De la Târgu Mureș vine o veste care îi va face pe mulți consilieri locali din Piatra Neamț și județeni din Neamț șă se gândescă că poate au făcut o greșeală când au aprobat tot felul de fonduri pentru echipa de fotbal Ceahlăul. Primarul de la Târgu Mureș, Dorin Florea, împreună cu directorul economic al Primăriei, dar și un generos lot de consilieri locali, au fost puși sub urmărire penală pentru că au fost de acord să dea bani la fotbal împotriva prevederilor legale. La Neamț sunt de notorietata acordurile de asociere semnate de primăria Piatra Neamț și Consiliul Județean Neamț. Pentru că situațiile sunt asemănătoare, vă prezentăm comunicatul DNA, unde sunt prezentate faptele pentru care a început urmărirea penală. Partea cu consilierii merită citită cu creionul în mână, pentru notițe.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Tîrgu Mureș au dispus efectuarea urmăririi penale față de:
– DORIN FLOREA și KISS IMOLA, primar respectiv director economic ai municipiului Tîrgu Mureș, cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
– MĂCEȘANU VIRGIL, CIOBAN MARIA, jurist respectiv secretar în cadrul Primăriei Tîrgu Mureș, și BENEDEK ISTVAN, GOMBOS GEZA CSABA, PETI ANDREI, JOZSA TIBOR, KARACSONY ERDEI ETEL, BAKOS LEVENTE ATTILA, TORZSOK SANDOR LASZLO, KIKELI PAL ISTVAN, SOOS ZOLTAN, HALLER BELA, ROMAN IOANA DANA, MATEI DUMITRU, PUIAC ION CLAUDIU, FĂRCAȘ IOAN, GUJAN HERMAN COSMIN LUCIAN, SOMEȘAN CRISTINA LIGIA, SABĂU POP AURELIAN OLIMPIU, LOGHIN LUCIAN MIRCEA, URCAN GHEORGHE, consilieri locali în cadrul primăriei Tîrgu Mureș, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
În ordonanța de efectuare a urmăririi penale se arată că, în cauză, există date și indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:
La data de 18 iulie 2013, suspectul Dorin Florea în calitate de primar al municipiului Tîrgu Mureș și ordonator principal de credite și-a îndeplinit defectuos atribuțiile de serviciu prin încălcarea prevederilor mai multor acte normative care interziceau alocarea de fonduri de la bugetul local către Asociația Sportivă Fotbal Club Municipal Tîrgu Mureș, întrucât aceasta avea obligații de plată neonorate privind impozitele și taxele către stat, precum și contribuțiile către asigurările sociale de stat.
Concret, suspectul a inițiat, în condiții ilegale, un proiect de hotărâre de consiliu local, care a stat la baza adoptării, în mod ilegal, la data de 25 iulie 2013, a hotărârii a Consiliului Local Municipal privind aprobarea alocării, de la bugetul local, a sumei de 4.000.000 lei pentru sezonul competițional 2013-2014, în vederea continuării asocierii dintre municipiul Tg. Mureș și Fotbal Club Municipal Tg. Mureș.
La acea ședință a participat, pe lângă cei 20 de suspecți – consilieri locali, și secretarul Primăriei Municipiului, suspecta Cioban Maria, care a contrasemnat documentul respectiv.
Ulterior, suspectul Dorin Florea a încheiat și semnat în condiții ilegale, ca reprezentant al municipiului Tîrgu Mureș, alături de suspecta Kiss Imola, în calitate de directorul economic, un contract de asociere cu Asociația Sportivă Fotbal Club Municipal Tîrgu Mureș, contract vizat de suspectul Măceșanu Virgil în calitate de jurist, prin care s-a alocat acestei asociații sportive, de la bugetul local, suma de bani respectivă.
Prin aceste fapte a fost prejudiciat bugetul local al municipiului Tîrgu Mureș cu suma de 4.000.000 lei, plătită asociației sportive în perioada 21.08.2013 – 31.05.2014, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit pentru Fotbal Club Municipal Tîrgu Mureș.
Suspecților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.
În dosar se efectuează acte de urmărire penală și față de o altă persoană.