Acasă Arhiva Aniversare amară pentru salvatorii montani

Aniversare amară pentru salvatorii montani

DISTRIBUIȚI

salvamontistiDe ziua lor, care se sărbătorește pe 1 august, salvatorii montani din Neamț nici măcar nu s-au putut aduna într-un loc. S-a schimbat tura de la Dochia, după un week-end cu vreme schimbătoare, în care temperatura a scăzut de la 28 la 6 grade în câteva minute, iar echipele nu s-au putut întâlni decât pe traseu. În plus, la finalul acestei săptămâni, sâmbătă, 6 august, se suprapun Ziua Muntelui și Schimbarea la Față – sărbătoarea care duce sute de turiști la schitul din vărful masivului. Iar evenimentul implică organizare și pregătiri.

Ne pregătim pentru ziua cea mai lungă și nu avem foarte multe motive să fim bucuroși”, a declarat Raul Papalicef, șeful Serviciului Salvamont Neamț. ”Suntem puțini, facem căutare și salvare în 3-4 oameni, când procedurile spun că ar trebui minim 6, iar din 9, câți suntem de toți, 4 primesc salariul minim pe economie. Orele suplimentare nu se plătesc, iar angajații nu fac doar salvare montană. Ei crapă lemne, ei fac curățenie, ei își cârpesc mașinile și tot ei își riscă viața pentru niște necunoscuți, care, de multe ori, nu înțeleg că pe munte poți muri înghețat în plină vară dacă-ți bate gheața în cap jumătate de oră și te trezești că scade temperatura cu 25 de grade. Știu că e zi aniversară pentru noi, însă nu pot decât să-mi amintesc că, la fiecare 6 luni, am depus câte un memoriu la Consiliul Județean, în care cer să mi se aprobe posturi. De 4 ani nu s-a întâmplat nimic. A, ba da! Ultimul memoriu a fost dezbătut, și dezbătut a rămas. Lucrăm tot în 9 oameni, salvăm vieți în fiecare săptămână, dar, dacă s-ar întâmpla să ratez, m-ar rupe în bucăți și societatea, și presa. Poate ar fi timpul ca județul Neamț să se hotărască dacă vrea turism și salvare montană sau numai festivaluri de muzică populară, pentru care se găsesc întotdeauna bani la rectificări”.

Spre comparație, în vreme ce Salvamont Neamț n-are nici măcar 12 oameni, să poată asigura două echipe complete, una în Durău și una la Dochia, alte structuri ale Consiliului Județean Neamț devin din ce în ce mai puternice și fac angajări în flux continuu. (C.M.)

pietricica turism

1 COMENTARIU

  1. Din pacate articolul este doar unul care incurajeza un sef sa se planga mai abitir ca subordonatii.
    Domnule Papalicef incapacitatea dumneavostra de a argumenta aceste posturi a dus la acest lucru si nu altceva. Din pacate va straduiti mai mult sa argumentati ca oamenii nu au ce cauta pe munte si prea putin sa va implicati in proiectele de amenajare a traseelor si in oferirea de informatii turistilor aflati pe munte. Chiar in aceasta vara am fost in Ceahlau si desi membrii Salvamont erau la datorie se observa o oarecare distanta intre ei si turisti si tind sa cred ca distanta se datoreaza atitudinii dumneavoastra ostile fata de cei ce calca pragul Parcului National Ceahlau.
    E trist ca turismul va amaraste in loc sa va provoace la gasirea unor solutii. Poate ar fi cazul ca predati stafeta daca nu mai faceti fata! 🙂

Lasă un răspuns