Motto: ”Nu știu când și cum a apărut Patriarhul între sfinți, că lucrarea nu-i de pe vremea mea. Acum, știți cum e, mulți se uită, puțini își dau seama” – primarul Petrică Zamfir.
Comuna Crăcăoani se ”laudă” cu doar două monumente istorice: Mănăstirea Horaița – rău trecută prin încercările epocii comuniste și înnoită până la pierderea patinei de epocă, și Obeliscul eroilor de la 1904, din centrul comunei, căruia primăria s-a gândit să-i confere un „trendy look” și, în 2005, l-a placat cu gresie!
Fără să fie școlit în domeniu, actualul primar Petre Zamfir s-a gândit că locul gresiei de exterior nu este, în niciun caz pe monumentul eroilor: „Nu se potrivea deloc și acoperea toată sculptura. Dacă ar fi fost măcar o culoare mai închisă, hai să zici, dar nici așa nu mergea! Nu știu cine s-a gândit să pună gresie cu model pe obelisc, dar am dat-o jos și l-am adus la forma inițială”.
Deocamdată, în Lista Monumentelor Istorice nu și-a găsit loc Biserica ”Sf. Mihail și Gavril” din Crăcăoani, înconjurată cu zid de piatră, cu turn-clopotniță scund deasupra pridvorului și o turlă falsă pe altar. Această biserică, de plan dreptunghiular simplu, datează din 1759 și a suportat o serie de adăugiri în perioada 1901-1983. Alte prefaceri au urmat și după 1990, preoții nefiind stingheriți de vreo monitorizare din partea instituțiilor competente. Prima victimă a fost iconostasul vechi, care este foarte posibil să fi fost vândut, pe bucăți, înainte de anul 2000.
„Multă vreme preoții noștri obișnuiau să preia unul de la altul parohia, fără a verifica inventarul, obiect cu obiect, și chiar fără să semneze un banal proces verbal de predare-primire, astfel încât ițele încâlcite se pierd în negura vremii”, ne-a declarat Vitalie Josanu, polițistul care se ocupă cu protejarea patrimoniului cultural al județului Neamț. „La bisericile monument a fost oarecare precauție, dar pe cele neclasate în patrimoniu nici protopopul nu le călca prea des cu controale. Până prin anul 2000, în zonă era foarte activă o gașcă de indivizi care oferea bani buni pentru icoane vechi, ce luau apoi drumul Timișoarei la dealeri specializați în «export». Apariția legislației în domeniu i-a determinat să se lase de acest business, dar înființarea târzie a compartimentelor de poliție specializate au făcut să mai fie surprinse în cercetări doar praful de pe tobă a unei activități demult stinse, cu o serie de participanți fruntași dispăruți prin străinătate. Faptele prescrise i-au transformat pe câțiva dintre ei în colecționari de profil, cu acte în regulă și pereți tapetați cu icoane, majoritatea provenite de la oameni, dar și de la o serie de biserici cu catapetesme înnoite”.
Patriarhul Daniel, în ceata sfinților de la Mănăstirea Horaița
Mănăstirea Horaița, cu biserica, paraclisul, stăreția și turnul clopotniță, constituie ansamblul istoric inclus în patrimoniul cultural național. Mănăstirea a fost ridicată la mijlocul secolului XIX, într-un stil specific mai curând bisericilor armene târzii, din mediul rusesc, decât caracterului romano-bizantin. Mulțimea de turle de deasupra – opt la număr – cu bulbi de ceapă, accentuează senzația influențelor răsăritene. Podoaba cea mai de preț a mănăstirii, este iconostasul – unicat în țară, lucrat la Viena, sculptat în trei tipuri de lemn (tei, păr și tuia). Poate și acestui fapt se datorează amplasamentul atipic al amvonului de deasupra ușilor împărătești. La nivelul superior al altarului, în peretele de nord există o tainiță spre care se poate ajunge doar pe o podină din spatele catapetesmei. Acolo erau păstrate odoarele mănăstirii și de acolo au fost luate de comuniști…
„Pictura bisericii este foarte proaspătă, deși culorile aurii și stilul neobizantin reușesc să împace imaginea de ansamblu focalizată pe iconostas”, a precizat Vitalie Josanu. „Țipă mai tare peretele din spatele vizitatorilor, acolo unde stă zugrăvit chipul Prea-fericitului de pe vremea când era doar Preaînalt, în poziție en-face și nimb în jurul capului, astfel încât cu greu îl mai deosebești din ceata sfinților. Ce-i drept, galbenul său se pierde în contur și parcă-i abia pornit spre strălucire. Și aceasta pentru că pictorul ar fi revenit asupra imaginii respective și a mai dres câte ceva din tonalitate. Oricum aureola din jurul actualului nevoitor pentru Catedrala Mântuirii Neamului este încă vizibilă, deși minunile sale se cam lasă așteptate”.
„Chiar nu știu când s-a făcut pictura și nici cum a apărut patriarhul între sfinți, că lucrarea nu-i de pe vremea mea”, zice primarul Zamfir. „Acum, știți cum e, mulți se uită, puțini își dau seama, dar mai important decât pictura este faptul că mănăstirea este în bună stare, nu e ruinată, nu plouă înăuntru, nu este în pericol”.
Parameciul și euglena verde, mai tare decât moara cu apă
În afară de monumentele recunoscute și de Biserica ”Sf. Mihail și Gavril”, despre care primarul crede că ar fi bătaie de cap s-o includă în lista de patrimoniu, comuna Crăcăoani adăpostește un adevărat tezaur etnografic.
Casele sunt ornate cu arcade simple sau trilobate (binecuvântări), din lemn sau din zid, cu adevărate ”broderii” din lemn pe sub streșini și țurțuri la coloane. Dar călătorul neinițiat nu le observă dacă nu i se atrage atenția în niciun fel, iar site-ul primăriei ar fi cel mai la îndemână mijloc de a pune în valoare – măcar virtual – aceste comori. Site-ul primăriei, foarte sărăcăcios în informații de altfel, nu are decât o monografie a comunei, de vreo 14 pagini, în care sunt prezentate adevăratele atracții locale, începând cu bacteriile pe care le poți găsi oriunde în lume, continuând cu parameciul și euglena verde, și terminând cu „muștele, țânțarii, păduchii, Pediculus homini capitus, Pediculus vestimenti, Acarieni Sareoptes scabie, ploșnițele de casă”. Toate incluse la secțiunea „faună”, desigur!
„Nu, nu știu ce scrie pe site, nu m-am mai uitat demult”, a mărturisit primarul Zamfir. „L-a făcut cineva de la Gura Humorului și pe urmă n-a mai primit bani și nu s-a mai ocupat. Bineînțeles că mai bine scria despre case și despre moara de apă, dar trebuie să te intereseze asta, nu păduchii și puricii”.
Revenind la casele din Crăcăoani, chiar în centru iese în evidență o locuință, ridicată prin anii 1930 de o familie de agricultori. „Casa este din cărămidă, cu acoperiș din draniță, în patru ape, zugrăvită într-un albastru azur”, a descris-o, în rezumat, Vitalie Josanu. „Este înconjurată pe două laturi de o prispă cu coloane simple evazate la bază, dezvoltând o alternanță ritmică de portaluri cu arce trilobate ascuțite și cantonate cu rozete. Ferestrele repetă același model de arc. Spre drum casa este dotată cu un fruntar, iar coloanele ce-l sprijină deschid un arc larg în cinci lobi, marcând intrarea principală. Gardul împrejmuitor, din lemn este vopsit în culorile casei și sub acoperișul în două ape se distinge o dantelărie bogată, în două registre. Stâlpii porții – lucrată în stil tradițional – poartă câte un astru deasupra chiparoșilor, ori turle de biserică. Păcat că porțile au fost înlocuite cu fier forjat, după moda actuală. Fără a dezvolta subiectul, remarc faptul că această casă reflectă decoruri și compoziții decorative specifice monumentelor armene din secolul XV, cunoscute la nordul Mării Negre și în Caucaz, dar și motive desprinse din Bizanț și Asia Mică. Una peste alta, am propus, neoficial, Direcției pentru Cultură Neamț să demareze procedura de clasare a acestei case, dar până acum nu s-a întâmplat nimic”.
Nu doar casele, cu sobele lor din lut, merită atenție. Între Crăcăoani și Oșlobeni, pe partea dreaptă a drumului național, în punctul de maximă apropiere cu pârâul Cracău, s-a păstrat o moară de apă. Gospodarul o folosea la măcinarea cerealelor, dar, la nevoie, o transforma în gater și în generator de electricitate.
„În vremea regimului de tristă amintire, cele cinci gospodării din apropierea morii de apă nu știau ce înseamnă sistările de curent electric și până prin anul 2000 nu au fost conectate la rețeaua publică”, spune Vitalie Josanu, care a vorbit cu proprietarul morii, acum trecut în lumea de dincolo. „Singurul inconvenient de care mi se plângea bătrânul este acela că nu poate face rost de un stabilizator de curent. Instalația a suportat oarecare modificări, are coșul cu cele două pietre de râșnit, dar roțile zimțate din lemn au fost schimbate cu altele, din metal. La fel s-a întâmplat și cu roata morii. Din câte cunosc, este singura moară de apă încă funcțională, în mediul ei originar ce se păstrează în județul Neamț, dar probabil că exact cine trebuie nu o consideră interesantă”.
Repertoriul Arheologic National
– Așezarea daco-romană de la Crăcăoani – Pe Terasă. Pe partea stângă a DN 15C Târgu Neamț-Piatra Neamț, pe o terasă medie, pe malul stâng al râului Cracău; Epoca romană/ sec. IV-V
Lista Monumentelor Istorice
- Mănăstirea Horaița sec. XVII-XX, sat Poiana Crăcăoani; comuna Crăcăoani;
- Biserica ”Botezul Domnului” 1824 sat Poiana Crăcăoani ; comuna Crăcăoani;
- Paraclisul ”Sf. Nicolae” sec. XVII sat Poiana Crăcăoani; comuna Crăcăoani;
- Stăreție înc. sec. XX sat Poiana Crăcăoani; comuna Crăcăoani;
- Turn clopotniță sec. XVIII, ref. sec. XIX sat Crăcăoani; comuna Crăcăoani;
- Obeliscul Eroilor din Războiul de Independență – 1904.
Cristina MIRCEA