Astăzi, de la ora 11:30, la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ”AQUA Neamț” are loc o ședință unde se va încerca demiterea Consiliului de Administrație al societății și obținerea unui aviz pentru ca Adunarea Generală a Asociaților să fie formată din 3 consilieri.
După ce nu a ținut cont de nimic în cazul Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț, decât de dorința viscerală de a-și impune puntul de vedere, acum, conducerea PSD a Consiliului Județean, în coastă cu același Dan Vasile Constantin, vrea să dicteze și în Apa Serv.
Probabil, ședința de astăzi este și urmarea debranșării unei asociații de locatari din Târgu-Neamț (B Prim Bloc M1 – sc. A, B, C, D) pentru un sold de 68.148 lei. Gurile rele spun că această măsură a umplut paharul nemulțumirilor și a declanșat, încă o dată, dorința de schimbare cu orice preț. (V.B.)
5 comentarii
SINGURA SOLUTIE ESTE EMITEREA UNEI HOTARARI A CONSILIULUI JUDETEAN NEAMT DE INTERZICEREA COMPANIEI APA SERV DE A OPRI APA DEA VALMA LA TOTI CONSUMATORII INDIFERENT DACA NU AU RESTANTE APA SERV CONFORM LEGII 224/2015SISTAREA APEI POTABILE SE APLICA NUMAI LA CEI RESTANTIERI.
APLICATI LEGEA EVENTUAL EXTINDETI.
Același ,,crin,, Dan Constantin ne meritam soarta………..!!!!!!!!
NU ESTE SEARA IN CARE 7 / 10 PERSOANE SA NU BATA PE LA USA APASERV TG/ NEAMT PT. DIFERITE PROBLEME . E POSIBIL OARE CA NU MAI EXISTA DISPECERAT DEOARECE SEARA DE SEARA OAMENII DIN TG. NEAMT SAU LOCALITATI LIMITROFE CAUTA EXPLICATII SI LAMURIRI DIN CAUZA LIPSEI DE APA , A UNOR AVARII ETC DAR NU AU CU CINE DISCUTA . NU MAI ZIC DE APELURI TEL. LA CARE NIMENI NU DA CURS SA RASPUNDA . F. FRUMOS DIN PARTEA ACESTEI COMPANII .
DOMNILOR MAI MARI AI COMPANIEI APASERV TG. NEAMT VREM SA NE INSTIINTATI SI PE NOI OAMENII DE RAND CE PLATIM O GROAZA DE BANI METRU CUB DE APA CE ATI FACUT CU PERSONALUL DE LA DISPECERAT CA NU MAI AVEM CU CINE LUA LEGATURA LA TOATE PROBLEMELE SURVENITE DIN CAUZA LIPSEI APEI A UNOR AVARII ETC . CU CINE PUTEM LUA LEGATURA CA NU RASPUNDE NIMENI NICI LA TELEFON NICI LA PLANGERILE NOASTRE . CE ESTE DE FACUTCE ATI FACUT CU DISPECERII SUNT TOTI IN VACANTA ?
FITI AMABILI SI NE LAMURITI SI PE NOI UNDE ESTE PERSONALUL DE LA DISPECERAT APASERV TG. NEAMT CA SEARA DE SEARA SUNT CAUTATI PT. DIVERSE PROBLEME IN LEGATURA CU APA DAR NU RASPUNDE NIMENI NICI LA TELEFON IAR USILE SUNT INCHISE MEREU / CUI SA NE PLANGEM DOMNILOR DE LA APASERV TG/ NEAMT ?