- sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX
Valoarea unei lucrări dezvăluie profilul unui oraș și al locuitorilor acestuia.
O casă nu are doar o dimensiune funcțională, ci reprezintă și o expresie a realității, respectiv al stilului arhitectonic al epocii. Aceste construcții sunt cea mai completă și mai puternică mărturie a timpului, reprezentând pe de o parte cadrul în care se manifestă viața unei societăți și totodată conținutul prin care chiar locuitorul exprimă stilul epocii prin „formă, ornament și simbol”.
La sfârșitul secolului al XIX-lea existau puține repere stabile într-un oraș aflat în plină transformare. Păstrate sau restaurate, numeroase case poartă amprenta secolului al XVIII-lea.
Mai mult, casele erau construite sau reconstruite după model tradițional. Așa se explică arhaismul real al acestor case.
Regulamentele urbanistice stabilesc condițiile de amplasare și conformare a construcțiilor, orientarea față de punctele cardinale și în raport cu drumurile publice. Se precizează, de pildă, că amplasarea se va face astfel încât „să nu se umbrească reciproc sau să obtureze din interiorul încăperii vizibilitatea bolții cerești”. Se va evita, de asemenea, „amplasarea în direcția est-vest, iar când nu este posibil se va recurge la dubla orientare”.
În funcție de materialele folosite, se diferențiază următoarele tipuri de construcție: clădiri din lemn, clădiri din lemn completate cu zidărie, clădiri din cărămidă nearsă (chirpici), clădiri din zidărie (cărămidă și piatră). Piatra cioplită, cărămida, lutul au fost cel mai frecvent utilizate.
Pădurea, omniprezentă în regiune, a oferit lemnul; s-au folosit însă și pământul, argila, chirpiciul.
Cu toate acestea, fie de cărămidă, fie de pământ, casa era susținută de o armătură de lemn.
În prima jumătate a secolului al XX-lea apar construcțiile de zidărie și piatră (gresia de Kliwa). La acoperirea acestora se foloseau olanele, dar nu lipseau nici dranițele.
Aceste materiale au marcat linia progresului tehnic, dar și diferențierea socială.
O construcție are în principiu două expresii complementare: „extradosul, adică învelișul exterior al formei, expresia limitată prin fațade, acoperișuri, terase; și intradosul, sau forma negativă, adică golul lăsat de încăperi și limitat prin ziduri, plafoane ori bolți”.
Casa reflecta condițiile economice ale comunității și individului, situația socială și stilul de viață.
Pridvorul, un tip de terasă, cu balustradă și acoperiș, susținut de stâlpi, era un spațiu construit din piatră și pământ bătut, uneori podit cu scânduri, care proteja pereții exteriori ai casei.
Amenajarea interiorului locuinței era în directă legătură atât cu numărul și destinația încăperilor, funcționalitatea camerelor, cu poziția vetrei, a peretelui cu ușa sau cu fereastra, sistemul de încălzit, așezarea patului și a mesei în raport cu intrarea, cât și cu domeniul decorativ – înfrumusețarea interiorului cu scoarțe, ștergare, ceramică, icoane, mobilier.
În casa tradițională, piesele de mobilier sau de construcție aveau o anumită conotație spirituală. De pildă, patul era astfel orientat încât poziția corpului în timpul somnului să fie, pe cât posibil, pe direcția est-vest, aceeași cu poziția odihnei veșnice din morminte.
În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, planul locuinței cuprindea în medie una sau două camere. În general, casele se caracterizează prin existența unei vetre unice în camera de locuit, căreia i s-au adăugat ulterior și alte încăperi.
Privite sub aspect funcțional, încăperile locuințelor se grupează în vestibul, cameră de locuit, cameră de oaspeți și spațiul pentru depozitare (cămară, pod, pivniță). Fiecare încăpere îndeplinea, în cele mai multe cazuri, mai multe funcții.
În stabilirea tipului de organizare, în cadrul diferitelor planuri de locuință, o serie de elemente constituiau structura, sistemul de încălzire și patul, în funcție de care erau așezate celelalte obiecte din încăpere. Camerele erau de proporții echilibrate. Elementul decorativ esențial al sălii, de pildă, era căminul, uneori lucrat destul de rudimentar, asemănător celor din casele de la periferie. Mobilele încercau să compenseze celelalte dezechilibre. Se impun astfel „servantele”, „șifonierele”, „comodele” aduse de la Viena ori Paris. Perdelele, covoarele, tapetele care îmbrăcau pereții, pernele completează modelul european nou introdus. Lambriurile sculptate și pictate, argintăriile, oglinzile, aplicele, sfeșnicele, porțelanurile constituie decorul de multe ori, grandios al acestor locuințe și reflectă dezvoltarea vieții economice, desfășurată în beneficiul, „celor cu stare”, cei care utilizau de fapt toată varietatea de mărfuri adusă „din străinătate” .
Prin urmare, casa exprimă, un limbaj formal și o istorie a stilului, proprii orașului care au însoțit întregul parcurs al perioadei analizate care reliefează antinomia rural-citadin a epocii în discuție.
- Proiectul casei lui Șaim Șaru, realizat de arhitectul Kurek, august 1870
Proiectul prevede „ acoperiș de tinichea”, în două ape, cu fronton deasupra casei scărilor.
În interior, casa include, alături de camere, bucătăria și antreul. Materialul folosit – cărămida arsă, înălțimea – 3 metri, ferestrele mari, intrarea cu ușă dublă.
- ”Casa Hogaș”
Situată pe strada Calistrat Hogaș nr. 1(Șipote) și construită în anul 1885. Fundația este de zidărie de piatră, pereții din bârne de stejar tencuiți, uși în două canaturi; acoperișul este din tablă.
Interiorul casei este compus din șase camere. S-au păstrat sobele din cărămidă și olane, văruite, prevăzute cu elemente decorative neoclasice. Specifică arhitecturii moldovenești urbane din a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
- ”Casa Ivașcu”
Situată pe strada Alexandru cel bun, nr. 23, realizată în secolul al -XIX-lea.Construcția este din bârne fasonate, peste care s-au aplicat straturi succesive de tencuială.
Corpul clădirii este asimetric, fragmentat de un pridvor deschis susținut de cinci coloane de lemn, cu arcături în acoladă. Planul construcției prevedea patru camere și tinda mediană.
Sub pridvor se deschide în arc intrarea în beciul cu gârlici.
Acoperișul de draniță a fost modificat și întreaga construcție a fost refacută. Specifică arhitecturii neoromânești.
- ”Casa Lalu”
Construită în anul 1914, de antreprenorul Carol Zane, după planurile arhitectului Roger Bolomey, pe strada Ștefan cel Mare, nr. 44. Construcție parter, etaj, mansardă parțială, demisol, realizată din cărămidă aparentă. Acoperișul este construit în șarpantă, cu învelitoare din țiglă smălțuită, dispusă în solzi.
Succesiunea gol-plin este redată prin portice, coloane, terase, cu pardoseală din mozaic, balcoane, balustrade și pergole din lemn.
În interior, scara din lemn, cu balustradă sculptată, vitralii, oglinzi de cristal, tapet de mătase, mobilier înzidit, din lemn de stejar sculptat.
Specifică stilului arhitectural neoromânesc.
- ”Casa cu marchiză”
Situată pe strada Ștefan cel Mare nr. 28 și realizată în anul 1896.Construcție tip parter, din cărămidă.
Corpul principal al casei este decroșat de restul fațadei și supraînălțat. Intrarea principală este tip marchiză. Clădirea are două cerdacuri cu stâlpi și balustrade din lemn, respectiv arcături în acoladă.
Specifică arhitecturii neoromânești.
- Casa cu amfore
Situată pe strada Ștefan cel Mare nr. 14 și realizată la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Construcție tip parter, realizată din cărămidă. Fațada este evidențiată printr-o succesiune de goluri și plinuri, linii curbe și contracurbe, arcade largi.
Ferestrele sunt decorate cu motive sculpturale, care amintesc de vasele antice grecești.
Specifică arhitecturii eclectice, cu neoclasic dominant și cu elemente baroce.
Situată pe strada Alexandru cel Bun nr. 3, realizată în anul 1900. Construcție tip parter și demisol. Pridvor amplu, cu două coloane ionice și doi piloni masivi, ce sprijină acoperișul de tip imperial. Ferestrele sunt decorate în partea superioară cu ghirlande din stuc. În medalioanele laterale sunt incluse ferestre de mici dimensiuni. Specifică arhitecturii neoclasice.
Situată pe strada Alexandu cel Bun nr. 8, construcția datează de la începutul secolului al XX-lea. Realizată din cărămidă și planșee din lemn, cu parter și demisol.
Pilaștri la intrare, medalioane laterale ornamentate, ferestre cu ancadramente prevăzute cu frontoane. Dispunerea asizelor evidențiază fațada principală și aripa laterală. Specifică arhitecturii neoclasice.
Prof. Luminița Moscalu