În Biblie, în paginile Exodului, stau scrise cele zece porunci, piloni ai credinței creștinești. După primele cinci porunci, care, în mod epuizant, asigură absoluta autocrație divină, se enumeră câteva interziceri legate de furt: să nu furi viața altuia, să nu furi femeia altuia, să nu furi adevărul, să nu furi ziua de odihnă pentru că altfel dărâmi administrația publică, să nu furi în general. Ne vom opri la cea de-a zecea poruncă: „Să nu poftești casa aproapelui tău; să nu poftești nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău”. Motivul pentru care discutăm cea de-a zecea poruncă este că, recent, un prieten s-a întors de la Singapore, luând un zbor cu Singapore Airlines, una dintre cele mai luxoase linii de zbor de pe planetă.
Pe blogul lui, Derek a povestit experiența în termeni obișnuiți, provocând invidie tuturor celor care vreodată au avut vise de clasa I, păcătoși tentați să încalce cele zece porunci într-un singur act rău inspirat.
Zborul de la Singapore la New York a costat 18.400 de dolari, adică aproximativ 64.790 RON. Unicul mod în care o persoană normală, cu taxele plătite, care votează și are un comportament civil ireproșabil, ar putea să-și permită un asemenea preț, ar fi să ia un împrumut de la bancă, pentru care să muncească douăzeci de ani spre a-l plăti înapoi cu dobândă. Derek însă e băiat descurcăreț. Fiind dumnealui un călător ardent, a acumulat peste ani un număr de puncte, care i-au permis să solicite schimbarea biletului de clasa a II-a cumpărat inițial. Cu punctele sale, Derek a fost avansat la clasa mai exclusivă decât clasa întâi, care avea la dispoziție un întreg nivel pe avionul Airbus A380. Interiorul acestei clase a fost proiectat de arhitectul francez, specialist în yahturi de lux, Jean-Jacques Coste.
Încă de la plecarea din Aeroportul Changi în Singapore, Derek a fost întâmpinat de stewardese zâmbitoare, care l-au îndrumat către zona de primire a celor câțiva fericiți ce-și pot permite zboruri de clasa I. Împreună cu biletul de aur, Derek a obținut o invitație în salonul privat. Drumul spre salonul privat a depășit salonul muritorilor de foame din clasa business, care plătesc numai 10.000 de dolari pe bilet transcontinental, adică aproape 35.265 RON. Niște sărmani! După ce călăuzele l-au scos din labirintul saloanelor, prin pădurea fermecată de după castelul zmeilor, au ajuns în sfârșit la tărâmul salonului clasei celei mai exclusive, clasa suită privată.
Derek a auzit multe legende despre mâncărurile servite în clasa privilegiată, dar nu-i era foame. Numai ca să se convingă că aceste mituri sunt măcar în parte adevărate, a comandat un pahar de șampanie, cu miel Satay pe băț, un homar pescuit în Boston cu Gruyere, Emmenthal și Cheddar, o friptură de vițel cu garnitură de pate, ou de prepeliță și salată culeasă de fecioare oarbe în munții Chinei. În plus, un nectar de mango.
Cum a isprăvit mâncarea, Derek a fost anunțat că-i timpul să se urce în avion. O stewardesă l-a însoțit către puntea separată de restul maselor, special potrivită pentru pasagerii claselor suită. Stewardesa l-a întrebat cum preferă să i se adreseze. Derek, pentru că e băiat cu bun simț, a decis să nu o pună pe biata fată să-l cheme „Președinte Derek” sau „Prințesa Derek”. Dar pentru că n-a vrut s-o dezamăgească, i-a permis să-l cheme „Măria Sa, Lord Derek”.
Ajuns la cabina sa, Derek a ales-o pe cea din mijloc, pentru că un perete despărțitor putea să fie lăsat în jos, permițând patului să devină dublu. Un pahar de șampanie Dom Perignon a fost pus la dispoziția Măriei Sale, Lord
Derek, atunci când acesta a intrat în cabină. Membrii echipajului au venit să se prezinte Lordului Derek. Printre ei se afla și Zaf, șeful steward. Zaf a spus că în cele 12 cabine suită valabile sunt numai trei pasageri, punând la dispoziția lui Derek un dormitor, o sală de mese și un salon. Derek s-a mutat în sala de mese, unde și-a pus pe cap căștile Bose, pentru a asculta un pic de muzică. În pușculița cu accesorii pentru zbor a găsit un întreg set de toaletă Salvatore Ferragamo, complet cu o sticluță de apă de colonie, 100 ml. Pijamalele, păturile, pernuțele și șoșonii erau semnate de Givenchy. Pentru că la ora unu noaptea avionul se afla deja în zbor, Derek a decis să comande o cafea, să se mențină treaz. Nefiind un cunoscător de cafea, a ales-o pe cea mai scumpă din meniu: Blue Mountain din Jamaica, prețul pe piață fiind 120 dolari pentru jumătate de kil. Derek a băut cafeaua într-o înghițitură, făcând pe savantul recunoscător de arome fine. Un ceai cules special pentru acest zbor a fost explicat de Zaf în linii mari: pungile de bumbac organic sunt cusute de mână, iar în ele, foile de ceai verde au fost amestecate cu flori de cireș delicate. Istoria comerțului de cafea din Estul Indiilor a fost menționată în treacăt.
Zaf a lucrat pentru liniile de zbor Singapore 19 ani. În acest timp, i-a servit
pe Leonardo di Caprio, Morgan Freeman, plus numeroși capi de state și guverne. Zaf i-a recomandat lui Derek filmul Grand Hotel Budapest, o piesă artistică de valoare. Pentru că nu-i era foame, Derek a acceptat o cină frugală. Pentru aperitiv: icre negre Malossol, cu salată de homar și mărar, urmate de pate de ficat de rață cu salată de portocale și sfeclă roșie. Felul întâi: supă de pește cu tăiței; desert: bavareză de vanilie cu reducție de zmeură. După cină, o plimbare viguroasă prin cabinele avionului. Între timp, stewardese tăcute au aranjat patul pentru Lord Derek. Ar fi fost nevoie de un poet să descrie căderea petalelor de trandafir pe albiturile acestui pat. Cine-a spus că banii n-aduc fericirea? Un sărac a spus-o! Derek a dormit pentru următoarele 6 ore, adică echivalentul în somn a 6.000 de dolari. Avionul a făcut escală de trei ore la Frankfurt, unde Derek a fost escortat către sala de masaj a companiei. Micul dejun a început cu homar, orez cu șofran și roșioare, desert cremă de fructe de pădure cu ciocolată și caramel sărat. Îmbarcarea pe avionul de la Frankfurt către New York a fost urmată de un pui de somn. La trezire, Derek a cerut prânzul proiectat și construit de Alfred Portale.
După această relatare, revin la introducerea noastră cu cea de-a zecea poruncă creștinească: „Să nu poftești casa aproapelui tău; să nu poftești nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru, care este al aproapelui tău”. Cu siguranță cei ce-au scris Biblia or fi fost oameni înțelepți. Eu nu caut cusur celor mai înțelepți ca mine, iar în tradiția lui Păcală parcă sunt tentată să observ că cele zece porunci sunt scrise anume pentru urechile săracilor.
Cum ziceam, primele cinci porunci interzic să te îndoiești de divin, foarte similar felului în care orice rege interzice ca supușii săi să se îndoiască de autoritatea sa. Următoarele cinci porunci interzic furtul. Cine fură decât cel ce n-are? Când ești bogat, nu-ți trebuie nimic, nu invidiezi bunul altuia. A trecut vreodată vreun bogat, îmbrăcat bine, pe lângă un sărac, invidiindu-i acestuia din urmă zdrențele? A trecut vreodată un om bogat, ce trăiește în palate, pe lângă un sărac, invidiindu-i acestuia din urmă bordeiul? A trecut vreodată un om bogat, care călătorește mereu la clasa întâi, pe lângă un om sărac, invidiindu-i acestuia din urmă mârțoaga?
Raluca SANDERS
Los Angeles, octombrie 2014