Candidatura Aureliei Simionică la Primăria Piatra Neamț, din partea UNPR, nu mai era nici un secret deja, dar, pentru ca anunțul să fie făcut oficial, progresiștii au organizat miercuri, 13 aprilie, o conferință de presă pentru a anunța candidaturile atât pentru municipiul reședință de județ, cât și pentru fruntea listei pentru Consiliul Județean Neamț. Senatorul Liviu Bumbu a anunțat că doamna Simionică nu este doar candidatul pentru Primăria Piatra Neamț, ci și președintele interimar al organizației Piatra Neamț a UNPR. „Consider că, din punct de vedere al crezului meu, din punct de vedere al formațiunii în care am activat până în momentul de față, este cea mai potrivită alegere. Sper ca această construcție politică nouă pe care o încep să aducă un plus valoare pentru UNPR, să aducă să aducă multe satisfacții pentru membrii de partid UNPR și, mai ales, să fie și rezultate pe linie politică și pe linie administrativă. Sunt un om care militez pentru dialog, care, prin construcție, am oarece tentă naționalistă, progresistă, și sper ca, împreună cu noua formațiune politică la care am aderat, să avem rezultate pe măsură în Piatra Neamț și, atât cât se poate, și în județul Neamț”, a spus Aurelia Simionică.
Pentru șefia județului, UNPR-iștii l-au propus pe actualul vicepreședinte al CJ Neamț, Daniel Vasiliu Macovei. „Îmi doresc ca, pe viitor, să formăm o echipă cât mai unită. Nu o să ne lăsăm călcați în picioare, așa cum au vrut unii, cum și-au dorit. Faptul că astăzi mulți dintre oamenii noștri de la UNPR au fost, efectiv, furați de către marile partide denotă faptul că există o penurie de candidați, probabil cum nu a fost în cei 26 de ani, dar cei care au avut de plecat și s-au lăsat duși în eroare de promisiunile deșarte și populiste de către celelalte partide, să le fie cu noroc! Noi vom lupta în continuare pentru a obține în fiecare comună un scor cât mai bun”, a spus Daniel Vasiliu Macovei.
Dacă va ajunge în fruntea județului, Daniel Vasiliu Macovei a spus că și-ar dori să continue proiectele deja începute și că ar încerca să implementeze proiecte pentru infrastructura din Neamț.
Cel de-al treilea candidat divulgat de progresiști este Victor Barcan, propus pentru Primăria Roman.
Andreea AMARIEI