Comunicatul DNA privind pe Elena Udrea:
29 ianuarie 2015
Nr. 162/VIII/3
COMUNICAT
În completarea comunicatului nr. 1512/VIII/3 din 28 octombrie 2014, privind suspiciunea săvârșirii unor fapte de corupție în legătură cu încheierea unor contracte de licențiere IT, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție au dispus efectuarea urmăririi penale față de UDREA ELENA GABRIELA, pentru săvârșirea infracțiunilor de spălare de bani (în forma dobândirii/utilizării de bunuri cunoscând că provin din infracțiuni) și fals în declarații de avere
În ordonanța de efectuare a urmăririi penale se arată că, în cauză, există date și indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
La data de 28.10.2014, s-a dispus reținerea pentru 24 de ore, iar ulterior arestarea preventivă a inculpatului Cocoș Dorin (fostul soț al suspectei UDREA ELENA GABRIELA), pentru infracțiunile de trafic de influență și spălare de bani.
În sarcina inculpatului Cocoș Dorin s-a reținut că, în anul 2009, în baza înțelegerii prealabile cu inculpații Gheorghe Ștefan și Sandu Gabriel, a pretins de la două persoane suma de 9.000.000 de euro pentru el, suma de 3.996.360 euro pentru Gheorghe Ștefan, suma de 2.700.000 de euro pentru ministrul Gabriel Sandu, toate acestea pentru a-și exercita influența asupra lui Gabriel Sandu, precum și asupra altor persoane din Guvern și respectiv din cadrul ministerelor implicate – MCSI, Ministerul de Finanțe, în scopul de a asigura firmelor susținute de un om de afaceri adjudecarea contractului de licențiere Microsoft din anul 2009. Inculpatul Cocoș Dorin a primit de la omul de afaceri, prin intermediar, suma de 9.000.000 USD.
Sumele de bani au fost transferate din contul D-CON.NET (liderul asocierii de firme favorizate la adjudecarea contractului), în mod succesiv, în conturile altor firme, ajungând în cele din urmă la Cocoș Dorin. La baza plăților au stat contracte comerciale ce atestă operațiuni comerciale fictive și care au avut rolul de a disimula proveniența și circuitul sumelor de bani.
Contrar dispozițiilor legale, în declarațiile de avere din anul 2010, nu apar mențiuni cu privire la împrumuturile primite de SC Euro Hotels International Co SRL de la persoana fizică Dorin Cocoș, deși Udrea Elena declară încasarea de dividende de la această societate.
Având în vedere obligația legală de a-și declara averea, faptul că, în perioada 2009 – 2013, Udrea Elena Gabriel a declarat achiziționarea mai multor bunuri imobile a căror valoare depășește veniturile obținute ca ministru, deputat sau din activitatea didactică, se prezumă că aceasta a utilizat veniturile din alte surse – împrumuturi, dividende, asumându-și răspunderea pentru proveniența acestora.
Potrivit art. 29 alin. 1 lit. c din Legea 656/2001, dobândirea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârșirea de infracțiuni, constituie infracțiunea de spălare a banilor.
Din probatoriul administrat până la acest moment, rezultă că inculpatul Cocoș Dorin a săvârșit infracțiunea de trafic de influență, sumele de bani obținute cu titlu de folos necuvenit din săvârșirea acestei infracțiuni fiind utilizate în achiziția de imobile și pentru creditarea societăților. De asemenea, există acte (contracte de împrumut, chitanțe, contracte de vânzare – cumpărare imobile) și declarațiile de avere din perioada 2009 – 2014, din care rezultă că suspecta Udrea Elena Gabriela cunoștea proveniența fondurilor utilizate pentru achiziționarea de bunuri comune, având cunoștință și de intenția inculpatului Cocoș Dorin de obținere a unor chitanțe false privind restituirea pretinsului împrumut pe care l-ar fi luat de la unul din cei doi mituitori.
Suspectei Udrea Elena Gabriela i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.
Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăți
Update: declarația Elenei Udrea la ieșirea de la audieri: ”Am mai stat, au venit avocatii din dosar. Chiar nu as vrea sa comentez. Eu in declaratia de avere am spus exact cum a fost nu pot sa declar ceva, fie si fostul sot, daca nu imi spune. Cel mai bine ar fi sa il intrebati pe dl Dorin Cocos”. Potrivit unor surse, Elena Udrea ar fost pusă sub control judiciar.
Update: “Din probatoriul administrat până la acest moment, rezultă probe certe în sensul că inculpatul Cocoș Dorin a săvârșit infracțiunea de trafic de influență, sumele de bani obținute cu titlu de folos necuvenit din săvârșirea acestei infracțiuni fiind utilizate în achiziția de imobile și pentru creditarea societăților. Din declarațiile de avere din perioada 2009 – 2014, rezultă că Udrea Elena Gabriela cunoștea proveniența fondurilor utilizate pentru achiziționarea de bunuri comune, având cunoștință și de intenția inculpatului Cocoș Dorin de obținere a unor chitanțe false privind restituirea pretinsului împrumut de la Pescariu Dinu”, au explicat surse judiciare pentru gândul.
Update: Potrivit unor surse judiciare citate de B1TV, liderul PMP ar urma să fie pusă sub învinuire de procurorii anticorupție pentru spălare de bani, fals în declarații și uz de fals.
UPDATE 11:32 Elena Udrea a ajuns la DNA. “Probabil voi fi audiată în dosarul Microsoft”, a declarat fostul ministru la intrarea în sediul direcției.
Elena Udrea, fosta soție a lui Dorin Cocoș și deputat de Neamț, a fost citată cu mandat la Direcția Națională Anticorupție, potrivit propriilor declarații postate pe facebook. ”În această dimineață, am fost invitată în persoană (a se citi “cu mandat”) de procurori la DNA pentru a oferi lămuriri. Mă surprinde oarecum decizia lor de a proceda astfel având în vedere că m-am arătat în permanență dispusă să colaborez cu anchetatorii și să lămuresc lucrurile pe care le cunosc în diversele spețe care se află în analiză. Evident că așa voi și proceda”, a scris Elena Udrea, cu puțin timp în urmă, pe contul personal de Facebook.
Potrivit unor surse citate de Realitatea TV, Elena Udrea urmează să fie audiată în dosarul Microsoft.
Numele Elenei Udrea a fost menționat în dosarul Microsoft, dar și în alte dosare precum gala Bute. În octombrie 2014, Elena Udrea a fost audiată în dosarul de corupție al lui Gheorghe Ștefan.