La Colegiul Național ”Petru Rareș” din Piatra Neamț, se pare că nu mai există posibilități de mediere între directorul Luminița Vârlan și noul consiliu de administrație, ales prin vot secret în 15 octombrie. Situația a ajuns la nivelul Inspectoratului Școlar, care a hotărât să trimită un fel de comisie de constatare, condusă de adjuncta Elena Laiu. Între timp, noul consiliu, în majoritatea sa covârșitoare, a hotărât să trimită un fel de memoriu adresat directoarei, în care-i reproșează ”repetatele încălcări ale legii pe care le comiteți de la începutul acestui an școlar”.
Argumentele sunt foarte interesante, pentru că ele relevă o situație de fapt la nivelul mai multor unități de învățământ, unde actul administrativ doar mimează conducerea democratică, consiliile de administrație fiind, de fiecare dată, doar niște instrumente de validare a hotărârilor luate de directori.
Ce i reproșează reproșează doamnei Luminița Vîrlan:
– neconstituirea Consiliului de Administrație în termenul legal prevăzut de lege;
- deși OMEN 4619/2014 prevede la art. 5, litera c, faptul că directorul ”emite decizia de constituire a Consiliului de Administrație pentru anul școlar în curs, o comunică membrilor și observatorilor și o afișează la loc vizibil la sediul unității de învățământ”, iar noul Consiliu a fost ales din 15 octombrie 2015, nu a emis decizia de constituire nici până în acest moment, nu a comunicat-o și nu a afișat-o. Acest lucru face ca noul consiliu ales să nu funcționeze legal, deoarece în lege se prevede că doar la ”data emiterii de către director a deciziei de constituire a noului Consiliu de Administrație se dizolvă de drept Consiliul de Administrație care a funcționat anterior”;
-
faptul că nu se încheie, imediat după ședințele consiliului de administrație, procese verbale de ședință, secretarul numit de directoare le consemnează într-o agendă, după care le recompune, ”astfel încât am fost cu toții în imposibilitatea de a ne asuma cele exprimate prin semnarea procesului verbal. Nu am vrut să vă punem într-o situație jenantă în fața membrilor Consiliului de Administrație care reprezintă Consiliul Local, Primarul, Asociația Părinților și elevii subliniind aceste aspecte în ședința din 28 octombrie a.c.”, spun cei care acuză actul de management al directorului;
-
”nu ați supus la vot opiniile exprimate, pentru a se putea adopta hotărâri ale Consiliului de Administrație. Având în vedere prezentarea pe care ați făcut-o în Consiliul Profesoral din 29 octombrie2015 – unde ați prezentat altceva decât ne-ați trimis nouă pe mail pentru analiză și aprobare, în privința Raportului privind starea învățământului din CNPR, considerăm că și aici ați procedat deliberat, în sfidarea și disprețul total al prevederilor legale și al membrilor C.A.”;
-
deși la art. 12 (1), la litera e), se precizează că ”Președintele C.A. colaborează cu secretarul C.A. în privința redactării documentelor necesare desfășurării ședințelor, convocării membrilor și comunicării hotărârilor adoptate”, iar la litera f) se precizează că președintele C.A. ”verifică la sfârșitul fiecărei ședințe dacă toate persoanele participante au semnat procesul verbal de ședință”, evident că nu v-ați îndeplinit această atribuție, nefiind redactat în mod legal respectivul proces verbal. Nu a fost respectată nici una dintre atribuțiile secretarului Consiliului de Administrație, prevăzute la art. 12, alin. (3), literele a-e. Susținem că încălcarea prevederilor legale a fost deliberată, deoarece nici registrul de evidență a hotărârilor nu a existat la ședința C.A. din 28 octombrie 2015 deoarece știați că nu veți supune la vot nici o hotărâre. Dar acest registru există? Anul trecut nu am văzut afișată în unitate nici o hotărâre a C.A, totul având un caracter secret, iar cei ce ”verbalizau”(expresia vă aparține) din discuțiile C.A erau admonestați. Nefăcând publică nici o hotărâre a C.A. ați încălcat și art. 14, alin (2) din OMEN 4619/2014 care prevede că ”hotărârile C.A se afișează la avizier și pe pagina web a unității de învățământ.”;
-
nu a fost încheiat contract educațional cu părinții elevilor nou veniți în școală;
-
Consiliul de administrație nu a fost consultat în privința concursurilor de angajare organizate de Colegiu, deși există prevederi clare în acest sens. În altă ordine de idei, se mai spune în document că ”deși ați susținut că ați făcut eforturi deosebite pentru rezolvarea problemei postului de contabil-șef din unitate – vacantat prin pensionarea doamnei Mitrea începând cu data de 16 octombrie a.c. , în realitate v-ați adresat Consiliului de Administrație de la Colegiul Tehnic ”Gheorghe Cartianu” abia pe data de 15 octombrie, astfel încât, aceștia refuzând să accepte pretransferul unui contabil la unitatea noastră, am funcționat până pe 26 octombrie fără contabil, iar de la acea dată avem detașat, pentru două luni un contabil de la ”Cartianu”. Când intenționați să începeți demersurile pentru organizarea concursului pentru postul respectiv, având în vedere că ați susținut că organizarea concursului e un proces anevoios, pentru că depinde de aprobarea Ministerului Educației?”
Aspectul cel mai grav și care arată ruptura între cele două oganisme de conducere de la ”Petru Rareș” este cel referitor la că ”profesorii aleși în C.A. și-au exprimat opinia privind neaprobarea execuției bugetare și solicitarea unui audit din partea Curții de Conturi sau a Corpului de Control al Primarului (punct de vedere pe care ați declarat în Consiliul de Administrație că-l susțineți) nu ați asigurat consemnarea acestei hotărâri în registrul special și nici măcar consemnarea solicitării în procesul-verbal de ședință, deoarece acesta nu a fost redactat în mod legal de secretarul C.A. pe care l-ați numit”. Ceea ce înseamnă un fel de vot de blam al consiliului de administrație, în marea sa majoritate.
Interesant de urmărit este cum va reacționa Inspectoratul Școlar Neamț, mai ales că mulți dintre cei de la Petru Rareș consideră că lucrurile se tergiversează și din motive de ”concurență”, inspectorul general provenind de la tradiționalul rival în rezultate, Colegiul Național ”Roman Vodă”.
V. B.
3 comentarii
Ar fi interesant de stiut si cine face aceste intampinari: sa fie oare cineva din vechea directiune? Sau poate cineva din CA care se viseaza director?
Importante sunt faptele prezentate …. toata lumea stie ca pentru a fi director trebuie sa fii agreat de un partid … deci degeaba viseaza cineva … problemele sunt reale la asta nu te-ai gandit sau asa ai fost …. documentata de actuala directoare. In rest …
Cine o ” sapa” pe d-na Virlan? Oare un fost director,care nu a vrut/putut sa inteleaga ca lumea s-a schimbat,ca noua generatie nu mai e ca acum 30 ani si nu mai”inghite”pe nemestecate toate masurile de asa-zisa disciplina?Pentru ca,la Rares,copii fac carte serios in continuare(cu profesori dedicati pe care ii intereseaza poate mai putin functiile!),ptr ca nu se poate”chiuli”ca in alte licee din oras,iar daca unii fumeaza(eu am terminat Raresul acum multi ani si tot erau locuri stiute de toti in care gaseai elevi fumind !)asta nu inseamna ca dir.Virlan e mai putin competent!