În mirosul insuportabil despre care mesagerulneamt.ro scria aici, amplificat de zăpușeala de ieri, experții de la INSEMEX Petroșani, însoțiți de pompieri și polițiști, au examinat hala Pieței Centrale și au ridicat probe din scheletul metalic și din cenușa rămasă după arderea diverselor mărfuri. Totodată, specialiștii au făcut filmări și fotografii, care îi vor ajuta la simularea computerizată a incendiului și la stabilirea concluziilor referitoare la cauza incendiului, la direcțiile de propagare și la viteza cu care a acționat focul.
Din discuțiile cu pompierii care au participat la cercetările de ieri se pare că de vină pentru declanșarea și propagarea incendiului ar fi improvizațiile și …”pisica neagră”.
„Hala pieței avea niște probleme, care au concurat la izbucnirea și propagarea incendiului”, a declarat pentru ziarul Ceahlaul un pompier care a fost la cercetarea la fața locului. „Când a fost dată în folosință nu era obligatoriu să aibă detectoare de fum și alarmă de incendiu, dar la sugestia ISU Neamț administratorul a luat legătura cu o firmă specializată și le-a montat. Problema este că centrala, unde se afla panoul de avertizare, cu beculețe roșii – repartizate pe sectoare, beculețe care se aprindeau intermitent în caz de incendiu, era într-un birou de la etajul I, care se încuie când pleacă lumea acasă. În al doilea rând, alarma nu are un sunet special, se aude tare e adevărat, dar seamănă cu o alarmă obișnuită. Apoi problemele la instalația electrică ne-au fost semnalate de mai mulți comercianți, care au spus că era un tablou electric în care se prelingea apă de pe acoperiș. Acum un an a decuplat, tot după o ploaie, dar nimeni nu a căutat cauza, s-au pus siguranțele înapoi și gata! În plus, unii comercianți de la standurile din zona în care a izbucnit incendiul și-au mai tras câte un bec, să aibă mai multă lumină, și au funcționat așa, cu improvizații. Electricianul nu recunoaște că au fost probleme, dar oamenii au spus. Așa, ca o primă concluzie, a fost un complex de factori din ciclul – ceasul rău, pisica neagră”.
Valentin Mâțu, administratorul pieței, este de altă părere: „Centrala de la sistemul de avertizare era în biroul paznicului. El avea acces, acolo își ținea lanterna, bastonul și ce mai avea el. Nu era în birou când a pornit alarma, era afară, în spatele halei. Alarma sună tare și a auzit-o. De câte ori mai făceam exerciții ne spuneau locatarii din zonă că nu s-au putut odihni din cauza ei. Suna ca o alarmă de incendiu, așa cum trebuia să sune. Improvizații nu cred să fi fost, pentru că un bec în plus însemna un cost în plus, iar chiriașii nu voiau să plătească mai mult la utilități. Iar despre apă prelinsă în tabloul electric, nici vorbă. Toată instalația era nouă, modernă, cu siguranțe diferențiate. Vom vedea concluziile când se va termina ancheta”.