Se ia una bucată de drum național, care trece prin județul Neamț și care a fost reabilitat de cei de la Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) și, după terminarea lucrărilor și predarea acestora către beneficiar, se găsesc unii, în acest caz presa, să vrea să afle niște răspunsuri despre cum a decurs reabilitarea, costuri și probleme, pentru că vorbim de informații de interes public.
La Neamț este o secție a celor de la Drumuri Naționale, care are și un director pe plan local, așa că primul pas pentru a afla respectivele răspunsuri a fost să vorbim direct cu dumnealui, că doar drumul e aici, în bătătura nemțenilor, nu la sute de kilometri distanță.
„Pentru a adresa întrebări, vă rog să contactați purtătorul de cuvânt de la Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, pentru că așa este procedura”, ne-a comunicat foarte politicos și cu procedura la înaintare directorul Secției Drumuri Naționale Neamț, Stejărel Spiridonescu.
Așa am pornit de la Neamț spre Iași, norocul nostru e că acum există telefonie și comunicare electronică, încât să nu fim nevoiți să o luăm la pas până în județul vecin. Purtătorul de cuvânt de la Iași a fost mai mult decât politicos și amabil, dar ne-a anunțat că răspunsurile le obținem de la Capitală, fie că îi adresăm dumnealui solicitarea în scris sau direct la București, pentru că așa e… procedura.
Și pentru că am vrut să sărim peste intermediari, ajungem să parcurgem (e drept că numai la nivel de comunicare) o distanță de vreo 350 de km pentru a afla informații despre un drum de aici, din Neamț, nu din Iași și nicidecum din Capitală, deși avem secție în județ și direcție regională în capitala Moldovei. Așteptăm acum să vedem cam cât va dura traseul invers, cel de obținere la Neamț a răspunsurilor de la Capitală.
În altă ordine de idei, domnii Cioloș și Dâncu ne asigură în fiecare zi, la ore de maximă audiență că sunt foarte transparenți. Evident, nu fac acest lucru din mașina personală, circulând prin hârtoapele din Neamț. (Andreea AMARIEI)