S-a scurs o lună de la incendiul care a distrus hala mare din Piața Centrală. Informațiile în legătură cu polița de asigurare au dispărut din spațiul public. În contractul încheiat cu ASTRA s-ar cuveni să fie extrase o serie de amănunte clarificatoare, astfel încât lumea să nu se alimenteze cu iluzii ca în cazul acelui proiect de Hotărâre de Guvern fluturat de deputatul Ionel Arsene și prefectul Ioan Vlad Angheluță pentru a-și face imagine. Că Guvernul ar putea aloca într-un final niște bani din Fondul de rezervă este altă discuție și nu are legătură cu valoarea contabilă a halei, nici cu valoarea asigurată, nici cu ce bani va achita cândva reasiguratorul. Mai mult, s-a indus ideea falsă că se vorbește direct despre o daună totală, ceea ce este cel puțin prematur, dacă nu eronat cu totul
Scurgerea celor 30 de zile are încă o semnificație. S-a vorbit mult despre acest termen ca unul pentru plata poliței. Dar acest termen nu este obligatoriu să curgă de la data incendiului sau de la data prima constatare. Cheia socotelilor importante, înainte de finalizarea anchetei desfășurate de poliție, e ușor de găsit în contract. Contractul ar trebui să fie public câtă vreme este implicată o societate publică. Asiguratorul nu are cum emite pretenții exagerate de confidențialitate.
De neînțeles este cum autoritățile locale și CMI URBAN, întrecându-se parcă în declarații confuze, au eludat răspunsuri de bun-simț. Dacă despre situația societății de asigurare ASTRA s-a vorbit ca la balamuc, firma de reasigurare a fost pomenită în termeni generici. E așa mare secret? A interzis cineva dezvăluirea ei? E vorba despre Crawford & Company, un colos mondial în domeniul instrumentării de daune. Are sediul în Atlanta, Gerogia (SUA) și este prezentă în Europa de Est din 1990 prin parteneri asociați. Raportează peste 9.000 de angajați și 700 de birouri în 67 de țări. În România lucrează prin Păvălașcu Risk Consultants, unic reprezentant acreditat. De reținut că, pe lângă instrumentarea dosarelor de daună, se ocupă de managementul riscului și al daunelor, de regularizarea daunelor, de audit de daune. Este o activitate complexă, specializată, departe de imaginea cuiva care care stă pe un sac de bani.
Aceste detalii sunt foarte importante întrucât dau dimensiunea seriozității unei activități unde nu-i loc de golănii românești.
Firmele de reasigurare mari sunt consacrate prin apărarea bunului renume. Casa Lloyd’s bunăoară, după un tsunami devastator din Japonia, a achitat miliarde de dolari în câteva zile, iar la final, cum se spune, a plătit cât a trebuit. Asta nu înseamnă nici pe departe că o firmă de reasigurare plătește cu ochii închiși.
De aici mai departe, mergând cu întrebări pe firul invers al cazului, câteva chestiuni elementare au fost lămurite de un cunoscător al asigurărilor. Nu e din Piatra Neamț, dar e de înțeles de ce îi protejăm identitatea.
O poliță de asigurare de anvergura și valoarea celei pentru hala centrală se încheie în urma unei licitații, dacă vorbim de autorități și administratori responsabili, serioși. Dacă a fost o dedicație directă pentru un agent al unei firme, cum se spune în oraș, lucrurile se complică și veți vedea mai încolo de ce.
Dacă s-ar fi făcut o ofertare, oricum nu prețul era singurul criteriu de eligibilitate, având în vedere regimul și valoarea imobilului. Trebuie ținut cont de un raport calitate-preț. La calitate se include valoarea și puterea asiguratorului.
În mod normal se lucrează după un contract-cadru, care poate fi amendat de către părțile contractante. În mod special, asiguratul poate interveni. El poate propune ca anumite elemente din contract să rămână sau nu. La final, după ce se semnează, înseamnă că părțile au fost de acord.
Ce se poate scoate din contract? De obicei riscurile care nu se pot întâmpla. Deși apar în grilă, nefiind elocvente, se poate renunța la ele, solicitând altele în schimb. Evident, asiguratorul intervine la rândul lui cu obiecții. Ce riscuri sunt cuprinse în contract nu s-a detaliat, cu toate că, pe fondul scenariilor vehiculate, era cazul. Dacă obiectivul era obligatoriu de asigurat, dacă riscurile de bază (cutremur, alunecări de teren, inundații) sunt puțin probabile, cele facultative suscită interes. Aici sunt incluse cele inerente activității și se pornește de la incendiu, explozie, avarie la instalațiile electrice, avarie a echipamentelor electrice din dotare. Per total, nu le regăsim în valoarea poliței, ci a primei de asigurare. Definiția ei e simplă și merită reținută: suma plătită de asigurat societății sau organului de asigurare, în schimbul obligației acestora de a-i plăti despăgubiri în cazul producerii unuia din evenimentele care constituie riscurile asigurate.
În momentul în care se încheie polița se efectuează o inspecție de risc. Normal, presupune să fie verificată clădirea respectivă conform cu suma asigurată și cu riscurile cuprinse în poliță. Asiguratul trebuie să respecte întocmai tot ce se cheamă condiții de prevenire, de stingerea a incendiilor, de evitare a altor riscuri asigurate. E strict răspunderea lui, nu a asiguratorului. Asiguratorul nu face inspecții periodice ca pompierii.
Pentru asemenea imobile, de regulă, polița se reînnoiește anual. În cazul nostru nu s-a specificat. La reînnoire nu mai e nevoie de o nouă inspecție de risc dacă nu s-au înregistrat daune între timp. Există un istoric al poliței și al asiguratului. Contează foarte mult dacă un număr de ani nu s-au înregistrat evenimente fiindcă prima de asigurare ajunge să se dimimueze. (Oricum, și valoarea imobilului scade în timp.)
După ce se produce un eveniment ce are legătură cu asigurarea, intră în acțiune inspectorul de daune care face constatarea. În cazul nostru, dată fiind valoarea mare a poliței de asigurare cu reasigurare, se deplasează o întreagă echipă, de fapt o comisie de constatare și aceasta ia legătura obligatoriu cu reasiguratorul, deoarece acesta face parte din poliță. În condiții standard, cu asigurator având probleme, după ce apare raportul întocmit de Inspectoratul pentru situații de Urgență sau de poliție, reasiguratorul plătește.
Plata se face în termenul prevăzut în contract. Uzual, termenul este de 30 de zile și curge de la data finalizării raportului, nu de la eveniment sau constatarea acestuia. Din motive întemeiate, se poate solicita o prelungire. Trebuie văzut ce scrie în contract pentru a nu dezinforma publicul ca la Piatra Neamț.
Totuși, s-a vorbit de achitarea unui avans. Nu e un avans propriu-zis, se poate plăti, dar numai dacă e stipulat în contract. Consultantul nostru se îndoiește că URBAN a încheiat un contract atât de stufos. Pentru a-și apăra renumele, dacă se fac și presiuni, reasiguratorul poate avansa o sumă, mai ales că din momentul constatării este obligat să facă o rezervă de daune la nivelul valorii prezumate a acesteia. (Un alt amănunt peste care ai noștri au trecut este că valoarea daunelor nu este obligatoriu egală cu valoarea asigurată.) În special dacă investigațiile se lungesc nepermis, în ideea de apărare a reputației, reasiguratorul poate plăti doar în baza raportului de evaluare. După aceea, pe principiul cine e vinovat plătește, dacă e cazul, se va îndrepta împotriva vinovaților. Primul vizat este agentul de asigurare, întrucât lui i se vor reține în sarcină eventualele vicii din poliță.
Teoretic, reasiguratorul se poate îndrepta pe cont propriu și împotriva URBAN, dacă nu și-a îndeplinit obligațiile. După o anchetă, trecând peste învinovățirea agentului, pot fi căutați inclusiv salariații care aveau atribuții de prevenire și supraveghere. Din nou, trebuie verificat ce e stipulat în contract, că e absurd să scoți paznicul țap ispășitor.
La obiect, referindu-ne la o posibilă suprasolicitare a instalațiilor electrice, consultantul afirmă că este improbabil să figureze clauze de risc pe această temă. Asiguratul răspunde, dar din nou intervin regulile care spun că se începe cu o negociere.
Cât privește discuția privind sistemul de supraveghere și alarmare, acesta trebuia inclus în poliță. Dacă nu a fost prins sau nu au funcționat, reasiguratorul e îndreptățit să ridice obiecții, dar e greu de spus că vor atrage nulitatea poliței. Sigur se ajunge din nou la negocieri și la anchetarea agentului de asigurări împreună cu firma pentru care a prestat. Faptul că unii se bucură de banii din primele de asigurare și nu cuprind tot în contract poate avea un revers costisitor.
Interesant este că în situația unei incendieri provocate, reasiguratorul plătește dacă beneficiarul nu este implicat. Că după aceea se caută făptașii, se înțelege de la sine.
În fine, alte semne de întrebare vin de la asigurările ce îi vizează pe cei cu spații închiriate. Normal era ca toți să prezinte polițele lor, inclusiv pe stocul de marfă. Pe lângă polița chiriașului față de proprietar, există una invers, a proprietarului față de chiriaș. Cea din urmă, pentru fiecare spațiu, se regăsește de regulă în costul chiriei sau într-o factură separată. Nu știm limpede la această oră dacă și ce s-a făcut sau de ce nu s-au făcut. Pe lângă contractele de închiriere și posibilele acte adiționale, cel mai important e din nou ce scrie în contractul de asigurare. Din moment ce nu știm, așteptăm comunicatul oficial al reasiguratorului. De fapt, în reprezentantul Crawford & Company e toată nădejdea. În baza autorităților noastre și a celor de la URBAN, am fi multă vreme ținuți în ceață.
Viorel COSMA