Despre post vorbește preotul în biserică, vorbesc textele cărților sfinte, vorbește Gromovnicul din Bătrâni. Despre post vorbesc și țăranii, unii cu gravitate și convingere („posturile înseamnă mare lucru înaintea lui Dumnezeu”; „cine postește mare dar își câștigă”; „cu postul, cu rugăciunile și cu faptele bune se capătă împărăția ceriului”), alții, mai hâtri, cu îngăduință și umor („baba călătoare/ n-are sărbătoare”; „postul bolnavilor și rugăciunea bețivilor, Dumnezeu nu le ia în seamă”; „nu-i păcat ce intră în om, e păcat ce iese”; „cine postește/ bine făptuiește;/ cine nu postește/ nicidecum nu greșește”, „de n-aș bea, de n-aș mânca/ ca frunzuța m-aș usca”.
În unele locuri, postul e privit ca o pedeapsă: „Acest post a fost poruncit de Maica Domnului bătrânului Crăciun, pentru că a tăiat mâinile bătrânei Crăciunoaie, nevasta sa, care moșise pe Maica Domnului”.
În altele e considerat drept făcător de minuni: „Cine postește săptămâna cea dintâi a postului de luni până joi, fără să mănânce nimic, va ști cu trei zile înainte când o să moară”.
Filipii și Spolocania
Țăranii spun că țin sărbătorile pentru că și ele îi țin pe ei. Și postesc pentru că „postul lungește zilele omului”.
Se mai povestește că, înainte de intrarea în Postul Crăciunului, țăranii aveau trei sărbători la rând: Ajunul, Lăsatul Secului și Spolocania. Primele două zile le țineau pentru lupi – Filipii de Toamnă și Ziua Lupului.
Până și ciobanii, care rareori ajungeau să coboare la vreo biserică ori mănăstire cât turmele erau la munte, își făceau rugăciunile la brad și nu mâncau niciodată frupt în zilele de Filipi de peste an. Spuneau că țin Postul Crăciunului pentru oi, să nu le prăpădească lupii turma.
Din „Legendele românilor”, culese de Tony Brill, aflăm că în zilele de la începutul postului, de Filipi, nu-i bine să torci, pentru că vin lupii. „O babă a tors în acele zile pe cuptor, iar lupii, făcând o gaură acolo, au mâncat-o”. Așa că, de Filipi, țăranii erau în sărbătoare, pregăteau bucate alese, iar de Spolocanie mergeau la crâșmă și beau toată ziua „să-și spele gura, ca să intre cum se cuvine în Post”.
De Spolocanie, potrivit lui Tudor Pamfile, până și femeile ”își iau furca în brâu și se duc la crâșmă”.
Spolocaniile erau văzute ca niște sfinte lăsate de Dumnezeu anume pentru petreceri, care se cer sărbătorite „în băutură și încântări”. În unele locuri se povestește că Spolocaniile ar fi niște fete frumoase, care merg la Maica Domnului pentru a o ruga să le ierte păcatele. În alte părți se crede, exact pe dos, că ar fi niște babe urâte și afurisite, care te îndeamnă la rele dacă nu le „cinstești” ziua.
În tot cazul, pe 15 noiembrie, de Spolocanie, sunt îngăduite excese de comportament ce amintesc de acel „desfrâu sacru” al sărbătorilor dionisiace legate de moarte și renaștere.
Superstiții de Filipi
Tradiția populară are înscrisă în memoria colectivă informații privitoare la Filipi. Filipii ar fi fost apostoli, care, pe vremea prigonirilor în contra creștinilor, au fost aruncați într-o groapă cu lupi. Datorită credinței lor în Dumnezeu, lupii s-au transformat în cățelandri ce se gudurau pe lângă ei. În alte legende, Filipii erau prezentați ca șapte frați rătăcitori ce umblau prin lume. Ei aveau puterea de a-i poci sau schimonosi pe cei ce nu îi cinsteau.
Se mai spune că unul dintre Filipi, fiind șchiop, a rămas în urmă și de aceea se serbează mai târziu, în ziua de 21 noiembrie.
Stranie era și data la care erau serbați Filipii de Toamnă. Sărbătoarea lor se întindea pe șapte zile. Trei dintre Filipi erau serbați înainte de postul Crăciunului, iar ceilalți patru Filipi în post. Se spune, conform unei superstiții, că, de Filipi, zilele de la începutul postului, nu e bine să torci, pentru că vin lupii.
În aceste zile, ale Filipilor de Toamnă, la sate se obișnuia să se fiarbă porumb și să se împartă prin vecini turtă coaptă în vatră.
Sărbătoarea Filipilor de Toamnă marca și începutul șezătorilor. După ce pericolul sărbătorilor a trecut, fetele și nevestele începeau să toarcă pentru pânză.
Acestor personaje li se atribuiau puteri magice. Ei ar fi avut puterea de a apăra casele de foc, de lupi, de șerpi și de primejdii în general. În unele regiuni ale țării se crede că Filipilor li se supun lupii. Dacă cineva nu cinstea ziua Filipilor așa cum trebuia, credința oamenilor era că lupii le vor ataca gospodăriile.
În zilele Filipilor se practicau și ritualuri magice, care aveau rolul de a apăra gospodăriile. Lângă coș se atârnau câte o secure sau un topor pentru a ține lupii la distanță. O altă practică magică era aceea de a lega gura sobei, pentru ca „tot așa să stea închisă și gura lupului”.
Superstiții și obiceiuri populare – Spolocanele
Prima zi din Postul Crăciunului era numită în unele zone din țară Spolocanele. Acesta era un obicei ”pe cât de haios pe atât de sănătos.” Din mai multe puncte de vedere.
Unul ar fi că, în prima zi a postului, femeile mai ales mergeau la crâșmă, pentru a-și „spăla” gura și stomacul, pentru a le avea curate în următoarele 40 de zile. Această spălare deosebită ținea cam toată ziua. Tradiția, de-a lungul timpului, nu a înregistrat reclamații din partea tagmei masculine. Aceștia din urmă considerau că o ”spălare” din aceasta practicată de consoarte, mame, soacre, nurori, surori este binevenită și benefică mai ales pentru bietele lor urechi!
În ceea ce privește superstițiile, acestea s-au născut mai ales din dorința tinerelor fete de a se mărita de timpuriu. Dacă ar fi să numărăm superstițiile legate de măritiș și să le asociem cu calendarul, săptămânal există câte un obicei, tradiție, superstiție care trebuie respectată, îndeplinită, pentru ca fetele să-și găsească ursitul. Și nu doar fetele, ci toată tagma muierească!
În unele zone, fetele obișnuiau ca, încă din prima seară de post, să adune câte un bețigaș. În Ajunul Crăciunului le fierbeau și le puneau pe masă, ca, atunci când sosea umbra ursitului, aceasta să aibă ce mânca.
[message_box title=” Despre Sfinții Arhangheli (II)” color=”red”]Îngerii sunt duhuri, adică au trupuri nemateriale, nemuritoare sau, cum spune Sfântul Apostol Pavel, au ”trupuri cerești”, adică trupuri îngerești, care sunt deosebite de cele pământești și sufletești ale oamenilor, care sunt muritoare.
Ceata Sfinților Arhangheli s-a arătat slujitoarea celor mai mari dumnezeiești taine, care au înlesnit mântuirea neamului omenesc prin întruparea Fiului lui Dumnezeu. În numărul trecut, i-am prezentat pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil. În acest număr, prezentăm continuarea Ierarhiei Arhanghelilor.
Rafail, al treilea arhanghel, este tămăduitor al neputințelor omenești.
Uriil este luminător al celor întunecați.
Salatiil este rugător fierbinte pentru neamul omenesc.
Gudiil este slăvitor al lui Dumnezeu și întăritor al celor ce se nevoiesc la fapte bune.
Varahiil, ultimul arhanghel, este aducător de binecuvântare dumnezeiască pe pământ.[/message_box]
Terapia creștină a sufletului – Alimentația Harică (Hristică)
Preotul †Ghelasie Gheorghe experimentase în scop duhovnicesc foarte multe rețete și înțelesese importanța unei alimentații calitative, curate, naturale. Sfinția sa sublinia astfel sublinia efectul de îngreuiere a minții și slăbire a treziei prin hrănirea cu o alimentație conținând chimicale, sau foarte fiartă, sau mâncăruri foarte picante, foarte amestecate, încât gustul însuși se poate mult mai ușor deforma, alunecând dinspre bucuria împărtășirii înspre poftă. Nu degeaba Sfinții Părinți dau o mare importanță patimii lăcomiei ce hrănește și alte patimi.
Fermentația digestivă și toxifierea sângelui pot favoriza și o stare de agitație, pe fondul căreia poate apărea și irascibilitatea, deprimarea și alte stări psihofizice.
Deși tulburările fizice cauzate de alimentație nu reprezintă în mod necesar patimi sufletești – persoana putând, cum vedem în cazul sfinților, domina stările trupești -, totuși, mai ales în cazul celor mai „slăbuți”, trebuie dată atenție și la o știință creștină a hrănirii, în care, zicea Părintele, nu trebuie să fii fixist, fiecare să experimenteze compatibilitățile și respingerile personale față de alimente și combinarea lor. Decât o asceză aspră, întreruptă de o hrănire cu alimente explozive și hormonale, ducând la dezechilibre funcționale, mai bine, spunea Părintele, să mănânci ceva mai bine și curat.