Motto: „Roșia Montană este inima istorică a României, n-are nimeni voie să se atingă de ea” – Eugen David, moț din zona Apusenilor
Oamenii buni și legile strâmbe.
Fie că-i vorba de câinii comunitari, de Roșia Montană, de extragerea gazelor de șist de la Pungești – Vaslui, protestatarii sunt la post. Sus, pe baricade, cu portavocea în mână. Flutură steagul României și cer „domnia legii”. Nu vor cianură peste Munții Apuseni. Se consideră neîndreptățiți, marginalizați și neconsultați în problemele cardinale ale țării. Protestatarii ecologiști refuză poluarea și înlocuirea unui peisaj verde cu un iaz de otravă. Apărătorii patrimoniului nu concep să piardă galeriile romane, bisericile, cimitirele și clădirile civile din Roșia. Creștinii consideră că lumea e creația lui Dumnezeu și că omul n-are voie s-o batjocorească. Oamenii din zonă nu vor ca modul lor de viață și activitățile economice pe care le practică să fie compromise de un proiect cu durată de viață de 15-16 ani. Alte cerințe ale protestatarilor? 1. Respingerea proiectului de lege de către Parlament; 2. Interzicerea prin lege a utilizării cianurii în activitățile miniere ale României; 3. Includerea Roșiei Montane pe lista tentativă a României pentru UNESCO; 4. Respingerea în procedură de urgență prin hotărâre de Guvern a acordului de mediu; 5. Demisia inițiatorilor proiectului de lege, a ministrului „marilor proiecte” – Dan Șova…
Nemțenii îi înțeleg cel mai bine pe moții din Apuseni. Cu mulți ani în urmă, și ei au fost mătrășiți de pe malurile Bistriței, pe alte coclauri. S-a întâmplat asta într-o vară fierbinte, când furiosul râu a fost zăgăzuit la Bicaz. Strămutații de atunci vin la Hangu în fiecare vară secetoasă să vadă biserica și cimitirul satului ieșind din apele lacului de acumulare. Pe atunci, erau la putere „bandiții de comuniști”. Astăzi, când trăim în democrație, strămutatul pare total anapoda. Sau nu?
Protestatarii adevărați și calitățile lor.
Nu știm dacă „meseria” de protestatar este inclusă în Nomenclatorul profesiilor, dar știm că românul cinstit n-a dispărut definitiv de pe meleagurile mioritice. Să clarificăm. Nu orice pietrean ieșit în fața TT-ului poate fi considerat protestatar doar pentru că flutură fără vlagă un steguleț. Unii ies în stradă din plictis, sunt șomeri și se plictisesc acasă. Alții sunt amatori de „spectacole” gratuite, „spumoase”. Protestatarii adevărați sunt oameni care își înving frica. Nu se ascund după pancarte și tablouri. Au chiar calități de admirat.
În primul rând, sunt foarte bine documentați în problemă. Își expun clar, cu fermitate, argumentele. În disputele verbale, își înving adversarii cu ușurință. Să luăm un exemplu. Dacă protestatarul contestă proiectul sfidător până la cer, numit Roșia Montană, speech-ul lui, cu aproximație, va suna cam așa: „Roșia Montană, o localitate cu peste 2000 de ani de istorie vie, este condamnată la dispariție. Are 1882 de ani de atestare documentară, fiind cea mai veche localitate minieră atestată pe teritoriul României, cu mine datând din epocile preromană și romană, unice în lume. Dacă proiectul minier devine realitate la Roșia Montană, s-ar deschide cea mai mare exploatare de suprafață din Europa, utilizându-se de 10 ori mai multă cianură (204 mii tone) decât în toate exploatările de pe continent la un loc. Urmările exploatării? Patru masive muntoase ar fi dinamitate și sute de hectare de pădure defrișate. Craterele ar avea un diametru de peste 8 km, iar o zonă de 300 de hectare, în perimetrul căreia se află în prezent satul Corna, ar fi înecată în lacul de decantare cu cianuri și metale grele depozitate pe o suprafață nebetonată, fapt ce ar permite infiltrarea în sol și în pânza freatică a substanțelor toxice. Barajul, care se presupune că ar trebui să țină în loc acest lac cu o adâncime de peste 180 de metri, ar fi construit din pământ și rocă”… Va rezista? Întrebați exegeții care au semnat actele.
Apoi, cei mulți și nemulțumiți nu fac parte din puternicii zilei, dar percep momentele periculoase pe care le trăiesc. Știu că politicienii actuali văd în oamenii de rând cetățeni inerți, pasivi, dezinteresați, a căror părere nu contează aproape niciodată. Eroare! Protestatarii știu că exprimarea opiniilor prin proteste în spații publice este un gest de solidaritate și civism democratic. Totodată, exprimarea liberă, dreptul la informație și libera participare la întruniri publice sunt garantate de Constituția României (Art. 30, 32 și 39). Legea nr. 60/1991 nu prevede autorizarea unui protest, ci doar notificarea prealabilă la Primăria localității, cu 3 zile înainte de desfășurarea evenimentului. Mai mult decât atât, nu este nevoie să fie declarate în prealabil adunările publice culturale, artistice, sportive, religioase sau comemorative (Art. 3). Prin urmare, legea nu prevede obligativitatea autorizării din partea Primăriei, iar protestele spontane sunt foarte binevenite. Cunoscându-și drepturile, protestatarii îi pot lumina cu argumente „tari” chiar și pe politicienii ce se cred „speciali”. O pildă grăitoare: Daniel Barbu, ministrul culturii, a declarat că, deși românul s-a născut poet, nu înțelege semnificația cuvântului cianură și îl explică dumnealui: „E un cuvânt frumos, rimează cu natură și cultură”. Da, au precizat moții din Apuseni, dar mai rimează cu „se fură”, „caș la gură”, „am o coasă-n șură”, „te prind la cotitură”, „moacă de murătură” și cu întrebarea sinceră „Țara asta cât mai îndură?”. A nu se crede că sunt de acord cu șifonarea mașinii domnului ministru, dar cultura și cianura nu au nimic comun. Probabil de aceea, protestatarii au scandat până la exasperare sloganul „Vrem cultură, nu cianură!”. Și cu ministrul mediului, Rovana Plumb, protestatarii au avut „contre”. Cum ministresa a declarat că dorește să se întâlnească cu Avram Iancu, Horea, Cloșca și Crișan, moții s-au cam supărat. Au început să-și ascută coasele, topoarele și furcile. I-au deranjat vorbele: „Am înțeles că acești domni – Horea, Cloșca – sunt reprezentanții protestatarilor antiproiect din Munții Apuseni. Eu vreau să-i asigur de toată deschiderea către dialog”. La bășcălie se răspunde cu bășcălie. A înțeles rău.
Protestatarii sunt subtili și spirituali.
Cum protestatarii provin din toate păturile sociale, sunt surprinzători și inventivi. Între două mitinguri, dansează, cântă, scriu și fac bășcălie de adversari. Au scris și la Radio Erevan: „E adevărat că la Roșia Montană RMGC va avea mii de locuri de muncă?” Răspuns: „E adevărat, cu o singură precizare: locurile de muncă nu se vor crea, ci se vor distruge”.
Și dl. Victor Ponta a „campat” pe la Roșia Montană. La ieșirea din mina-muzeu, s-a declarat impresionat de plagiatul doctorului stomatolog Jurcă din Roșia Montană. „Eu m-am chinuit atâta timp să devin doctor și dânsul s-a făcut miner în 24 de ore. Și încă un miner convingător”.
Altă întâmplare care a atins rangul de eveniment: Traian Băsescu a declarat, într-o emisiune TV, că protestul de la mina-muzeu Cătălina Monulești din Roșia Montană a fost fabricat. Din păcate, jurnaliștii nu au mai înregistrat și restul discursului prezidențial. Iată-l: „Eu știu cel mai bine, a continuat Băsescu, doar mi-au fost fabricate atâtea băi de mulțime, ani de zile!” Ați reținut cum se face politica? În consecință, pentru guvernanții noștri, expresia „la vita e bella” e plină de adevăr. Mai mulți primari goldiști de pe Valea Arieșului s-au arătat surprinși de apariția pe zidurile caselor din mai multe localități a sloganului „Iancu vă vede!”. „Noi când am fost la companie să ne deie plicurile cu bani, un domn de acolo a zis că nu ne vede nimeni!”, a declarat un primar, sub acoperirea anonimatului.
Cum părerea cetățenilor astăzi nu prea contează, vă mai ofer o nostimadă. Preluând o idee de la deputatul X, membru al Comisiei Parlamentare Speciale pentru Roșia Montană, specialiștii români lucrează la dezvoltarea unei noi tehnologii de extragere a aurului, pe bază de migdale, sâmburi de caisă și boabe de cafea. „Sperăm să finalizăm până la Paștele Cailor”, au declarat aceștia. Să vă ajute Cel de Sus, completăm noi. Reprezentanții RMGC, dorind să fie iubiți, l-au invitat pe Ștefan Hrușcă la Ziua Minerului. Cântărețul a refuzat categoric: „Leru-i ler, Hrușcă nu-i miner!”.
După cele relatate, te întrebi: la ce ne folosesc nouă, oamenilor de rând, politicienii? De ani și ani, ne promit marea cu sarea și ne înșeală sistematic așteptările. Ne momesc cu locuri de muncă, dar de fapt șomajul crește exploziv. Nu vor nici măcar să mărească alocațiile la copii, de la 42 de lei la 200, deși reprezintă „viitorul țării”. Trâmbițează mândria națională, dar ne vând fără să ezite primului doritor străin cu punga plină. Țara a ajuns un furnizor de aur, metale rare, gaze de șist… De la 1 ianuarie 2014, orice străin poate cumpăra din scumpa noastră țărișoară pământ arabil, ieftin, chilipir. Actualii guvernanți, când erau în opoziție, susțineau că exploatările miniere de tip Roșia Montană sunt catastrofale, nocive, aducătoare de mari necazuri. Astăzi, cocoțați în vârful piramidei, pretind că proiectul minier amintit constituie o curată binecuvântare pentru „independența energetică a țării”, „uriașe avantaje materiale”. Pentru cine, domꞌle? Dacă de câinii vagabonzi vom scăpa, pentru că-i omoară Legea, cu bogățiile țării ce facem? Le părăduim fără rost? România, încotro?
Dumitru RUSU