Opiniile lui Edgar Cayce, cel mai mare medium american din secolul XX, despre astrologie nu s-au limitat la planetele din sistemul nostru solar. Viziunea astrologică a lui Cayce cuprinde relația umanității nu numai cu planetele și stelele, ci cu întreg universul. Pentru el, omul a fost creat de Dumnezeu mai mare și mai puternic decât planetele și stelele. Potrivit lui Cayce, prin voință, omul liber poate muta planetele și stelele. În această privință, „avem puterea de a schimba literalmente rezultatele sau condițiile indicate de harta natală”. Numai de la Cayce, respectiv de ghizii săi, se pot afla astfel de opinii corecte cu privire la astrologie. Ele nu există în alte școli de astrologie.
* Berbec
Astrele din aprilie determină o vulnerabilitate asupra încrederii nativilor în forțele proprii. Influențele Soarelui asupra nativilor în aprilie vor puternice, dar au completarea energiilor din partea lui Saturn. Acest tandem astrologic îi va ajuta pe Berbeci să facă față oricărei provocări, inclusiv pe plan amoros. Aici, Saturn va aduce la suprafață persoane cu care nativii au avut întâlniri amoroase, aventuri. Berbecii care au funcții vor fi înconjurați de angajați sau colaboratori care se grupează în ”bisericuțe” menite să le submineze autoritatea.
Întreaga săptămână, Berbecii vor trăi stări de neliniște, spaimă, enervare, legate de locul de muncă.
Pe 1 aprilie, Berbecii se vor confrunta cu un disconfort relațional creat de apariția unei persoane atractive de sex opus. Nativii ba sunt criticați, ba lăudați referitor la „activitatea prestată”.
* Taur
Lumina astrelor în aprilie va rezolva multe din dilemele nativilor, dar nu așa cum aceștia și-ar fi dorit. Combinația dintre Lună și Venus va aduce o cantitate de energii semnificative, cu impact negativ asupra Taurilor. Nativii trebuie să-și controleze emoțiile, altfel vor degenera în fanatism.
La 1 aprilie, se poate instala o disponibilitate interioară, manifestată la nivelul conștiinței, al mentalului nativilor de a se cantona în idei fixe. Apariția unei persoane din trecutul nativilor va deschide apetitul Taurilor pentru aventuri, pentru încălcarea regulilor.
Planurile unor nativi sunt motivate de amintirea neplăcută a unei etape de viață, depășite social, nu însă și emoțional. Acest tip de comportament are o denumire: ”chef de răfuială sexuală”.
* Gemeni
Mercur vine cu unele dezamăgiri în aprilie pentru nativii zodiei. Chiar dacă influența lui Mercur va dezavantaja acțiunile Gemenilor, Saturn contrabalansează, prin vitalitatea transmisă acestui semn. Uranus va puncta mai multe momente din aprilie, astfel că nativii vor fi luminoși și veseli.
Pe 1 aprilie, nativii doresc să realizeze calcule bănești, după ce vor constata că au găsit un bilet câștigător pierdut sau de care nu știau că era câștigător. Alți nativi vor primi vestea neplăcută că au pierdut pe cineva drag, care le-a lăsat o moștenire plină de datorii.
Finalul lui martie și primele zile din aprilie stau sub semnul unei încleștări socio-profesionale, instaurată cu luni în urmă.
* Rac
Aprilie este o lună pozitivă pentru nativii zodiei. Nivele de energie ale acestei perioade vor contribui la creșterea creativității și aplicabilității practice a ideilor nativilor din Rac. Ei vor ieși în evidență la locul de muncă sau dacă se vor deplasa în străinătate.
Trigonul de apă din aprilie, în care Luna joacă rolul de lider ceresc, amplifică aspectele pozitive din viața nativilor. Jupiter va înflori vitalitatea Racilor în această lună.
Pe 1 aprilie, poate apărea un stres discret la locul de muncă, datorat aventurilor sexuale. Axa drumurilor lungi sau scurte, în țară sau în afara ei, va fi pusă la încercare, pentru că nativii nu se vor putea ascunde de consoartă (sau soartă!).
* Leu
Zodia Leului, reprezentant fix al trigonului focului, va experimenta în aprilie un impact minim al planetelor sistemului solar. Mercur și Soarele vor ieși în evidență în această perioadă, aducând energii încrezătoare pentru nativi. Mercur vine cu o serie de situații menite să-i enerveze pe nativii zodiei. Dincolo de aceste evenimente, aprilie se anunță o perioadă când nativii pot fi deosebit de constructivi. Depinde ce vor construi!
La 1 aprilie, poate apărea un stres discret la locul de muncă, provocat de diferența de opinii: șefii propun avansarea nativilor, mărirea salarială, iar aceștia se eschivează, motivând că nu prea au pe ce cheltui banii.
* Fecioară
Fecioarele trebuie să manifeste multă încredere în stelele lor norocoase în aprilie. Nativii vor afișa multă energie și efort în această lună, pentru a nu fi depășiți de situațiile care sunt create de concurență. Mercur își aduce contribuția pozitivă la ridicarea nativilor din acest punct de minim. Venus va întări demnitatea nativilor, astfel că, indiferent de situațiile în care sunt puși, aceștia vor accepta pierderile cu sobrietate, fără a se umili.
La 1 aprilie, Fecioarele vor fi cuprinse de stări, atitudini și trăiri diferite, în funcție de sex și vârstă. Aceste trăiri sunt legate de sexul opus, făcându-i indiferenți la propuneri indecente, transformându-i în exasperați dacă vor primi cadoul deocheat pe care și-l doreau de mult timp.
* Balanță
Luna a doua din primăvară va fi plină de evenimente luminoase, mai ales în sfera de lucru a Balanțelor. Mercur îi va ține pe nativi în zona de reședință, fără deplasări surprinzătoare sau la distanță mare. Venus își schimbă dinamica emisiilor sale energetice. Aprilie poate deveni o lună când Balanțele se pot îndepărta de persoanele iubite sau își pot găsi o nouă iubire. Acest fapt va deveni jenant pentru nativi.
Pe 1 aprilie, unii nativi pot fi păcăliți de persoana iubită că au fost părăsiți. Dacă nu se vor controla, nativii își pot afla alinarea în brațele unei persoane pe care au întâlnit-o întâmplător.
Balanțele au frustrări legate de avere, de patrimoniului familial, mai ales dacă se conturează riscul unor pierderi materiale.
* Scorpion
Luna aprilie se anunță o perioadă favorabilă pentru nativii din Scorpion. Marte este susținut de Saturn, având ca rezultat protejarea tuturor domeniilor vieții nativilor. Chiar și impulsurile Lunii, care, de obicei, cauzează aspecte neplăcute asupra nativilor, vor fi în avantajul Scorpionilor. La locul de muncă, nativii vor avea parte de mai multe realizări în aprilie. Succesul Scorpionilor va atrage atenția nedorită a unor persoane geloase, răuvoitoare. Marte îi va consilia pe nativi, pentru a depăși cu bine aceste situații.
Pe 1 aprilie, buna dispoziție va fi stricată. Scorpionii au avantajul de a crea ei glumele, dar influența astrală va transforma aceste glume în realități, astfel că nativii vor fi înconjurați de o aură de mister.
* Săgetător
Aprilie se apropie cu tulburări energetice din partea astrelor pentru Săgetători. Venus, care se ocupă cu vitalitatea nativilor, are momente negative în această lună. Această planetă tinde să blocheze fluxurile de energie constructive.
Munca și viața amoroasă a nativilor vor avea de suferit în această lună. Dar Universul este într-un continuu echilibru. Jupiter și Marte vor încerca, prin emisiile lor, să neutralizeze orice fluiditate negativă îndreptată spre nativii din Săgetător.
Pe 1 aprilie, nativii vor avea tendințe dominante către partea financiară. Acest lucru se petrece datorită faptului că persoana pe care ei o iubesc va primi o sumă mare de bani. Poate fi o moștenire, câștig la loterie, un premiu.
* Capricorn
Începând cu aprilie, urmează o perioadă luminoasă pentru nativii zodiei. Prezența lui Saturn face ca nativii acestui semn să fie protejați de efectele negative cauzate de neelevările propriului suflet. Marte îi va ajuta pe nativi în confruntările cu adversarii, dar și în situațiile banale, de zi cu zi.
Această zonă sigură oferită de astre trebuie folosită de nativi pentru rezolvarea unor probleme delicate, care le poate crea diferite vulnerabilități.
Pe 1 aprilie, în viața nativilor se va aprinde focul interior al mirajului sexual. Capricornii se vor delimita de enigmele interioare ale propriilor fantasme, de căutările la care nu au găsit un răspuns. Poate că tocmai l-au aflat!
*Vărsător
Mercur are planuri diferite în aprilie. El se ocupă mai mult cu bruierea planurilor nativilor, cu întârzierea execuției lor, etc. Energia lui Saturn este puternică în această lună. Nativii sunt beneficiari direcți a unui Saturn de zile mari. Marte înclină definit balanța în favoarea aspectelor pozitive ale vieții, astfel că Vărsătorii sunt sfătuiți să nu acorde multă importanță lucrurilor care par neplăcute. Oricum, începutul lunii debutează cu un moment de respiro, în care Vărsătorii își pot ordona după priorități activitățile
Pe 1 aprilie, unii nativi vor primi acceptul de a candida la o funcție publică, altora li se promite că „se află deja acolo”, iar alții vor avea parte de împlinirea mai multor fantezii.
* Pești
Venus și Mercur nu sunt cele mai prietenoase planete în aprilie. Peștii vor avea de depășit mai multe obstacole care sunt pregătite de aceste planete. Balanța este echilibrată de Jupiter, care se va ocupa de afacerile personale ale nativilor. Luna, lider ceresc al trigonului de aer, va diminua importanța unor gânduri dominante, cu vechime în viața nativilor. Acest lucru va oferi Peștilor momente de luciditate și de intuiție corectă a viitorului. Dar, pentru ca lucrurile să se rezolve bine până la capăt, este necesară intervenția majoră a nativilor.
Pe 1 aprilie, unii nativi se vor „lovi” de dragostea, de erotismul persoanei apropiate sau a unei persoane nou cunoscute.