Secția de Poliție Rurală Oniceni a rămas doar cu numele în Oniceni (unde a funcționat în sediul fostului CAP), pentru că acum se află în fosta școală din satul Izvor, comuna Ion Creangă. Prin bunăvoința primarului, polițiștilor de la secție li s-au repartizat două săli de clasă și o încăpere în care și-a amenajat biroul comisarul șef Vergil Corjinschi. Dacă nu ești din zonă, trebuie să te uiți atent să nu ratezi secția. N-o trădează decât inscripțiile de pe două plăcuțe mici, așezate pe un colț al containerului, și steagurile din fața ușii, decolorate și rupte de vânt. „E materialul prost, că nu le avem decât de anul trecut”, spune comisarul șef Vergil Corjinschi, șeful secției.
Curtea e generoasă, dar numai partea din față, unde se parchează mașinile, este a poliției. Restul aparține unui sătean care-și priponește iezii la păscut. Iarba crește generos peste tot, în bună vecinătate cu buruienile și cu urzicile, care au ajuns deja la jumătatea gardului. Semn că n-ar fi rău dacă proprietarul terenului din spatele curții și-ar mai muta iezii din când în când.
Polițiștii împart spațiul cu medicul de familie, însă doar vinerea, când doctorul are program, 3 ore, la cabinetul încropit tot într-o sală de clasă, în cealaltă parte a holului. Oamenii nu se încurcă unii pe alții. Care e bolnav stă la ușa doctorului, care are treabă la poliție, mai merge 10 metri. Se întâlnesc numai dacă îi împinge nevoia să se spele pe mâni. Pe hol sunt două chiuvete, dar numai una are „alimentare” cu apă, dintr-un rezervor în care se toarnă cu sticla. A fost instalație de apă curentă, trasă dintr-un puț din curte, adânc de 25 de metri, dar, după ce s-a închis școala, în 2007, hoții au furat țevile. Per ansamblu, peisajul nu e prea prietenos, dar nimeni nu se plânge.
„La Oniceni nu mai puteam sta oricum pentru că era prea departe”, spune comisarul șef Corjinschi. „Aici avem alte condiții totuși. Este centrală termică, apă ne aducem singuri, nu ne plouă, nu ne bate vântul. Contractul este, însă, pe patru ani, din care au trecut deja doi. După aceea, vom vedea. Probleme cu sediile sunt prin mai multe locuri. La Valea Ursului cade acoperișul, la Icușești etajul s-a cam dus, dar a rămas parterul, iar la Oniceni cade clădirea postului cu totul. Nu e în puterea noastră să ne ocupăm cu starea imobilelor, noi trebuie să prindem hoți”.
„Mediere” pe scandalurile de la pământ
Secția Oniceni are în grijă 24.000 de locuitori, din comunele Pâncești, Poienari, Oniceni, Bozieni, Ion Creangă, Icușești și Valea Ursului. Punctele nevralgice sunt satele cu majoritatea locuitorilor țigani: Rocna, Bălușești și Solca. Scandalurile și bătăile se țin lanț, mai puțin la Solca, unde, în ultimii ani, țiganii au început să se pocăiască și s-au mai lăsat de băutură. „Infracțiunile cu violență ne dau cea mai mare bătaie de cap”, a declarat șeful secției. „Am avut de toate, de la simple loviri, până la moarte de om. Culmea este că țiganii sunt, într-adevăr, campionii scandalurilor, dar crimele le fac românii. Și, așa, din nimica toată, conflicte spontane cum le zicem noi. În rest, mai avem infracțiuni silvice la Pustieta, unde încă mai este pădure, și se fură cu căruțele. Pădurea e în administrarea Ocolului Silvic din Băcești, Vaslui, și mai facem acțiuni comune cu pădurarii de acolo. Am prins hoți de lemne, le-am confiscat încărcătura, dar știți cum e – ce e tăiat, tăiat rămâne. Asta nu mai poți repara. În rest, ne luptăm cu hoții din locuințe, mai ales în Oniceni și în Bozieni, unde orice obiect are «valoare» dacă se găsesc cumpărători. Și avem, de asemenea, probleme cu indivizii ăștia voiajori, care păcălesc bătrâni, ba că vând tigăi, ba că vor să cumpere nuci, scopul lor fiind unul singur: să vadă unde sunt banii. Am prins niște țigani din Moțca, Iași, care se ocupau cu așa ceva și au dat câteva lovituri pe la noi. Am adunat oamenii din segmentul de risc și am vorbit cu ei să-i țină la distanță. Nu vor să înțeleagă! Au impresia că fac cine știe ce afaceri și nici nu-și dau seama că au rămas fără bani. Descoperă peste două, trei zile, când au ceva de cumpărat și nu mai găsesc un sfanț în casă. Pe de altă parte, cei care vin în audiențe nu se plâng nici de scandalagii, nici de hoți, ci au conflicte legate de pământ. Primăvara cel puțin e aceeași poveste, an de an. Cam 70% din cei care ni se adresează au probleme cu hotarele, cu nerespectarea proprietății și, de cele mai multe ori, sunt chestiuni de natură civilă, care nu intră în atribuțiile noastre. Dar nu poți să dai omul afară. Te uiți pe acte, îi explici, faci un fel de mediere, și el tot nemulțumit este, că nu s-a dus polițistul să rezolve la fața locului. Oamenii de rând, mai ales cei care nu au carte deloc, că avem și din ăștia destui, nu înțeleg nici faptul că în spatele polițistului este un procuror și un judecător. Ei dispun, polițistul execută. Ce să înțeleagă atunci despre diferențele dintre o cauză civilă și una penală?”.
„Când ești polițist, n-ai program 8-16”
Secția Oniceni este una din cele mai „întinse” din județ. Aproape ca un dreptunghi, cu lungimea de 75 km și lățimea de 35. E greu cu patrulările, când, pe o rută dus-întors, trebuie să parcurgi 150 km și ești „legat” de cota de combustibil. Primarii, deși n-au pază decât în Ion Creangă și la Valea Ursului (și acolo în 2-3 oameni), nu pot să ajute cu benzina. S-au scuzat că au întrebat mai departe și li s-a spus că n-ar fi „bază legală”. Hoților nu le pasă de asta.
În condițiile oferite de realitățile contemporane din mediul rural – unde infracționalitatea este la ea acasă – nu e de mirare că din ce în ce mai puțini polițiști se simt atrași de o astfel de carieră. Ca să iei taurul de coarne și să te mai înhami la așa o muncă, trebuie să fii deja trecut de prima tinerețe și să fi ajuns la stadiul când ești convins că nu ai alt scop în viață. Este cazul comisarului șef Vergil Corjinschi, care s-a făcut polițist la ambiție, și așa a rămas de 25 de ani: „Am început să muncesc la 16 ani și 3 luni, la fabrica de mobilă din Rădăuți. Făceam liceul de silvicultură și n-am mai vrut să mă mai duc în treapta a II-a. Am lucrat 3 ani în fabrică, la secția de sculptură. Tata a fost tehnician silvic, eu am vrut altceva și m-am făcut polițist. În 1988 am absolvit școala de subofițeri și, din 1993 până acum doi ani, am lucrat numai la judiciar, pe violență – tâlhării, violuri, omoruri. N-am avut probleme niciodată, n-am fost atacat, n-am semne și nici n-am fost nevoit să trag cu pistolul. Dar nu e o muncă pentru oricine, e adevărat. Cine crede că, dacă ești polițist, stai într-un birou de la 8 la 16, se înșeală. Intri în serviciu la 8, dar nu știi dacă ajungi acasă la 7 seara sau a doua zi dimineață. Și nici nu umbli, la țară, cu pantalonii la dungă și cu pantofii lustruiți. Noi, cel puțin, avem niște sate fără un metru de asfalt. Când plouă, nu poți să intri acolo fără mașină 4×4. N-ai mașină, te duci pe jos! Astea sunt condițiile și nu toți tinerii sunt dispuși să lucreze așa. Mai ales că nici salariile nu sunt cum vorbește lumea. Nu are nimeni dreptul să-i condamne, în definitiv fiecare vrea să-i fie cât mai bine”.
Cristina MIRCEA