Pentru că au intervenit sărbătorile de iarnă, ajutoarele de la Uniunea Europeană n-au fost distribuite în toate localitățile Neamțului până la data limită stabilită pentru operațiune. În mod normal, distribuirea alimentelor, începută pe 9 decembrie 2014, trebuia încheiată până pe 15 ianuarie 2015. La ora actuală, în județul Neamț încă mai sunt 37primării care n-au terminat de împărțit pachetele către oameni, iar alte 8 primării așteaptă să le fie livrate toate cantitățile. Stadiul întregii operațiuni a fost prezentat astăzi, 19 ianuarie, de prefectul Vlad Angheluță.
”Din cele 83 de unități administrativ-teritoriale, în 46 s-au încheiat livrările, iar în alte 8 se așteaptă livrările în completare. Sunt și primării care au primit cantități în plus, dar reglarea se va face între localități, la finalul recepției. Pe 15 ianuarie trebuia să se finalizeze toate livrările, dar s-a prelungit perioada fiindcă au intervenit sărbătorile de iarnă, apoi sărbătorile legale stabilite, iar asta a defazat puțin și activitatea transportatorilor care au fost desemnați să facă livrările. În orice caz, în localitățile în care ajutoarele au fost livrate, acțiunea de distribuire s-a încheiat deja sau este pe cale să se finalizeze, iar în cele unde n-au ajuns încă se va rezolva problema în viitorul apropiat”, a declarat prefectul de Neamț.
În județul Neamț, au fost livrate peste 213.000 de pachete, fiecare beneficiar fiind programat să primească 27 de kilograme de alimente (cu o valoare declarată de 128 de lei), în două cutii. În principiu, fiecare cutie trebuie să conțină 3 kilograme de făină albă, 3 de mălai, 400 de grame de paste făinoase, doi litri de ulei, un kilogram de zahăr, 4 conserve cu carne de porc a câte 400 de grame fiecare, 3 conserve de carne de vită a câte 300 de grame fiecare și 5 cutii de pate de ficat a câte 500 de grame fiecare. Până la ora aceasta nu au apărut semne cum că ar lipsi ceva din produse sau cantități.
Beneficiari ai ajutoarelor alimentare europene sunt familii și persoane singure care trăiesc din venitul minim garantat, familiile care primesc alocație de susținere, șomeri, pensionari cu pensii mai mici de 400 de lei, cei care primesc ajutoare sociale, persoanele cu handicap, veteranii și văduvele de război. (D. OSTAHIE)