr. 10 pe țară la privatizare. Pachetul majoritar a fost cumpărat de asociația salariaților. După privatizare, PSD a câștigat alegerile. Ei figurau ca privatizați cu Convenția. Și-au venit controalele. De ștergerea datoriilor n-a mai auzit nimeni. A urmat, natural, intrarea în faliment.
■ Ce s-a ales din visul danez
Încă din 1993 exista o colaborare c-o firmă daneză, sub patronajul celor două guverne. Danezii aveau și-o recomandare de la președintele Iliescu. Țelul – privatizări prin societăți mixte. Până prin 1995 au trimis specialiști în Danemarca. Girostar Agroinvest era deja conturată, cu statut aprobat. Complexul Bălănești era pregătit pentru aducerea a 1.000 de vaci de lapte. Nu s-a finalizat, inclusiv din cauza orgoliilor. Viitorul director al societății mixte urma să aibă un salariu mai mare decât fostul director de stat, ceea ce era normal, dar unii nu înțelegeau. N-a participat la toate discuțiile, el fiind agronom, iar profilul viitoarei firme unul preponderent zootehnic. Căzând marea afacere, s-a făcut o asociere în participațiune pe profil agricol pentru cultivarea cartofului de consum și pentru industrializare. A ținut câțiva ani, pe suprafețe nu mai mari de 50 ha. După intrarea în faliment, danezii au cumpărat o parte din activele Girostar și s-au constituit alte două societăți, una pe zootehnie, la ferma de vaci Girov și una pe agricultură, Starsem. În bugete erau prevăzute investiții enorme pentru ambele societăți. Cu utilajele second-hand, destul de bune, s-a lucrat terenul câțiva ani. Problema gravă a fost că acționarii majoritari ai firmei daneze, majoritară în Starsem, au vrut să producă pe 4-500 ha cartofi pentru industrailizare, pentru chips și amidon. În 2007 au plantat 480 ha. Au trimis specialiști în Danemarca pentru demontat un depozit frigorific și utilajele, urmând ca până-n toamnă să monteze fabrica pentru chips-uri și amidon. Din cauza crizei rostogolite din America prin Islanda s-au pierdut resursele financiare pentru finalizarea proiectului și s-a ajuns la lichidare, în condițiile în care creditele mari obținute de la BCR atârnau greu.
Aceasta este faza în care Starsem se află astăzi. Cu noroc, a găsit resurse financiare în familie și a cumpărat o fermă, o bucată din Starsem. Se întinde pe 720 de hectare. A luat noi credite. Spune că e mai ușor de făcut agricultură pe 700 ha decât pe 7.000. Mai spune că s-a săturat „să fie manager pentru alți manageri.” Sunt 12 salariați de bază. În campanie ajunge și la 200 de oameni pe zi. Sunt profilați pe producere de sămânță de porumb, în mod special cu firme multinaționale. Despre cai va vorbi data viitoare.
■ Doctoratul în cartofi sau ținuta obligatorie
Istoria doctoratului a început pe vremea când Raul Bobeanu era director la Direcția Agricolă, iar el director tehnic la Girostar. Povestește Vasile Pop Silaghi: „Regretatul profesor Matei Berindei, de la Academie și de la Institutul Cartofului, a venit în județele mari cultivatoare de cartofi, cu așa-zisele «zone închise» specializate pentru producere de cartofi de sămânță. A vizitat direcțiile din Brașov, Harghita, Covasna, Neamț și Suceava să reconstituie, să salveze practic producerea de cartofi în România. La întâlnire am fost invitat și eu din partea celui mare cultivator din județ și din zonă. La plecare, după ce îmi ascultă argumentația, îmi zice: «Tinere, arată-mi și mie unde ai cartofi.» Am venit la Girostar, chiar la șosea. S-a uitat, i-a plăcut și m-a întrebat peste umăr dacă vreau să-mi dau doctoratul. Dom’ profesor, i-am spus, abia am început activitatea serioasă. Ca să-ți dai doctoratul trebuie să fii… Și-mi zice: «Acuma-i momentul, să-i spui lui domnu’ Măzăreanu», el fiind director atunci la Stațiunea de Cercetări de la Secuieni. El era deja doctor la domnu’ Berindei. M-am luat cu treabă, îmi luasem gândul și mă sună domnu’ Măzăreanu într-o zi: «Te-ai hotărât? Că m-a căutat domnul Berindei.»”
Ca director tehnic mergea mereu la București cu raportări. S-au întâlnit la Academie și s-a înscris la doctoat. După un an a văzut că-i greu de dus și a sărit peste un examen. Într-o zi primește o scrisoare de la profesorul Berindei. O ține minte pe de rost: Îi scria acolo: „Odată, în viață, poate o să vrei să intri într-un local unde se cere ținută obligatorie. O să vrei să intri și o să constați că nu ai cravată. Și o să-ți pară rău. Poate n-o să fie nevoie. Dar, dacă vreodată o să vrei să intri și nu ai cravată… Doctoratul e ca o cravată, ca un papion.” Cu asta l-a convins. S-a pus cu burta pe carte, a susținut referatele, a continuat experiențele și, în 1999, a finalizat doctoratul.
Viorel COSMA