Județul Neamț pare să fie un laborator politic, în care se încearcă tot felul de experimente și variante, unde cele mai năstrușnice alianțe se fac doar de dragul de a satisface orgoliile și ambițiile unor lideri. Avem o situația – hilară, am putea spune -, în care PSD-ul condus de Ionel Arsene se bate cu UNPR-ul condus de Culiță Tărâță – deși cele două partide sunt aliate la guvernare. Același PSD condus de Arsene se aliază cu ”dușmanul de clasă socialistă”, Gheorghe Ștefan, aflat cu trupul în PDL și cu sufletul în PMP. Evident, un erudit într-ale politicii, precum Gheorghe Ștefan, nu putea să nu profite de această situație și de orgoliile care macină alianța de guvernare PSD-UNPR.
Practic, în acest moment, la Neamț, PSD-ul pare să fi devenit un fel de ataș, o remorcă a intereselor fostului PDL, care, în ciuda pierderii oficiale a puterii, a rămas în multe poziții de forță, cucerește noi poziții și își plasează oameni credincioși. Prin intermediul și cu sprijinul pesediștilor de frunte, gen Dan Vasile Constantin. Consiliul Județean, Consiliul Local Piatra Neamț, cel din Roman, multe primării din județ au majorități bazate pe alianța PSD- PDL și variabila numită PP-DD, aflată la discreția lui Gheorghe Ștefan. Miza acestei alianțe este diferită pentru fiecare dintre protagoniști, dar, de departe, singurul câștigător este primarul de Piatra Neamț.
Interesul lui Arsene et Comp.
Ionel Arsene vrea să conducă județul, pe modelul învățat de la colegi din alte județe sau chiar de la Gheorghe Ștefan. Adică autoritar, să controleze tot, de la polițistul care-i supraveghează pe valutiști până la șeful femeilor de serviciu din județ. După ce s-a arătat revoltat că ar trebui să pupe clanța lui Tărâță, visul său este să-i pupe tot județul clanța personală. În calea visului său de putere a apărut Culiță Tărâță și de aici tot tărăboiul. Așa că, în gândirea sa strategică, Arsene l-a ales pe cel mai mare opozant al lui Tărâță, pe Ștefan și așa a început o alianță de alcov, vizibilă pentru toată lumea, recunoscută în particular, dar negată vehement în public, justificată de fiecare dată prin declarații din care emulează grija pesediștilor pentru binele populației și comuniunea bruscă de idei pozitive, benefice, cu oamenii lui Ștefan, fie ei pedeliști sau altceva.
Ionel Arsene a vrut să numească toți șefii din județ. A adus un personaj din Târgu Neamț pentru Casa de Asigurări de Sănătate, personaj care a reușit, cu recomandare de la partid, să iasă ultimul pe țară la concursul formal. A propus tot felul de nume, compromise chiar și în rândul pesediștilor. L-a propulsat pe Dan Vasile Constantin spre funcția de prefect și s-a făcut de rușinea întregii țări etc. Pornit la drum cu gândul să conducă, liderul PSD Neamț a ajuns să fie ghidonat cu multă pricepere, dândui-se de înțeles că valoarea îi va crește numai dacă acceptă sfaturile și oamenii veniți de la aliații politici.
Interesul lui Gheorghe Ștefan fără Comp.
Aflat într-o situație destul de delicată, ca exponent de frunte al fostului regim Băsescu-Boc, cu multe acuze violente la adresa sa adunate pe răboj (ca să amintim doar amenințările lui Victor Ponta, din campania lui 2012, când actualul premier spunea ceva despre trimiterea primarului de Piatra în vacanță pe banii statului, la loc fără caniculă), ajuns într-o stare conflictuală cu președintele Culiță Tărâță din rațiuni de Apa Serv și de finanțare de la buget a clubului de fotbal Ceahlăul, Ștefan s-a reorientat și a binefolosit, din plin, ambiția fără margini a lui Arsene, care se visa un factor de decizie local. Nasul politic al lui Gheorghe Ștefan este oricum mai priceput, inclusiv în finețuri, decât al lui Arsene. Așa a putut Ștefan să-și păstreze echipa de conducere și interesele la Apa Serv, așa a putut păstra, mai peste tot, directorii puși de el, așa l-a putut numi pe locotenentul credincios, Mircea Pintilie, ca șef peste EcoNeamț, așa a putu să ducă mai departe afacerile prin firmele consiliului local, unde consiliile de administrație dau în continuare cu tifla pesedeului.
Dan Morenciu(DSP), Iftime Petrariu (Garda de Mediu), Adrian Niță (Direcția de Tineret și Sport) sunt doar câteva exemple de șefi care trăiesc bine mersi în noul regim, ca o consecință directă a negocierii dintre șefii de filiale, spre frustarea multor pesediști, care au stat 8 ani în opoziție și au sperat în schimbare. Și nu numai ei. În linia a doua, dar cu mare putere de decizie, sunt oameni importanți, din vechea gardă, care, fie au fost negociați la momentul întemeierii alianței, fie au migrat spre noul partid, desigur cu aprobarea șefului.
În Consiliul Județean cei mai aprigi susținători ai intereselor PDL au fost consilierii PSD. Cu votul lor a fost posibilă votarea unor noi sume pentru clubul Ceahlăul, folosindu-se de șmecheria cu banii dați unei asociații de copii, aflată tot sub tutela clubului. Cu același vot, s-au aprobat avantajele pentru Apa Serv și s-a făcut totul pentru a se evita schimbarea echipei de conducere. Pericolul mare era dezvăluirea tuturor afacerilor trecute, dezvăluirea mecanismului prin care s-au scos bani din companie, în folosul unui grup de interese. Votul reunit PSD-PDL-PPDD a lovit, fără nicio milă, și la alocarea fondurilor venite de la București. Victime au fost localitățile cu primari chiar PDL sau PSD, pocniți tocmai prin votul colegilor lor, care au ghidonat banii, conform ordinelor de la șefi, spre primăriile Piatra Neamț, Roman și Târgu Neamț. Adică două primării PDL și cea din fieful lui Arsene.
Tot votul PSD a favorizat PDL-ul pentru că nu s-a vacantat locul unui pedelist ca Vasiloiu, a cărui incompatibilitate se vedea din avion, nu doar din vârful nocturnei de la stadionul folosit de FC Ceahlăul SA, în al cărui Consiliu de Administrație era și către care a votat alocare de bani, deloc puțini. Cum însă decizia de încetare a mandatului venea din partea unui prefect suspectat de amiciție cu Tărâță, consilierii județeni PSD și PDL se fac că nu înțeleg legea și refuză să ia act de vacantare.
Ce a câștigat PSD-ul în Neamț?
Putem spune că aproape nimic, în afara unor funcții decorative, dar care dau bine în CV-ul șefului de partid. Are 2 vicepreședinți la județ, care au sarcină de partid să muște din beregata președintelui cu orice ocazie. Dacă nu o fac, sunt beșteliți și făcuți cu ou și cu oțet, chiar sub privirile îngăduitoare ale seniorilor din partid, Chelaru și Munteanu, bucuroși că nu trebuie să dea ei ordine și să ia atitudine. Doar pentru asta există un șef la PSD!
Mai are un vice la Primăria Piatra Neamț, apărut tot din jobenul negocierilor și care, aparent, reprezintă partidul. În realitate, acesta acționează conform instrucțiunilor primite de la juristul șef al orașului și acționează în consecință. Practic, în Primăria Pietrei nu s-a schimbat nimic, cu excepția faptului că vizitele DNA-ului au fost făcute publice. Instituția de pe Ștefan cel Mare este tot un fel de fortăreață în privința informațiilor publice, funcționari de vârf sunt în conflict de interese la vedere, consilieri locali se află în aceeași postură. Conflictele de dinainte și din timpul campaniei au dispărut brusc, consilierii locali PSD, PNL și PC au devenit biete plante, cu rol pur decorativ, sunt chemați să voteze ce li se spune. Sinecurile lor sunt bine ascunse în contracte pentru ei sau pentru prieteni. Consilii de administrație, Adunări Generale ale Acționarilor, cu retribuții duse la maximum, totul este atent cântărit și monitorizat. Cine nu respectă regulile jocului, își pierde automat pozițiile privilegiate.
Se știe deja că, pentru a deține puterea, nu e nevoie decât de soldați buni. În relația, nefirească am putea spune, dintre PSD și PDL la Neamț se vede din telegondolă cine e comandantul de oști.
Valentin BĂLĂNESCU