Pe 29 august, când se prăznuiește Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul, este ultima mare sărbătoare din anul bisericesc, deoarece pe 1 septembrie începe un nou an. Ziua Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul este o zi de post negru. Este o sărbătoare cu semnificație eshatologică (Eshatologia se referă la o nouă ordine de existență, la o stare ultimă de transfigurare), precum este și Schimbarea la Față a Domnului și Adormirea Maicii Domnului. Prin Schimbarea la Față ni se descoperă chipul pe care îl va avea omul unit cu Hristos – chip de slavă, prin Adormirea Maicii Domnului se arată că cel care L-a purtat pe Hristos se mută de la stricăciune la nestricăciune, iar prin această sărbătoare ni se revelează că toți cei care nu au fost străini de pocăința vestită de Sf. Ioan Botezătorul vor ajunge în Rai.
Sfinții Părinți Creștini au rânduit ca cele trei sărbători amintite să fie prăznuite în luna august, ultima lună din anul bisericesc.
* Tradiții și obiceiuri
Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul este prăznuită pe 29 august. Este ultima mare sărbătoare din anul bisericesc, pentru că, pe 1 septembrie, începe un nou an. Ziua Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul este o zi de post negru.
Moaștele Sf. Ioan Botezătorul au o istorie zbuciumată, acestea fiind pierdute sau ascunse de Dumnezeu și regăsite de trei ori. În calendarul creștin-ortodox sunt rânduite trei ”Aflări” ale capului Botezătorului. Ele sunt prăznuite astfel: ”Întâia și a doua Aflare” – 24 februarie, iar pe 25 mai se sărbătorește a treia ”Aflare” a Capului Sfântului Ioan.
Tradițiile creștine amintesc de Ioana, soția dregătorului Irod, care știa unde a îngropat Irodiada capul Sfântului Ioan Botezătorul. Ioana, în mare taină, a dezgropat capul sfântului și l-a dus la Ierusalim. Aici l-a îngropat în Muntele Eleonului (Muntele Înălțării), într-un vas de lut.
În tradițiile și obiceiurile populare românești, această sărbătoare era aspru ținută, țăranii de altădată respectând cu strictețe o serie de cutume.
Astfel, pe 29 august nu se mânca varză, deoarece se spunea că Sfântului Ioan i-a fost tăiat capul pe varză de șapte ori și a înviat de fiecare dată.
Bătrânii satelor spuneau că nu e bine să se mănânce fructe rotunde în această zi, fructe care seamănă cu un cap (mere, pere, nuci, căpățâni de usturoi) sau cu o cruce (nuci, pepene) și să nu se bea vin roșu. Nu se mănâncă fructe sau legume roșii.
În lumea străbunicilor noștri, existau credințe precum că nu trebuia folosit cuțitul, ci totul se rupea cu mana. În popor, se vorbea și de începerea unui post, numit ”de la cruce până la cruce”, care ținea până pe 14 septembrie, de Înălțarea Sfintei Cruci.
* „De la cruce până la cruce”
Bătrânii spun că cei care vor posti ”de la cruce până la cruce”, adică cele 14 zile de la Sântionul de Toamnă până la Ziua Crucii, au dezlegare la dulce doar după ce văd primele stele strălucind pe cer în noaptea sărbătorii. Acest post nu apare în calendarul creștin ortodox, ”nu e legat la carte”, însă se crede că e singurul care îți poate aduce iertarea dacă ai făcut păcate grele.
O datină din popor făcea referire și la ținerea unui post negru, asta în răstimpul de la Tăierea capului Sf. Ioan (29 august) până la Înălțarea Sfintei Cruci (14 septembrie).
Prin acest post, postitorii își mântuiesc sufletul de cele mai grele păcate făcute în viață, precum: furturi cu ucideri, cauza rămânerii familiei fără căpătâi, omoruri, aprinderi sau, ceea ce des se întâmplă la femei, omorârea pruncilor micuți noaptea, în somn, fără știre și voie, lepădarea pruncilor fără vreme, cu voie ori prin oarecare neatenție etc.
Se mai poate împlini și de frați pentru surori, de surori pentru frați, de părinți pentru copii și invers, ba chiar pentru oarecare cunoscut mai apropiat, pierdut în lume, sinucis ori înecat.
De mai multe și mai adese ori, însă, se postește de părinți pentru blestemățiile și vorbele urâte și grele vorbite în ceasuri necurate, în mânie și furie contra copiilor.
• Cum se ține acest post?
Acest post se ține cu mâncarea în fiecare zi a unei pogăci (turte) de grâu sau turtă de mălai, coaptă în spuză. Aceasta se face doar de către păcătosul sau cel ce postește. Numai el să trebuie să o atingă. Nu e permis să o taie, ci să o frângă, păstrându- se restul rămas de la mâncare jos, pe pământ, sub icoană sfântă și, dacă se poate, să fie icoana Preacuratei. La păcate mai ușoare, se pot mânca și poame.
La sfârșitul postului, la biserică, se ducea pomană menită celui care postește: colac, struguri, untdelemn, o chită de flori în al cărei mijloc era o lumânare de ceară curată și făcută de femeie iertată ori de fată fecioară.