Urmele „vorbesc”. Trebuie doar să fii tehnic, aplicat și dedicat ca să reușești să „asculți”. În plus, fiecare obiect lasă urma lui. Dacă știi, o descifrezi ca pe amprenta omului. E unică. Experții care se ocupă cu „ascultatul” urmelor, cu stabilirea traseului și cu „asamblarea” întregului sunt criminaliștii. O mână de polițiști care lucrează în câteva birouri la etajul II al Poliției Județene Neamț. Sunt trei compartimente principale, cărora li se adaugă cel de cercetări la fața locului, din cadrul Poliției Piatra Neamț: AFIS, Image Track și Compartimentul de expertize și constatări criminalistice (înainte se numeau tehnico-științifice).
Pe șeful de serviciu, comisarul șef Gabriel Nacu, îl „trădează” din start lupa pe care o ține în vasul cu pixuri de pe birou: „Anul acesta împlinesc 22 de ani de carieră, așa că pot spune că toată viața am lucrat numai la criminalistică. În tinerețea mea se numea poliția științifică. Dacă nu ești tehnic și nu-ți place detaliul, ți-e foarte greu. Proba trebuie să fie clară: negru pe alb. Totul începe cu cercetarea la fața locului, în cadrul căreia se fac planșele foto și se ridică probele. Nu se folosesc întotdeauna costumele sterile, ci doar în cazul în care există riscul de a fi contaminate probele. Noi nu lucrăm probe biologice la Piatra Neamț. Doar le recoltăm și le trimitem la București, unde se fac analizele. Nu există dosar care să plece din poliție și să nu conțină o parte din munca noastră. Iar fiecare caz, fie că discutăm despre o spargere de locuință, care este o infracțiune banală, sau despre incendiul de la piață este tratat cu aceeași atenție și meticulozitate. Este o meserie de consum nervos pentru că, oricât ți-ai propune să lași grijile profesionale la ușă, când intri în casă, nu poți. Te preocupă, mai ales când ai ceva în lucru și pare să nu-i dai de capăt. În altă ordine de idei, te marcheză faptul că vezi oameni morți în cele mai violente moduri cu putință. Primul meu caz a fost un mort frumos, ca să spun așa. S-a întâmplat la Dămuc, unde veniseră trei, patru francezi cu niște camioane cu ajutoare. Unul din șoferi, obosit și probabil înfrigurat, că era iarnă, a coborât, a intrat într-o casă, a mâncat și a murit. I-a cedat inima. Am fost la cercetarea la fața locului, iar a doua zi – la morgă, la necropsie. Prima la care am asistat. Și n-a fost atât de rău pe cât mă așteptam. Dar au urmat altele…”.
Îmbrăcați în costumele lor de „cosmonauți”, criminaliștii sunt cei care „vopsesc” suprafețele cu negru de fum, pulberea care aderă foarte bine la suprafețe și permite ridicarea amprentelor de la locul faptei. Indiferent că fapta este o crimă sau un furt de cartofi din pivniță. Urmele sunt duse apoi la compartimentul AFIS (Automated Fingerprint Identification System) unde se compară cu cele aflate în baza de date. Fiecare județ are un terminal al stației AFIS, lucru care permite comparări automate cu amprentele introduse în sistem din toată țara. Și sunt câteva. Numai la nivelul județului Neamț există în jur de 35.000.
„Un fragment de urmă este suficient pentru ca sistemul să caute fișa autorului”, ne-a declarat Ana Bîrdîzău, femeia criminalist care lucrează la compartimentul AFIS. „Comparația se face automat pe un șir de suspecți, dar verdictul final îl dă specialistul”.
Cel mai ușor sunt de ridicat urmele de pe suprafețe lucioase, unde sebumul se imprimă foarte bine. Suprafețele poroase ridică niște probleme. De exemplu, un ciocan, care a fost arma unei crime, a avut nevoie de tratare specială pentru a se putea ridica amprentele de pe coadă. Obiectul a fost introdus într-un clopot și apoi pulverizat cu cianoacrilat (banalul super glue), adeziv care evidențiază perfect crestele papilare. Planșa fotografică este apoi comparată cu urmele papilare din baza de date. Și, după o examinare atentă, specialistul criminalist dă „verdictul”.
Expertiza – coloana vertebrală a probatoriului
Partea cea mai captivantă a muncii de criminalist este expertiza. La compartimentul de profil lucrează trei experți, toți autorizați de Ministerul Justiției. Al patrulea din serviciu este șeful, Gabriel Nacu. Niciunul nu are voie, însă, să profeseze în afara instituției și să fie desemnat expert-parte într-un dosar. Poate când vor ieși la pensie și nu vor mai fi incompatibili.
Munca de expertiză nu se face în birou.„Aici ne ocupăm mai mult cu partea de redactare. Tragerile experimentale le facem în poligon – cel interior sau cel exterior, în funcție de situație, iar o altă parte importantă este deplasarea la fața locului, unde trebuie să vezi exact topografia și să examinezi «scena» practic”, ne-a declarat comisarul șef Emil Afloarei.
Criminaliștii nu stabilesc niciodată autorul, dar au cuvântul decisiv în probatoriu. De aceea, de cele mai multe ori, nu știu ce se întâmplă mai departe cu dosarul, pe traseul – deseori extrem de lung – spre sentința judecătorească definitivă. De obicei, expertizele lor sunt contestate și, desigur, cea mai mare mulțumire profesională pentru „micii oameni de știință”. cum le spune unul dintre șefi, este când constatările de la Piatra Neamț rămân în picioare și la Iași, și la București, la Institutul Național de Expertize Criminalistice. Așa s-a întâmplat în cazul pădurarului Mihai Segneanu de la Stănița, un individ care era cât pe ce să nu plătească pentru că a luat viața unui băiat de 17 ani, pe care-l bănuia că fură lemne. Contrar tuturor procedurilor, procurorul de caz nu a dispus expertiză balistică, iar pădurarul a declarat că s-a împiedicat în timp ce alerga după tânărul care se afla în căruță, a căzut și arma s-a descărcat. Procurorul l-a crezut pe cuvânt și, după multe luni, a trimis dosarul la Poliția Roman, care avea competență în cazurile de omor din culpă. Iar polițiștii au cerut expertiză balistică.
„Nimic nu se potrivea”, ne-a declarat comisarul șef Emil Afloarei. „Locul pe care l-a indicat el era undeva pe un dâmb, iar căruța ar fi trebuit să fie în vale. Băiatul era în poziția șezând, iar alicele de pe corpul lui erau grupate în zona lombară pe o suprafață de 15 cm. Am stabilit că s-a tras de la 15 metri, iar arma nu se putea descărca accidental, ci doar prin acțiune directă asupra trăgaciului”.
Cătălin Costel Peleverde a fost ucis de ziua lui onomastică, pe 21 mai 2007. Cinci ani mai târziu, Mihai Segneanu a fost condamnat definitiv la o pedeapsă de trei ani și jumătate de închisoare. Pasaje întregi și fotografii din expertiza balistică făcută la Piatra Neamț au fost folosite în scop didactic, într-o lucrare amplă, prezentată de un expert de la Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice Iași.
Alt pădurar criminal dovedit de expertiză
Ioan Cristian Mălău, un alt pădurar care a lucrat o vreme la Stănița, a împușcat și el un om, în ianuarie 2010. Avea același tip de armă ca Segneanu și, la fel ca și colegul lui, a declarat că pușca i-a alunecat de pe umăr și s-a descărcat când s-a izbit de podea. Expertiza balistică a stabilit că arma nu se putea declanșa accidental. Totuși, Tribunalul Neamț a schimbat încadrarea juridică din omor în ucidere din culpă, pe baza declarațiilor bărbatului în casa căruia s-a petrecut scena și a mărturiei pădurarului, care a negat continuu că și-a împușcat prietenul intenționat. Mălău a primit o pedeapsă de trei ani și jumătate de închisoare, cu suspendare. Procurorul de caz a declarat recurs, iar magistrații de la Curtea de Apel Bacău au dispus o nouă expertiză, care s-a făcut la Iași, ținând cont de obiecțiunile formulate de inculpat și de completările cerute de judecători. Concluzia de la Piatra Neamț a rămas valabilă: percuția nu se poate realiza accidental, la lovirea armei de pământ.
”Noi lucrăm tehnic, nu răspundem la întrebări de natură judiciară și nu am stabilit dacă pădurarul a vrut să ucidă sau doar să-și amenințe prietenul pe care-l suspecta că fură lemne”, a declarat comisarul șef Emil Afloarei. ”Cert este că a tras de la aproximativ un metru, direct în capul victimei”.
Mălău a solicitat și o a treia expertiză, dar judecătorii au considerat că este un demers inutil, de vreme ce concluziile erau clare de la primele două. Curtea de Apel Bacău a schimbat, din nou, încadrarea în omor și a aplicat o pedeapsă de cinci ani de închisoare,cu executare, decizie menținută de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Tot expertiza balistică a pus capăt speculațiilor într-un caz de sinucidere prin împușcare, din iulie 2012, într-o casă din Săbăoani. Tânărul, care a decis să-și ia zilele cu arma unui prieten, a fost găsit într-o poziție neobișnuită, prăbușit pe marginea patului. Pistolul era în partea stângă a corpului, un tub de cartuș pe podea, dar glonțul nicăieri.
”Tubul este foarte important pentru expertiză”, a declarat inspectorul principal Marius Trif. ”Urmele de tragere care rămân pe el sunt comparate cu cele de pe tuburile care rezultă din tragerile noastre experimentale. În cazul de față, a doua zi s-a descoperit că glonțul ieșise prin fereastra care era acoperită și cu perdea, și cu jaluzele și de aceea n-a văzut nimeni de la început. Tânărul a tras cu mâna dreaptă, iar pistolul a căzut, s-a lovit de piciorul lui și a ricoșat în stânga. După ce am stabilit cum s-a întâmplat am înlăturat orice suspiciune, iar verdictul a fost clar: sinucidere”.
Emil Afloarei, Marius Trif și Cristian Iordăchescu nu lucrează, ca la București, pe competențe separate. Fac toată gama de expertize, de la cele solicitate de DIICOT în cazuri de bancnote false puse în circulație, până la expertiza scrisului și a documentelor – în dosarele economice, și expertize traseologice, balistice și ale accidentelor de trafic rutier.
”Experiența se câștigă în timp”, a declarat subcomisarul Cristian Iordăchescu. ”De fapt, permanent avem de învățat, dar, după primii 4 ani de carieră, deja te poți numi expert. Iar dacă iei examenul, ești expert cu acte în regulă. Bineînțeles că, pentru a evolua, trebuie să-ți placă ceea ce faci și să ai atenția și rigoarea la cote maxime. Pentru un om oarecare sigur că nu e nimic fascinant în a determina, din 10 chei, care anume a fost folosită la comiterea unui furt. Pentru noi, însă, este esența profesiei”.
În afara serviciului, experții criminaliști sunt niște oameni normali. Care – zic ei – au preocupări firești: își cresc copiii, citesc, călătoresc, fac fotografii în natură. La fel de adevărat este că meseria și-a lăsat amprenta asupra comportamentului lor. Sunt foarte atenți la detalii, le observă automat și nu se pot abține să nu se uite la forma urmelor pe care le lasă pe pahar, când ies la o bere cu prietenii.
Cureaua și brățara Elodiei
Criminaliștii au lucrat și în celebrul caz al Elodiei de Neamț, tânăra din Tașca, dispărută fără urmă, pentru uciderea căreia este judecat fostul soț. Cadavrul nu a fost găsit până acum. Însă a fost găsită brățara Ramonei Pruteanu, la o casă de amanet. Modelul corespundea cu bijuteria pe care femeia o purta în absolut toate fotografiile pe care le făcuse în ultimii ani. De altfel, atât rudele, cât și colegele de serviciu au declarat că niciodată nu se despărțea de brățara ei. Tocmai de aceea era dubioasă de-a dreptul declarația fostului soț, care a spus că Ramona i-a dat brățara, în condițiile în care erau dușmani declarați și se judecau pentru casa construită în timpul căsniciei. Proba decisivă a fost stabilirea lungimii brățării, ceea ce s-a făcut comparând distanța dintre două găuri de la cureaua tinerei cu dimensiunea bijuteriei. Și au rezultat 19 centimetri, exact cât avea brățara găsită la amanet. Tot criminaliștii au ridicat probe din sângele găsit în mașina lui Narcis Țuțuianu. Analizele s-au făcut la București – singurul loc din țară unde se stabilește ADN-ul, iar rezultatul a confirmat că e sângele Ramonei. Doar trupul tinerei lipsește din probatoriu, dar polițiști cred că și în absența cadavrului există suficiente elemente care să contureze un omor. Un omor pe care Narcis Țuțuianu nu-l recunoaște, deși doar el a avut motivele și, pe baza lor, și-a creat ocazia de a-și ucide fosta nevastă.
Portretul vorbit – ”construirea” feței în jurul unui element
Veteranul Compartimentului Image Track este agentul șef principal Dragoș Rotariu, care are 21 de ani vechime. Este specialist în realizarea portretelor vorbite – portrete robot, cum sunt numite în limbaj uzual.
”Contează omul care povestește”, spune specialistul. ”Este dificl să reții, în câteva clipe – cât durează un atac stradal – detalii legate de aspectul autorului. Dacă vă întreb ce formă au sprâncenele unui om pe care-l vedeți în fiecare zi, sigur aveți o problemă în a vă aminti. Nu poți avea pretenții ca fiecare persoană să descrie exact un portret, dar pornești de la elementul pe care și-l amintește cel mai bine și, în jurul lui, construiești fața. E important ca omul care-ți «povestește» portretul să fie odihnit, alimentat, lipsit de stres, dar asta se întâmplă în puține cazuri, pentru că, la un jaf, de exemplu, trebuie să bați fierul cât e cald. Apoi, trebuie să iei în calcul faptul că, de regulă, victima unei agresiuni are tendința – natural și explicabilă – de a descrie agresorul mai mare și mai puternic decât este în realitate”.
La fel ca sistemul AFIS, Image Track are acces la baza de date națională. După ce este gata portretul vorbit, începe căutarea. Sunt foarte importante detaliile, pentru că, fără ele, ar dura foarte mult până să fie identificat un autor. De exemplu, la o solicitare de căutare după indiciile ”femeie blondă cu părul ondulat” sistemul a găsit 476 de rezultate. Iar în baza de date sunt sute de mii de persoane, nu neapărat din categoria infractorilor, ci și a dispăruților. În cazul copiilor e cel mai greu, pentru că ei cresc repede și își schimbă fizionomia lună de lună.
Colegul lui Dragoș Rotariu – aflat deocamdată în concediu – are și el în grijă o bază de date. Cu mențiunea că include cadavrele neidentificate și permite căutări nu doar după aspectul fizic, ci și după obiectele de îmbrăcăminte. S-a întâmplat ca persoane dispărute din județul Suceava, de exemplu, să fie găsite în lacul de la Bicaz, după luni de zile, și identificate datorită îmbrăcămintei. Alte lucruri care contează și reduc foarte mult numărul rezultatelor descoperite în baza de date sunt semnele particulare, cicatricile și tatuajele.
”Mă uit pe stradă după tatuaje și le țin minte, asta nu mă pot abține să fac”, mărturisește Dragoș Rotariu. ”Mi se întâmplă, de asemenea, să mă uit la fețele oamenilor și să-mi imaginez cum vor arăta peste câțiva ani, cum mi se întâmplă să rețin automat detalii faciale pe care alții nici nu le observă. Forma nasului, culoarea ochilor, grosimea buzelor, aspectul pomeților le văd automat când mă uit la cineva. Mulțumirea cea mai mare este când se rezolvă un dosar datorită muncii noastre. Știți cum suntem noi aici? Ca la Hollywood. Actorii iau Oscarul și lumea îi cunoaște doar pe ei. Însă în spate sunt scenariștii, regizorii, sunetiștii, cameramanii, fără de care filmul nu s-ar putea face. Suntem o structură suport, care prin tehnică, răbdare și știință, facem să funcționeze sistemul”.
Cristina MIRCEA
