La cei 36 de ani ai săi, Ana Maria Margine este și profesor, și pictor. Din 2009 s-a ”înrolat” în învățământ și predă Educația plastică. Inițial, a predat la Colegiul Național ”Ștefan cel Mare”, actualmente este profesor titular în școlile gimnaziale din Grumăzești, Timișești, Oglinzi și Colegiul Tehnic ”Ion Creangă”. Ana Maria Margine are un masterat în cadrul Facultății de Arte Decorative și Design ”George Enescu”, Iași, secția ”Arte Textile și Design”, promoția 2003. Pe 16 februarie, Ana Maria Margine și-a prezentat mai multe lucrări de artă, în cadrul unei expoziții la Galeria ”Lascăr Vorel” din Piatra Neamț, vernisaj susținut de Uniunea Artiștilor Plastici din România-Filiala Neamț și Complexul Muzeal Județean Neamț.
– Cum e să predai Educația plastică într-un sistem de învățământ cum e cel românesc?
Predau disciplina Educație plastica – termenul de ”Desen” e anacronic, pentru că, în primul rând, este o tehnică în care se lucrează -, iar în cadrul acestei discipline se fac: studiul desenului , al culorii și, de asemenea, cunoștințe teoretice de Istoria Artei. Există manuale pentru această disciplină – lucru care nu exista înainte – până la clasa a X-a inclusiv. Ar trebui să fie considerat un privilegiu pentru tinerii din ziua de azi, pentru că au posibilitatea să-și îmbunătățească cunoștințele de cultură generală.
– Cine este Ana Maria Margine?
E greu să vorbesc despre mine. De obicei, îi las pe alții să o facă… Îmi place să mă consider, în orice împrejurare m-aș afla, un investigator vizual și tactil. Am fost dintotdeauna o persoană înclinată spre nemaivăzut, nemaiîntâlnit… Într-un cuvânt, dornică de a fi mereu creativă. Cred că sunt un om căruia Dumnezeu i-a dat un har și o misiune, aceea de a imortaliza, în desen sau culoare, ceea ce simte și de a încerca să transmită asta privitorilor.
– De ce pictură și nu altceva?
Inițial, am vrut să urmez Facultatea de Litere, engleză – franceză, deoarece mi-au plăcut – și încă îmi plac – foarte mult limbile străine. Mereu am fost atrasă de cultură și civilizația altor popoare. Cred, însă, că aveam încă din copilărie pasiunea de a desena, așa încât am ascultat ceea ce îmi spunea inima. Urma să concurez cu absolvenți ai Liceului de Artă ”Octav Bancilă” din Iași. Eu, terminând un liceu teoretic, Colegiul ”Ștefan cel Mare”. Nu a fost ușor deloc, însă am reușit. Atunci am știut că aceasta este calea pe care trebuie să merg.
– Când ai descoperit că ai talent și că îți place să pictezi?
Cum spuneam, am descoperit că aveam talent la desen de când eram mică, însă nu m-am gandit să fac din asta o carieră. Visul meu din copilărie era să devin actriță de film. În familia mea, cam toți au avut talent la desen.
”Mă regăsesc mai mult ca artist, decât ca profesor”
– De unde te inspiri, în general?
Mă inspir, ca orice artist, din natură. Însă merg în sensul ei, fără să fac o copie. Cel mai mult îmi place latura onirică a vieții. Ca artist, mă inspiră Gustav Klimt. În lucrările mele, introduc mereu visul și simbolul, e ca o cercetare personală a sentimentelor. Nu unele anume, ci în general… de frică, de durere, de dragoste, fericire…
– Cum se împacă profesorul Ana Maria Margine cu pictorul Ana Maria Margine?
Profesorul Ana Margine câteodată tânjește după artistul Ana Margine. Mi se întâmplă des, chiar în timpul orele de curs, în urma unei discuții cu elevii sau doar uitându-mă la lucrările lor, să am inspirație de moment, să găsesc atunci ideea iluminatoare pentru o lucrare și să îmi doresc să lucrez atunci, nu mai târziu. Însă trebuie să mă conformez programului. Am satisfacții sufletești ca profesor, pentru că am descoperit mulți elevi talentați și mă bucur că las ceva în urmă și vor deveni persoane creative, indiferent ce meserie își vor alege în viitor. În general, le las libertate creatoare, coordonată de la distanță, bineînțeles, pentru că nu sunt oportune nici comportamentul creativ fără înțelegere empatică și nici empatie fără deschidere creativă. Mai mult însă mă regăsesc ca artist decât ca profesor, pentru că artistul își permite o altă libertate și este un sentiment propriu și intim. El poate crea oricând, necondiționat de timp sau evenimente.
– Numește-mi câteva lucruri frumoase din viața ta?
Cel mai frumos lucru din viața mea și cea mai mare realizare sunt cei doi copii, care, de altfel, se și regăsesc în câteva lucrări. Îmi place mult să călătoresc și să descopăr lucruri noi. Am avut șansa să vizitez câteva țări și asta mi-a lărgit orizontul vizual.
– Ce înseamnă să fii frumos?
A fi frumos înseamnă să vezi frumosul în orice, pentru că omul a fost creat pentru lumină și pentru frumos. Oamenii văd ceea ce îi caracterizează, unde se regăsesc cel mai bine. Unii se regăsesc în lucrurile frumoase, iar alții în cele urate. Astfel se face selecția, de la sine.
Mărul mi se pare un fruct complex, în primul rând datorită simbolului pe care îl poartă. Toate lucrurile pot fi frumoase dacă vrem. Orice lucru poate trezi emoție estetică, depinde cum și cine îl privește. Există chiar și o ”estetică a urâtului”, în care lucrurile perimate au un farmec aparte, o forță. Boyce spunea că ”orice om este un artist”. Cred că se pot face asocieri surprinzătoare, chiar fără a avea talent la desen. Acest lucru era hotărâtor cândva. Lucrurile s-au schimbat acum ,irevocabil.
– Dar un milion de euro poate fi frumos?
Unui milion de euro nu știu dacă îi pot atribui o funcție estetică, însă una practică, da. Artiștii sunt și ei oameni până la urmă, iar materialele de lucru sunt destul de costisitoare. Ne punem la dispoziția publicului amator de artă talanții cu care am fost înzestrați.
”Gustul estetic se educă”
– De ce mai pictezi, când din ce în ce mai multă lume merge spre monden și kitsch? De ce mai pictezi, din moment ce arta, cultura nu se mai vând?
Este adevărat că arta nu mai constituie o prioritate în zilele noastre, în condițiile în care totul pare ”contaminat” de tehnologie, iar omul e mult prea grăbit și lipsit de capacitatea de a mai fi atent. Artistul are, însă, șansa de a fi receptat mult mai ușor decât, să zicem, un scriitor. O altă mare șansă o au muzicienii, pentru că ei se exprimă direct. Artistul creează, în primul rând, pentru el însuși și nu se adresează oricui. E foarte greu să perceapă cineva un mesaj sau o idee, materializată prin noile tehnici ale artei contemporane mai ales, decât dacă acel cineva a intrat, întâmplător măcar, în niște expoziții. Gustul estetic se educă, până la urmă. Încă mai există o categorie de oameni care își doresc să se hrănească și spiritual, nu doar trupește. Desigur că și eu, ca orice artist, îmi doresc un public și, când termin o lucrare, mă gândesc că ar fi excepțional pentru mine, pentru lucrare și pentru ideea pe care o conține lucrarea, să fie receptată corect. Există tot felul de subterfugii de a atrage publicul. Eu nu le folosesc voit.
”Un artist nu mai reușește singur”
Se câștigă mai mult sufletește. Da, înainte de începerea crizei, arta se vindea mai bine, însă și acum există speranțe. Ne putem mândri cu Adrian Ghenie, artist clujean, contemporan, tot 36 de ani, care a vândut la Londra o lucrare cu 1,778 milioane de euro. Al doilea bine cotat, după Brâncuși. Se poate, dar cred că un artist, acum, nu mai reușește singur. Trebuie să intre într-un grup și să încerce, împreună, să se lanseze, să fie ca o mână. Eu am intrat deja într-un grup de artiști pietreni și lucrăm la câteva proiecte împreună, începând cu anul acesta. Colaborarea cu ei a adus o motivație în plus, pentru a lucra mai mult și a persevera. De curând, mi-am depus și dosarul pentru intrarea în Uniunea Artiștilor Plastici din România, pentru a nu mai exista granițe în expunerea lucrărilor în galerii, din țară și străinătate. Acest lucru dă posibilitatea unui artist să participe la tabere de creație în străinătate și are un statut oficial de artist.
– Ce ne învață picturile tale? Sau ce ar trebui să învățăm de la ele?
Eu îmi doresc ca lucrările mele să transmită starea pe care am simțit-o atunci când le-am conceput. Deși interpretările de orice fel sunt și ele binevenite, asta lărgește aria de mister a lucrării. Încerc, de fapt, o aducere în sala de expoziție a intimității proprie spațiului personal, gânduri, sentimente, amintiri, lucruri în care, practic, oricine se poate regăsi. Oricine are un ”Vis de vară” sau, opus, o stare de ”Disperare”… O lucrare ne poate învăța să privim realitatea cu alți ochi, să încercăm să o interpretăm sau, de ce nu, să o reinventăm. Important este să nu ne pierdem starea de a visa, de a rămâne cumva copii.
– Dacă ar fi să pictezi România, cum ai vedea-o?
Cred că aș vedea-o cum a văzut-o Rosenthal – revoluționară, o femeie îmbrăcată în straie tradiționale românești, o femeie demnă, o mamă luptătoare, o mamă a națiunii noastre, o femeie cu o credință de nestrămutat, cu trăsături fine, sensibilă în același timp, strângând în mâna ei pământ, pământul pe care și-l apără, orice ar fi.
– De ce s-ar face cineva pictor în România?
Pentru că trebuie să avem și noi oamenii noștri de valoare. Desigur, artiștii români se afirmă mai mult în afara graniței, însă faptul de a recunoaște, la un moment dat, că este român ar trebui să fie făcut demn, așa cum a fost și este românul autentic.
Ciprian Traian STURZU
Un comentariu
corectati , 1 ,7 milioane de euro sau 1,5 milioane de lire nu 170 :)))))