Nu știu dacă vi se întâmplă și vouă, dar mie, de foarte multe ori, îmi revin în minte episoade și întâmplări pe care aș vrea să le uit pentru totdeauna sau, dimpotrivă, frânturi din copilărie și adolescență pe care mi le reamintesc cu mare drag. De curând, am fost aspru criticată pentru că fiica mea, de 5 ani și 4 luni, își dorește povești înainte de culcare seara, pentru că, deși îi citesc de când avea un an și un pic, continui cu acest ”moft”.
Oare ce e ”moft” în a citi o poveste? Mă gândesc aici la toate studiile care accentuează importanța cititului și nu a statului la televizor sau la calculator ore întregi. Taberele sunt împărțite: unii susțin că nu mai putem trăi în trecut, adică din poveștile bunicilor, din joaca în mijlocul naturii, ci este musai să ne adaptăm vremurilor moderne, să știm să deschidem televizorul, calculatorul, să căutăm, de la cele mai mici vârste, să deslușim tainele lumii civilizate, urmărind desene animate pe YouTube și postând fotografii pe Facebook. Mi se pare că mulți uită că această lume modernă s-a creat pe o bază solidă, pe scris, pe citit, pe buchisitul la tipar, pe cititul dintr-o carte, care, la rându-i, a fost creată prin muncă. Nu sunt împotriva tehnicilor moderne. Fiecare noutate aduce și bune, și rele. De aici până la a renunța la carte, la povești… e cale lungă.
Vreau să fiu criticată în continuare. Pentru că eu nu voi renunța niciodată la povești. Dumnezeu mi-a dăruit un bunic minunat, căruia îi datorez în mare parte dragostea pentru povești. În serile de vară, se așeza pe iarba din curte, pe un țol de cordele țesut de bunica, ne lua lângă el și începea să ne vorbească despre Carul Mare, Carul Mic, Calea Lactee, despre ispravile lui din război, despre cum a trecut prin foamete și frig. Iarna, după ce-și termina treburile prin gospodărie, până pregătea bunica masa, el vedea de foc și ne recita din Coșbuc sau ne povestea isprăvile lui Nică, din Amintirile lui Creangă! Și avea bunicul o voce clară și puternică, asemenea unui izvor rece de munte, iar eu și verișoarele mele îl ascultam fascinate! E adevărat, vocea bunicului nu se compară cu minunățiile de azi, cu celebrele canale de desene animate, fără de care nicio familie modernă nu poate trăi. Experiențele noastre sunt vechituri pe lângă noutățile aduse de Disney Junior, Disney Chanel, Cartoon Network, Boomerang și câte or mai fi ele. Astăzi, fiica mea nu are bunicii aproape, dar are la îndemână minunate colecții de cărți. Avem și tentația “desenelor”, că doar trăim în aceste vremuri, dar este foarte adevărat că un copil nu va deschide singur o carte dacă nu i se arată cum se face. Părinții trebuie să facă asta. În ziua de azi e un lux să-ți petreci timpul cu copilul, pentru că viața de zi cu zi îți impune ritmul: muncă, muncă și iar muncă. Așa că dimineața copiii rămân în grija dascălilor, după-amiaza în a bunicilor sau babysitter-ilor și abia seara, doar seara, sunt numai ai noștri și noi doar ai lor. Fiecare familie își educă așa cum știe și cum poate copiii. Fiecare are regulile proprii. Nu înâeleg de ce trebuie eu să mă comport ca alții și să urmez regulile lor în locul alor mele. Eu, de exemplu, nu pot accepta ca un copil de un an și jumătate să fie culcat singur în camera lui, cu lumina stinsă ”ca să se obișnuiască cu întunericul” și să fie lăsat să plângă jumătate de oră doar pentru că mama lui consideră asta educație. Nu înțeleg, dar nici nu condamn. Repet, fiecare știe mai bine.
De ce să fie ”moft” o poveste înainte de culcare? Chiar dacă, de multe ori, citim aceeași poveste, seară de seară, de ajungem să o învățăm pe de rost, chiar dacă sunt seri în care sunt frântă de oboseală, povestea noastră de seară este un ritual, un balsam de care nu se bucură doar copiii, ci și sufletele noastre. Dacă acceptați un sfat: chiar dacă sunteți cei mai ocupați părinți, încercați, măcar pentru câteva seri, să citiți o poveste împreună cu copilul vostru. Peste câțiva ani, el va fi mare, va citi singur, va avea propriile reguli și nu veți mai putea gusta din farmecul unei povești de seară.
P.S.: Potrivit unui raport, intitulat ”Lectura pentru schimbare”, realizat de Programul de evaluare internațională a elevilor (PISA): ”Lectura din plăcere este mai importantă în succesul educațional al copilului, mai mult decât familia sau statutul socio-economic”.
Manuela SONEȚ
Roma, octombrie 2013