Nu o dată auzim de la oameni cu pretenții propoziții și fraze de felul celei din titlu ori de tipul: Mi-ar plăcea să am o fermă; Ne trebuiește o justiție independentă.
De altfel, nu e zi lăsată de Dumnezeu ca să nu se rostească, de dimineața până noaptea târziu, cuvintele: D.N.A., D.I.I.C.O.T., dosare penale, urmărire/ plângere penală, instanță, parchet, arest, condamnare, penitenciar, război murdar între palate, mită, șpagă, trafic de droguri/ influență/ mărfuri/ descinderi, tribunal, infractor, procuror, judecător, magistrat și atâtea altele din sfera semantică a justiției.
Din ce în ce mai rar sunt folosiți termeni care să ne sugereze că nu avem mințile atât de întunecate, răuvoitoare și învrăjbite, că trăim într-o societate așezată: efort, creație, prietenie, iubire, înțelegere/ armonie socială, chibzuință, demnitate, dreptate, onoare, neam, patrie.
Ca să revenim la tema textului nostru, este de precizat că, în propozițiile sau frazele citate mai sus, verbele vroiesc, mi-ar plăcea și trebuiește sunt folosite greșit, erorile având felurite explicații.
Mai întâi, le reamintim cititorilor că, asemenea substantivelor, adjectivelor și numeralelor, verbele reprezintă o clasă de cuvinte foarte larg reprezentată și în lexicul românesc, realitate justificată de faptul că acestea desemnează acțiuni (a merge), stări (a se îmbolnăvi), evenimente (a aniversa), procese (a înflori).
Cât despre verbul a vroi, acesta este sinonim perfect (total) cu verbele a vrea și a voi, care înseamnă „a fi hotărât”, „a avea de gând să…”, „a intenționa”. Cel dintâi dintre aceste verbe provine din latinescul volere, iar cel de-al doilea din slavul voliti. A vroi este o formă contaminată, „bolnavă”, născută prin contopirea unui segment al verbului a vrea (vr-) și a altui segment a lui a voi (-oi). Așadar, corect este să se spună: Vreau/ voiesc o judecată dreaptă; Vreau/ voiesc liniștea țării mele.
Tot așa, verbele de conjugarea I de tipul: a angaja, a degaja, a înfățișa, a (se) îngrășa, a voiaja etc., având în radical consoanele ș, j, se conjugă astfel: (eu) îngraș, (tu) îngrași, (el) îngrașă, (noi) îngrășăm, (voi) îngrășați, (ei) îngrașă, nu îngrășem, îngrășeați.
Și verbele de conjugarea a IV-a care au în radical aceleași consoane menționate mai sus (a îngriji, a întovărăși, a necăji, a vrăji) au la conjunctiv prezent, persoana a III-a, singular formele: să îngrijească, să întovărășească, să necăjească, să vrăjească, nu să îngrijască, să întovărășască, să necăjască, să vrăjască.
Verbe precum a așeza și a înșela au la indicativ prezent, persoanele a III-a, singular și plural, precum și la imperativ, persoana a II-a, singular, formele: (el, ei, ele așază, înșală, nu așează, înșeală).
Sunt incorecte și formele: (eu) copii, (tu) copii, (el/ ea/ ei/ ele) copie, pentru (eu) copiez, (tu) copiez, (el/ ea/ ei/ ele) copiază, cum tot corecte sunt numai formele: acompaniază, concediază, expediază, premiazăI.
La verbele care încep cu î- (a începe, a învinge), acesta se păstrează și în interiorul cuvântului, la modurile în care forma negativă se realizează cu prefixul ne- și cu adverbele mai și prea: neîncepând, nemaiînceput etc.
Imperativul negativ al verbelor a duce, a face, a fi, a zice diferă de cel pozitiv: du (tu)/ nu duce(tu), fă (tu)/ nu face (tu), fii (tu)/ nu fi (tu), zi (tu)/ nu zice (tu).
Conform DOOM (2005), la indicativ și conjunctiv prezent, persoana I, singular, verbul a continua, are forma: (eu) continui, nu continuu .
Verbul a avea are la conjunctiv prezent, peroanele a III-a, singular și plural forma să aibă, nu să aibe, să aivă.
Verbele a cădea, a părea, a plăcea, a scădea, a tăcea au la indicativ prezent, persoanele I și a II-a, plural, acentul pe desinență: să cădem, să cădeți; să placem, să placeți; să tacem, să taceți.
În schimb, verbele a bate, a duce, a merge au la indicativ și conjunctiv prezent, persoanele I și a II-a, plural, accentul pe tema: să batem, să bateți, nu să bătem, să băteți.
Pentru verbul a trebui, formele corecte ale acestuia sunt numai cele comandate de gramatici și îndreptare: indicativ prezent, persoanele a III-a, singular și plural, eu/ei trebuie; imperfect, persoana a III-a, plural, trebuiau; viitor, persoana a III-a, plural, vor trebui; conjunctiv ăprezent, persoanele a III-a, singular și plural să trebuiască. Incorecte sunt formele: trebuiește, trebuim, trebuiesc.
Verbele a crea și a agrea au următoarele forme la indicativ prezent: eu creez, agreez; tu creezi, agreezi; el/ea creează/agreează; noi creăm, agreăm; voi creați, agreați; ei/ele creează, agreează.
Corecte sunt formele ignoră (nu și ignorează), absolvă (nu absolvește), acopăr (nu acopăr), chinuiesc/ chinui, cheltui/ cheltuiesc, descopăr, învii/ înviez, plăcem, radem, se străduiește/ se străduie, stam/ stăteam, biruie/ biruiește, bombăne/ bombănește, dăinuie/ dăinuiește.
Noutățile pe care DOOM (2005) le aduce formelor verbelor sunt cu mult mai numeroase. Consultarea cu bunăvoință acestei lucrări lingvistice fundamentale ne poate elimina atâtea nedumeriri în legătură cu folosirea corectă nu numai a verbului.
Prof. Gheorghe ȚIGĂU