Sâmbătă, 29 noiembrie, începând cu ora 9 , va avea loc la Sala Polivalentă Piatra Neamț ediția a II-a a Cupei ”Ștefan cel Mare”, competiție de arte marțiale ce reunește sportivi practicanți a trei stiluri diferite: shotokan, kyokushin și ju jutsu. Evenimentul sportiv este organizat de trei cluburi din Piatra Neamț, respectiv Ronin Club – sensei Ionuț Ștefănescu, Shensi Club – sensei Emanoil Tărăntuș și Musashi Club – sensei Gabriel Mareș. La competiție și-au anunțat prezența sportivi din toate categoriile de vârstă, de la mai multe cluburi din țară, organizatorii, după succesul de anul trecut, dorind să facă din acest eveniment o tradiție sportivă cu recunoaștere națională în rândul iubitorilor acestui sport. Intrarea la acest eveniment este gratuită.