Procurorii DNA au descins marți dimineață la Primăria Timișoara, într-un dosar legat de finanțările de care a beneficiat echipa de fotbal a orașului, Politehnica Timișoara. ei au mers direct la cabinetul Primarului Nicolae Robu, convorm EVZ.ro. Procurorii au fost întâmpinați de consiliera primarului, Sanda Greblă. Acțiunea DNA vine după ce, în vară, Curtea de Conturi a verificat modul în care primăria a dat bani către FC Politehnica, patronată de Marian Iancu. Sumele plătite au fost de ordinul milioanelor de euro, iar plățile din banii publici nu erau legitime.
Atât Primăria Timișoara cât și Consiliul Județean Timiș, instituții care au finanțat cu bani publici echipa de fotbal patronată de Marian Iancu, au contestat în instanță rapoartele Curții de Conturi, însă au pierdut la Tribunal.
”După deliberări destul de lungi, instanța a ajuns la concluzia că sumele pe care primăria le-a dat unei firme private s-au făcut operațiunile acestea cu încălcarea legii și banii trebuie să revină la primărie”, a explicat viceprimarul Traian Stoia.
Concret, finanțarea echipei Politehnica Timișoara de către autoritățile timișorene a fost declarată ilegală în urma unui control al Curții de Conturi finalizat la sfârșitul anului 2012. Potrivit auditorilor, în perioada 2008 -2011, Primăria a alocat 27, 1 milioane lei, iar Consiliul Județean 9,95 milioane lei. Conform contractului, banii trebuiau folosiți exclusiv pentru activitățile sportive ale echipei de fotbal. Aproape 25 % din banii dați de municipalitate echipei de fotbal a lui Marian Iancu au ajuns în conturile Finanțelor Publice, în urma executării silite a datoriilor către bugetul de stat.