În vara lui ’90, în Piața Unirii din Iași, sub statuia lui Cuza, un bătrânel simpatic vindea, cu succes, o carte căutată de mulți cititori, care carte a produs mari valuri în epoca postdecembristă – „Mareșalul Antonescu în fața istoriei” (Vol. I). Pentru că au urmat și altele, tot atât de documentate ca primul. Autorul valoroasei cărți, consacratul profesor de istorie, Gh. Buzatu. Despre regretatul istoric se știe că a fost, pe rând, corifeul studiilor închinate lui Antonescu, parlamentar, vicepreședinte al PRM, conducător științific al tezei de doctorand al dlui Vadim Tudor… Politicianul zărit de dvs. plimbându-se prin târgul Pietrei, ca Vodă prin lobodă, în scopuri electorale. Avea mantie pe spate, albă, și ochelari negri. Se poza sub statuia marelui Ștefan, fără succes electoral, că lumea s-a mai deșteptat, nu mai crede în politicienii care bat câmpii.
Cum, din întâmplare, am fost coleg cu istoricul Buzatu, considerat de mulți „fan Antonescu”, am cumpărat un volum din piață și m-am prezentat la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, de pe str. Karl Marx, astăzi Lascăr Catargiu, la bossul istoricilor, promoția ’61. Am primit autograful dorit, o strângere colegială de mână și un material istoric proaspăt, intitulat – „23 August 1944, așa cum a fost”, care a fost publicat în ziarul „Ceahlăul” din Piatra Neamț, într-o ediție specială. A fost ultima dată când l-am mai văzut în carne și oase pe istoric. Despre vizitele de documentare științifică pe care le-a făcut în State, poate vom vorbi cu altă ocazie. Vă relatez fleacurile de mai sus, pentru că timpul ne „arde” pe toți, fără să ne dăm seama. 23 august, astăzi, nu mai spune nimic generațiilor tinere. Pe orice tânăr, dotat cu mașină decapotabilă, telefon mobil, tabletă… dacă îl întrebi „Ce s-a întâmplat la 23 august?”, primești un răspuns sincer: „Habar n-am”. Concluzia: 23 august e împinsă în uitare, nu mai e zi „fierbinte”. Habarniștii se înmulțesc de la an la an. Și când te gândești că a fost ziua națională a României…! Evident, pe timpul partidului unic, „serbare comunistă”.
* 23 august, zi cu probleme
Dacă, înainte de revoluție, patriotismul – nu-i așa, „voluntar” – se obținea pe bază de convocator, astăzi problema nu mai interesează pe nimeni. Patriotismul socialist a dispărut odată cu defilările solemne de 1 Mai, 23 August, 30 Decembrie. Nimeni nu ne mai însărcinează să fluturăm drapelele roșii prin fața tribunei oficiale de pe lângă TT, unde tronau primii secretari Maria Gheorghe, Anghescu, Acrâșmăriței, Ciurca, Munteanu… Nu mai purtăm în braț portretele tovarășilor dragi, pe care le uitam la bere și mici după defilarea oamenilor muncii. Am renunțat la poezia „angajată”, „montajele literare patriotice”, sloganurile de sezon. Păunescu a murit.
Ce am pus în locul lor? Nimic, deși au trecut cei 20 de ani brucanieni. Așteptăm cu mâinile în sân, să pună cineva, ceva. Altcineva. Poate Statul. Poate școala, care începe pe 14 septembrie, în plină modernizare.
În alte state, familia este cea care cultivă în primul rând sentimentul național. Atenție, fără ca acest lucru să îi fie cerut de la Primărie sau de la Guvern. La noi, e altcum. Puștanii de gimnaziu nu mai iubesc cartea și nu mai respectă dascălii. Plictisiți de moarte, abia se ridică în picioare la intrarea profesorului în clasă. Se gândesc tot timpul la Shakira și mișcările ei provocatoare. Nu mai merg din muzeu în muzeu ca să descifreze istoria strămoșilor. Proiectul „Pentru o Românie educată” e o poveste frumoasă de adormit bebeluși. Ce s-o mai lungim, trăim într-o societate șuie. Rezumativ, românilor nu le mai pasă de 23 august și alte evenimente care fac parte, indiscutabil, din istoria neamului. Motivele dezinteresului? 23 august ne-a adus numai necazuri. Citiți!
La 23 august ’39, s-a semnat Tratatul sovieto-german, numit în istorie Pactul Ribbentrop – Molotov. Conform Protocolului adițional secret al Tratatului, s-au delimitat sferele de interes ale celor două părți în Europa Răsăriteană. Astfel, punctul 3 din acest protocol prevedea: „În privința Europei de Sud-Est, partea sovietică subliniază interesul pe care-l manifestă pentru Basarabia. Partea germană își declară totalul dezinteres politic față de aceste teritorii”. Punctul 4: „Acest protocol va fi considerat de ambele părți strict secret”. Și a fost.
Deși am făcut Facultatea de Istorie de la Iași, 5 ani pe muchie, niciodată în amfiteatrul nostru II-7, azi „A.D.Xenopol”, nu s-a suflat o vorbuliță despre înțelegerea dintre comuniști și naziști. Abia din ’65, „curajoșii” au început să spună ce și cum. Că Basarabia și nordul Bucovinei ne-au fost „rase” de Ivani în vara lui ’40 se știe. Atenție!, prin ultimatum. Și asta în condițiile în care Bucovina n-a aparținut niciodată Rusiei țariste sau Uniunii Sovietice. Raptul teritorial din vara lui ’40 ne face să înțelegem și mai bine evenimentele actuale din Ucraina și Republica Moldova. Maica Rusia a dus aceeași politică imperialistă dintotdeauna. Nimeni nu-i poate schimba politica externă. Toate teritoriile anexate de ruși, prin războaie sau ultimatumuri, au fost gubernizate. Un exemplu? Anul trecut la Serbarea Muntelui Ceahlău, din Bucovina de nord a venit la marele praznic o formație folclorică formată din cazaci. Ce înseamnă asta? Dasfidania, Bucovina de Nord. Ce a papat lupu’, e bun papat…
* Un alt 23 august
Românii de astăzi sunt greu de înțeles, sunt imprevizibili. De pildă, pe vremea societății socialiste multilateral dezvoltate, au muncit ca niște robi, iar după ce țara scăpase de datorii și păreau a fi condiții de viață mai bună, l-au omorât pe Ceaușescu. Acum au devenit nostalgici, îl regretă. Nu toți. Numai cei care îl votau totdeauna cu 99,99%. Cum foștii comuniști nu mai sunt chemați nicăieri, la nicio ședință de partid, e foarte greu să mai fugă de acasă la bere, de aceea regretă „epoca de aur”.
Lăsând gluma la o parte, trebuie să recunoaștem că „23 August ’44 se înscrie în istoria poporului român ca un act de mare curaj, de demnitate și voință în apărarea ființei naționale”. Cuvintele dintre ghilimele aparțin unui veteran de război care a luptat și în Est și în Vest. Pentru eroismul din Vest a fost decorat, pentru… închis. I s-a ordonat imperativ: „Pahod na Sibir!”. La 23 august ’44, Alianța României cu Axa fascistă s-a defectat. Armata Română a trecut de partea Națiunilor Unite (URSS, Anglia, SUA), a schimbat arma „de pe umărul stâng pe umărul drept”, au zis mucaliții momentului. Din păcate, libertatea României a fost de „scurt metraj”. Țara a scăpat de jugul fascist și a picat în robia „eliberatorului” ocupat. La Piatra Neamț, când Radio Șanț a anunțat: „Vin rușii!”, pietrenii panicați a tăiat-o spre pădure. S-au refugiat pe Valea Viei, în Ciritei, pe Doamna. Podul de peste Bistrița, din dreptul fabricii de cherestea „Foresta”, era neîncăpător pentru refugiați. Copil fiind, îmi amintesc că, de teama bolșevicilor, ne-am ascuns în ultima casă a satului Bâtca Doamnei, la o bătrână. Aici i-am așteptat pe „eliberatori” și au venit. Cum s-au comportat? Se știe. Davai cias, davai palton!
Asta nu înseamnă că „mărețul act” de la 23 august ’44 n-a intrat în Cartea neamului nostru. Dimpotrivă. A fost numit ba „revoluția de eliberare națională și socială antifascistă și antiimperialistă”, ba „lovitură de stat”, ba „revoluție populară”. Că, astăzi, eroii care au luptat cu arma în mână pentru salvarea României s-au uitat, e altă poveste.
Vă mai amintiți? În trecutul odios, subliniez „odios”, grandioasa defilare de la Piatra Neamț începea cu șoimii patriei și pionierii cu cravate roșii. Ei treceau primii prin fața tribunei oficiale și, trebuie să recunoaștem, erau încântători. Copiii dintotdeauna au fost minunați. Urmau oamenii muncii de la „8 Martie”, „Comuna din Paris”, „Bistrița”, „I.M.S. Ceahlăul”, „U.F.S. Săvinești” … Muncitorii bine îndoctrinați scandau: „Stima noastră și mândria, Ceaușescu, România!” și „Partidul, Ceaușescu, România!”. După Revoluție, aceeași muncitori au strigat: „Când Iliescu apare, soarele răsare!”. Asta-i situația. E greu să analizezi cu mintea de acum evenimentele de atunci.
Câteva lucruri rămân totuși clare: 1 – 23 august ’44 este cel mai controversat moment din istoria noastră contemporană; 2 – „Insurecția din august” a scos armata germană din ocupația numită România; 3 – După 23 august ’44, mareșalul Antonescu dispare definitiv din istoria României. Halal!
Noi, românii, avem o psihologie aparte, nu deranjăm pe nimeni. N-am pomenit în istorie nici despre mareșalul de la Fântâna Alba, în timp ce polonezii au realizat un film extraordinar despre Katyn. Bravo lor! Noi facem temenele în fața tuturor.
Prof. Dumitru RUSU