Încă din vechime se cunoaște faptul că, în noaptea de Crăciun, cerurile se deschid pentru câteva momente. Unii oameni privegheau, să audă cocoșii cântând în Cer; despre cei care îi auzeau se spunea că vor avea noroc la bani, vor fi sănătoși, vor avea sporul casei. Alții, având deschidere către Taine, scrutau după semnele lăsate de Dumnezeu pe bolta cerească, pentru a cunoaște mersul timpurilor și a vesti oamenilor cele ce le puteau ști. Astfel, dacă pe cer erau observați nori de ploaie sau de ninsoare, însemna că va veni un an bun. Dacă era senin, se anunța un an deficitar în agricultură. Dacă afară era cald, se spunea că va fi vreme friguroasă de Paște.
Crăciunul de altădată – tradiții și obiceiuri
Ajunul Crăciunului, precum și zilele care îi urmează erau adevărate momente pline de magie, de ritualuri, pe care oamenii de altădată le respectau cu sfințenie. O pace adâncă se cobora peste oamenii satelor de altădată, o liniștire a sufletului îi cuprindea, introducându-i în starea potrivită întâmpinării sărbătorii Nașterii lui Hristos. Regulile, obiceiurile erau atât de minuțios respectate, dar mai ales ele făceau parte dintr-un firesc care, din păcate, s-a pierdut.
În seara de Ajun, gospodina înconjura casa de trei ori cu o farfurie plină cu mâncare. În acest fel, se credea că va atrage belșugul asupra casei.
Spre miezul nopții, toți ai casei se adunau în jurul unei mese rituale. Exista credința că, la această masă, participă și sufletul celor adormiți. Se puneau blide care aveau destinație specială, de care nu se atingea nimeni.
De la această masă, nu se ridica nimeni până nu erau terminate toate bucatele de pe ea. Exista credința că, de se ridicau de la masă când încă mai exista mâncare, le fuge belșugul din casă.
Când cocoșul vestea miezul nopții, spre Ajun, gospodinele se sculau de la masă ca să moaie turtele. Clitul de turte se scoboară de la locul de unde fusese pus ca să se usuce și să fie ferit de ochii și mâinile copiilor. Se luau câte 3-4 turte, se rupeau în două ori în patru bucăți și se înmuiau într-o apă călduță, în care s-a topit zahăr, apoi se așezau pe fundul unei farfurii. Peste acest strat de turte, se presară zahar pisat, amestecat cu miez de nucă, asemenea pisat, sau numai jolfa, julfa, jofa sau jufla de sămânță de cânepă. Unele gospodine îndulceau apa cu miere. Pe la târg sau chiar și prin sate, fruntașii adaugă și apă de flori, migdale și alte bunătăți frumos mirositoare.
Pețitorii din Ajunul Crăciunului
Fetele mari aveau încă o șansă, încă un moment favorabil, când puteau atrage pețitorii la casa lor. Este vorba de Ajunul Crăciunului. Ele se pregăteau cu blide, olărețe cu mâncare, pe care le puneau pe prispă, afară. În acest fel, puteau să vadă pe geam cine vine să mănânce; acela care mânca afară era considerat ursitul.
Altă datină consta în ascunderea unui ac de păr sub covorul pe unde călca preotul când venea cu Vestirea Nașterii Domnului. În noaptea de Ajun, fetele își puneau acul în păr, sperând că își vor visa iubitul cu care se vor căsători.
Prima zi de Crăciun
Cel dintâi praznic împărătesc, cu dată fixă, în ordinea firească a vieții Mântuitorului, este Nașterea, numită în popor și Crăciunul, sărbătorită pe 25 decembrie. Aceasta este considerată a fi cea dintâi sărbătoare specific creștină, dintre cele ale Mântuitorului Iisus Hristos, deși nu este tot atât de veche precum Paștile sau Rusaliile, a căror origine este în legătură cu sărbătorile iudaice corespunzătoare.
Poporul român a asimilat firesc sărbătoarea Nașterii lui Hristos. În acest sens, stă mărturie și una dintre urările pe care și le făceau oamenii de altădată în prima zi de Crăciun: ”Hristos s-a născut”. Din păcate, această frumoasă urare a dispărut din tradițiile sărbătorii Nașterii Domnului.
În unele sate era obiceiul ca, în zorile zilei de Crăciun, femeile și fetele să meargă la cimitir și să tămâieze mormintele. După ce se întorceau acasă, femeile obișnuiau să prepare leșie. Cu leșia se spălau toți ai casei, având credința că nu vor face păduchi.
Gospodina casei avea mare grijă să pregătească o masă îmbelșugată, de pe care nu lipsea peștele. Unii mâncau prima dată pește, având credința că vor fi vioi ca peștii.
A doua zi de Crăciun
A doua zi de Crăciun era dedicată vizitelor la părinți, la nașii de cununie și de botez. După ce se întorceau de la rude, tinerii se adunau în fața cârciumii sau la unul dintre ei, care era mai înstărit, unde se pornea o horă. La această horă erau invitate tinerele fete. Prin această băgare în joc, ele căpătau statutul de fete mari, numai bune de măritat.
Cu această horă se începea șirul de petreceri, șezători, hore pe toată perioada Câșlegilor de iarnă, până la intrarea în Postul Mare.
Tradiția bradului de Crăciun
Bradul este considerat un arbore sfânt pentru că vârful său se îndreaptă spre înaltul cerului dumnezeiesc, iar ramurile sale rămân permanent verzi, amintind de viața veșnică.
Bradul a fost inclus, în tradiția populară românească, în toate evenimentele importante ale vieții, de la naștere până la moarte. Într-un obicei tradițional, copilul primea, la naștere, un brăduț, adus din pădure, care se sădea în curte. Din acel moment, acest brad va deveni protectorul micuțului și îl va apăra de toate cele rele în cursul vieții.
Mai târziu, adolescentul și adultul vor veni frecvent lângă bradul-frate, care va prelua, asupra sa, boala, depresia psihică și chiar nenorocirile celui care îi cere ajutorul.
În zilele noastre, împodobirea bradului de Crăciun a devenit una dintre cele mai iubite datini, atât în mediul rural, cât și urban, odată cu așteptarea lui Moș Crăciun în seara de Ajun. În povestirile bunicilor noștri, de cele mai multe ori bradul era adus de Moș Crăciun, atunci când copiii dormeau.
Din plastic sau natural, miniatural sau imens, bradul nu lipsește din nici o casă (mai ales case cu copii) în Sfânta seară a Crăciunului. Momentul magic al împodobirii bradului este așteptat de toți membrii familiei cu o nerăbdare crescută.
Beteala, globulețele colorate ce sclipesc în lumina lumânărilor și a luminițelor colorate, ce dau parcă viață bradului, steaua vestitoare a Nașterii Domnului Iisus cocoțată în vârful bradului, îngerașii care parcă ne îndeamnă să trăim emoțiile Nașterii Pruncului Sfânt…