„Brumărel” i se spune lunii octombrie prin satele noastre, iar oamenii așteaptă, începând de acum, bruma de argint, întâia vestitoare a zăpezilor iernii.Legenda lui Brumărel spune că ar fi fost un fecior frumos, cu inima de gheață și că, atunci când trecea călare peste dealuri, munți și câmpii, iarba îngălbenea în urma lui, copacii își lepădau frunzele, iar florile mureau.Țăranii de altădată știau asta și pregăteau livezile și grădinile pentru iarnă: curățau pomii de uscături, săpau de jur împrejurul lor și la rădăcină le puneau pământ negru, hrănitor.În unele sate exista obiceiul ca, încă din prima zi a lunii, icoanele să fie scoase la câmp și se făcea agheasmă, abia apoi începând semănăturile de toamnă.
În „Calendarul Popular al Românilor”, prima săptămână a lunii se cheamă „Săptămâna lui Procoavă”, după numele sfântului care acoperă iarna pământul cu zăpadă. Celei de-a doua i se spune „Săptămâna Satului” și stă sub semnul lucrului din gospodărie, cea de-a treia e cunoscută ca „Săptămână a Lucinului”, în amintirea zeului protector al lupilor, iar ultima săptămână a lunii e „Săptămâna lui Sâmedru”, zeitate însemnată a Panteonului românesc, peste care s-a suprapus praznicul Sfântul Mucenic Dimitrie, „Izvorâtorul de Mir”.
În Panteonul românesc, întocmit de cercetătorul Ion Ghinoiu, „Procoavă” este o divinitate meteorologică, celebrată la 1 octombrie, care învelește iarna pământul cu zăpadă. Numele lui vine din slava veche și înseamnă „văl”, iar, sub influența bisericii, acesta este identificat cu vălul cu care Maica Domnului își acoperea capul. De aceea, în multe zone din Moldova, fetele se roagă de „Procoave” și Maicii Domnului pentru a le „înveli” cât mai curând cu vălul imaculat de mireasă. Se povestește că, în această zi, Sfântul Andrei a văzut-o pe Maica Domnului plutind în văzduh, cu mâinile întinse, rugându-i-se lui Dumnezeu pentru neamul omenesc, iar de atunci oamenii o roagă, la rândul lor, să îi acopere cu mila sa și să-i păzească de toate relele.
Hramul Acoperământul Maicii Domnului în Neamț
Praznicul Acoperământul Maicii Domnului, de la 1 octombrie, este serbat în amintirea unui miracol petrecut în biserica Maicii Domnului, din cartierul Vlahernelor în Constantinopol, pe timpul împăratului Leon înțeleptul (886-911 d.H.). Atunci, Sfânta Fecioară s-a arătat în toată mărirea ei dumnezeiască Sf. Andrei cel Nebun pentru Hristos (prăznuit pe 2 octombrie), ca ocrotitoare și mijlocitoare a creștinilor în fața Fiului Ei și a Tatălui Ceresc.
Pentru început, amintim de mânăstirea Bisericani, construită în zona Muntelui Pietrosu. Amprentele spirituale benefice ale trăitorilor cu Dumnezeu sunt dinaintea secolului al XIV-lea.
Printre întemeietorii acestui locaș al Domnului îi amintim pe Cuviosul Iosif și toți ceilalți închinători de la Bisericani.
În aceeași zi în care creștinii sărbătoresc hramul Acoperământul Maicii Domnului, la Mânăstirea Bisericani sunt elogiați și Sfinții Iosif și Chiriac.
Sfântul Iosif este considerat întemeietorul Mânăstirii Bisericani. A fost primul sihastru cunoscut în Muntele Bisericanilor.
Sfântul Chiriac de la Bisericani este numărat printre cei mai mari asceți și cuvioși ai Bisericii Ortodoxe Române. El s-a nevoit la începutul secolului al XVII-lea în obștea Mânăstirii Bisericani.
Mănăstirea Brădițel
De la Mânăstirea Bisericani, pelerinul se poate îndrepta către mânăstirea Brădițel. Aceasta este situată în comuna Bodești, la 30 km nord de Piatra Neamț. Această mânăstire a fost construită în 1988, pe locul unui fost așezământ din 1927. A fost sfințită în 1995 de către I.P.S. Mitropolit Vlasie Mogârzan. Este o mânăstire de maici, pe stil vechi, având hramurile Acoperământul Maicii Domnului și Izvorul Maicii Domnului. Mânăstirea are ateliere de pictură, sculptură, tricotaje, perdele și croitorie.
Schitul Poiana Maicilor
Cine dorește și poate să urce pe Muntele Sfânt al dacilor va descoperi unul din locurile în care spiritualitatea are continuitate de mii de ani.Schitul Poiana Maicilor se află în comuna Ceahlău, pe versantul nordic al Muntelui Ceahlău. A fost înființat în anul 1997.Complexul monahal cuprinde un paraclis și un corp de chilii.Hramurile acestui loc deosebit sunt de ziua Sfintei Teodora de la Sihla și Acoperământul Maicii Domnului
Mânăstirea ”Acoperământul Maicii Domnului” – Groși din comuna Boroaia
Este un alt locaș închinat Născătoarei de Dumnezeu. A fost ridicată la inițiativa starețului, protosinghelului Mihail Horga. Lucrările acestui schit au început în anul 1995. Așezământul monahal a fost, pentru început, metoc al Schitului Sihla. În anul 1998, o bătrână din Brăiești a donat mânăstirii toată munca de o viață. Cu acești bani a fost cumpărată cărămida pentru viitoarea clădire. Finalizarea construcției s-a făcut prin donația Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Mânăstirea ”Acoperământul Maicii Domnului” – Groși cuprinde două lăcașuri de închinăciune: Biserica ”Acoperământul Maicii Domnului”, Paraclisul cu hramurile ”Izvorul Tămăduirii” și ”Sfinții Arhangheli Mihail si Gavriil”, precum și un cămin de bătrâni.
Schitul Procov – Neamț
De la Mânăstirea Neamț, mergi pe sub poala muntelui „Chiriacu” vreo 4 kilometri. Drumul este de o frumusețe rară, printr-o pădure seculară (să sperăm că exploatarea lemnului în zonă va fi oprită, altfel Frumusețea pe care a dăruit-o Dumnezeu oamenilor, prin intermediul naturii, se va preschimba într-o urâțenie lumească). Cu cât te apropii mai mult de schit, se profilează clopotnița și biserica cu trei turnuri, având hramul „Acoperământul Maicii Domnului” – Procov în slavonă. Este o ctitorie din 1714 a Sfântului Ierarh Pahomie, monah din Mânăstirea Neamț. Acesta a fost și episcop al Romanului între 1707 și 1714.
Tradiții și obiceiuri populare – Năpustitul berbecilor
Vara lui Mioi mai era cunoscută în tradițiile comunităților de altădată și pentru obiceiul Năpustitul berbecilor sau Nunta oilor, după cum mai era denumit. Legenda spune că Mioi era un cărăuș sărac. Acesta l-a rugat pe Dumnezeu să mai prelungească puțin vara, ca să-și poată treiera grâul. În 29 septembrie, oierii obișnuiau să sloboade berbecii în turmele de oi, bucuria fiind atât de partea berbecilor, cât și de partea oilor!
În poveștile de altădată, cu care erau legănați pruncii, oile erau denumite animale sfinte. Copiilor li se povestea că oile își fac cruce cu piciorul înainte de a se culca. În multe zone din țară nu se consuma carnea de oaie sau de miel, doar produsele acestora. Acest obicei a venit la pachet cu religia creștină, fiind preluat de la popoarele arabe, israelite. Se cunoștea că oaia este un animal deosebit de curat și sensibil. De aceea, ciobanii posteau – nu umblau cu femei – între Sfântul Gheorghe și Sfântul Ilie.
Sărbătoarea părului sau Procoavă
Această sărbătoare era considerată una a femeilor. Fetele care nu prea aveau păr se rugau Sfântului Procoavă pentru a le acoperi capul cu păr. Ele credeau că în acest fel vor deveni mai atrăgătoare pentru flăcăi și se vor mărita mai repede. Primul lucru care trebuie spus e că a existat o mare grijă pentru păr, această grijă izvorând din convingerea omului de pe vremuri că întreaga sa putere se află în părul de pe cap sau în cel al bărbii. Astfel, se considera că părul rămâne în legătură cu trupul chiar și după ce a fost tăiat. De aceea, părul tăiat nu se arunca, ci trebuia neapărat să fie ars; o cauză a acestei interdicții venea și din faptul că vrăjitoarele ar fi putut face mult rău unei persoane dacă avea numai câteva șuvițe din părul acesteia.
Pe de altă parte, grija pentru păr reieșea și dinspre asemănarea acestuia cu iarba. Aceasta era socotită un fel de PĂR AL PĂMÂNTULUI, putându-ne imagina câtă grijă arătau ierbii populațiile de agricultori și crescători de animale.
În plan social, părul lung era un însemn al puterii, tăierea sa semnificând sacrificiul sau capitularea.
Părul fetelor mici, atunci când era tuns prima oară, era pus într-o baligă sau la rădăcina unui pom, crezându-se că, procedând așa, el va crește lung și frumos! Fetele care voiau să le crească părul mai repede foloseau la spălatul capului cânepă și frunze de nuc furate; cele care doreau să le crească părul cât mai lung trebuiau să-l ungă cu untură de arici, în vreme ce, pentru a nu le cădea părul, fetele nu trebuiau să-și pună pe căciulă de băiat sau să mănânce despletite.