După ani de zile în care și-au desfășurat activitatea în condiții improprii, în birouri înghesuite și fără să aibă certitudinea că nu vor da nas în nas cu vreun arestat periculos, magistrații de la Judecătoria Piatra-Neamț au speranța că se vor muta într-un nou sediu până prin vară. Tribunalul Neamț a organizat o nouă licitație pentru închiriere spațiu după ce la precedenta s-a prezentat o singură firmă care nu îndeplinea condițiile din caietul de sarcini și, de data asta, au fost patru oferte. Tribunalul vrea să închirieze un imobil de 1.700 mp, situat în Piatra-Neamț, cu încăperi amenajate pentru birouri, lucru cu publicul, arhivă și săli de ședință. În cazul în care amenajările nu corespund cerințelor, Tribunalul a cerut să fie făcute pe cheltuiala proprietarului. O altă condiție este existența unei parcări în care să încapă minim 10 autoturisme, a holurilor generoase pentru deplasarea personalului și a unei căi de acces separate pentru arestați. De asemenea, imobilul trebuie să aibă rampe și platforme pentru a asigura accesul persoanelor cu handicap.
Tribunalul Neamț a solicitat ca imobilul să fie disponibil începând cu data de 1 martie și, vreme de o lună, să i se acorde termen de grație (fără chirie) pentru mutare. Ziua de 1 martie, însă, nu este bătută în cuie. Într-o clarificare în atenția participanților la licitație se precizează: „Referitor la solicitarea de acceptare a prelungirii termenului de predare-primire a imobilului precizăm că termenul de 1 martie menționat în documentație este unul orientativ, prelungirea acestui termen fiind direct determinată de durata procedurii de închiriere (ședințele comisiei, parcurgerea etapelor de negociere etc.)”.
Reprezentanții Tribunalului Neamț susțin că sfârșitul acestei luni este cel mai optimist termen până la care s-ar putea afla câștigătorul licitației și, implicit, locul în care se va muta Judecătoria.
Și pentru că au apărut confuzii, generate probabil de faptul că Tribunalul este ordonatorul de credite și, în această postură, a organizat licitația, trebuie să precizăm că până la finalizarea lucrărilor de la Palatul de Justiție, Tribunalul Neamț va funcționa în clădirea Aleho, pentru care are contract de închiriere pe 5 ani, din toamna lui 2013. Doar Judecătoria se mută.
Cristina MIRCEA