Chiar dacă titlul vă poate duce cu gândul la sacrificări pe linie politică sau administrativă, de fapt, în cazul de față, este vorba de sacrificarea porcului înainte de Crăciun. La români, tăierea porcului este un obicei păstrat din vechi timpuri, pe care mulți dintre noi l-am prins de mici copii, când mergeam la bunici în vacanțele de iarnă. Atunci, toată familia participa, cu mic cu mare, la tăierea porcului din coteț, iar în bătătură se adunau rubedenii și vecini, toți așteptând cu interes șoricul gustos și sărat.
Vrednicia femeilor care învârteau oale, olărețe, tigăi și alte ”materiale didactice” necesare pentru transformarea porcului în bucate gustoase era întrecută doar de vrednicia bărbaților, care, după tăierea lui Ghiță, se apucau gospodărește de damigeana cu vin sau butelca plină de țuică numai bună de fiert.
De data aceasta, am găsit un Ghiță gata de sacrificat în comuna Vânători, unde gazdă ne este familia Niculae și Anica Chitan, împreună cu fiii lor, Andrei și Dragoș. Neculai Chitan este un profesionist în tăierea porcilor, cu priceperea, îndemânarea și ”know-how”-ul pe care ți le poate da o experiență de 25 de ani în domeniu.
Foc, apă și țuică
Dimineața zilei cu pricina, care avea să fie Ignatul lui Ghiță, am poposit în curtea familiei Chitan. Era deja târziu, adunarea era gata. Mai întâi bărbații, care au început ”evenimentul” cu o binecuvântată șuetă. În acest răstimp, gospodina casei se îngrijea de pregătirea celor necesare și întețea focul pentru apa clocotită care avea să-i fie ultima îmbăiere porcului Ghiță.
Acesta, Ghiță, ocupa întreg cotețul cu cele aproape 150 de kilograme pe care le ținea pe patru picioare. Personajul fiind, deci, cu greutate, a fost nevoie de toți cei trei bărbați ai familiei ca să prindă, să scoată și să execute fiara. Bestia s-a lăsat greu, a luptat până la ultimul nod al funiei cu care cei trei gospodari l-au ținut pe loc. Ghiță era puternic și iute. Într-un final, după eforturi consistente și nădușeală curgând valuri-valuri, Ghiță a fost pus la locul lui și răpus pe altarul obiceiurilor culinare. A intrat în posteritate, urmând să-și asigure gloria eternă și recunoștința burților pe care va să le umple sub formă de cârnați, caltaboși, tobă, chișcă și fripturi. Până la stadiul acela, însă, calea e lungă și anevoioasă.
Ghiță are nevoie de ”tratament cosmetic”, așa că e urcat pe o masă – neapărat de lemn -, după care e epilat corespunzător și definitiv cu flacăra de la butelie, mult mai eficientă decât orice metodă laser pe care o cunosc tinerele domnițe moderne din ziua de azi. Și bărbații au nevoie de tratament, așa că tanti Anica, gospodina casei, îi îmbie cu câte un pahar de țuică, să le fie de folos și să le țină de cald. Soțul, Niculae, doar supraveghează operațiunea de degustare. N-a mai pus strop de alcool în gură de ani de zile, dar asta nu-l împiedică să se bucure pentru ceilalți. De altfel, le și urează, conform tradiției din bătrâni: ”Să-l mâncați sănătoși”
Metamorfoza lui Ghiță
Început cu pârlirea, procesul de transformare a lui Ghiță continuă cu etapa spălatului. Apoi vine partea de tuns-ras-frezat: doi vajnici gospodari curăță cu lama cuțitului și ultima urmă rămasă de la pârlit, un al treilea toarnă apă clocotită, iar în urmă rămâne șoriciul alb, ca spuma laptelui. E o muncă migăloasă, care necesită multă îndemânare. Vorba reclamei, ”mâncatul ăsta nu-i pentru oricine…” De-a lungul procesului de pregătire, este obligatorie atmosfera de bună dispoziție. Nu merge treaba dacă nu sunt la ele acasă glumele și voia bună.
Odată curățat, spălat și periat, Ghiță se transformă. Cu la fel de multă migală și musai multă experiență, cu ajutorul unui cuțit bine ascuțit, începe tranșarea porcului. Stăpânul casei face semnul crucii în fruntea animalului , apoi începe să-l despoaie de carne și slănină. Soția, Anica, participă din umbră, aducând la îndemâna lucrătorului o cană de vin roșu. Pentru consum propriu sau pentru orice nevoie ar apărea. Femeia își exprimă bucuria că porcul ”n-are slănina prea groasă și nici n-a fost prea gras, are mai multă carne”. Cumva, asta e de bine și îi asigură lui Ghiță puncte favorabile în existența lui ulterioară, în oale și farfurii.
În aer plutește ceva. Se simte apropiere de oaspeți. Și chiar așa se întâmplă. După bunul obicei, neamurile, vecinii și prietenii familiei încep să curgă în ogradă. Se face pomana porcului. Iar Ghiță a fost un porc strașnic. Nimeni nu vine însă cu mâna goală. De departe, cei mai inspirați au fost doi prieteni ai familiei, care au venit cu cinci litri de vin. Nu la butoi, ci la PET, dar, oricum, e bine primit. În timp ce se face procesul verbal de predare-primire și se face controlul gustativ al mărfii de struguri, Niculae Chitan își vede de treabă în schimbarea la aspect a lui Ghiță. Bestia este acum tranșată din toate încheieturile și ocupă mai multe oale, castroane și lighene. Separația puterilor în stat o face gospodina, care știe exact ce măruntaie trebuie la tobă, care bucată merge la chișcă, slănina care merge la untură și care merge la afumat, carnea care vine distribuită în funcție de utilizările ei viitoare, cât la borș, cât la cârnați, cât la ceaunul de friptură. Puțin se irosește din Ghiță, aproape totul se transformă. Până și oasele iau calea afumătorii, cu destinație finală borș de afumătură. Oameni gospodari, Niculae și Anica au propria afumătoare în dotarea familiei, construită cu simț de răspundere, așa că se fac planuri pentru a doua zi cu ce urmează să intre în împărăția fumului: slănina, coastele, șira spinării, hălci de carne și mulți metri de cârnați.
La finalul a trei ceasuri de muncă, mai multă sau mai puțină, din Ghiță a rămas doar capul. Care nu are altă cale decât să ia drumul afumătorii și apoi să devină răcitură tradițională, aceea căreia i s-a dus buhul în cele patru zări de cât de bună este.
Un singur lucru mai e de făcut înainte de a declara închisă ”ședința” de metamorfozare a lui Ghiță: masa. După ce oaspeții sunt omeniți cu carne la ceaun, însoțită din dreapta de mămăligă caldă și din stânga de varză murată, totul stropit cu udătură așa cum se cuvine, fiecare poate pleca la casele lui. La anu’, alt Ghiță, altă metamorfoză…
Ciprian Traian STURZU