Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț, cu oameni noi prin toate funcțiile importante, dă dovadă de o mare diplomație în relația cu pacienții. Dacă nu sunt suficienți medici, dacă nu există suficienți asistenți, măcar există hârtie și oameni care să conceapă un anunț cu scuze că… nu sunt suficienți medici. În cazul de față este vorba despre medicii diabetologi care efectuează consultații la cabinetul din Ambulatoriul Integrat de Specialitate. Doar doi la număr, care au program de lucru între orele 7 și 15. În Spitalul Județean există un compartiment de Diabet zaharat, nutriție și boli metabolice unde se găsesc 3 medici, dar se pare că prea puțini pentru numărul de solicitări, dacă luăm în calcul cele spuse de pacienții ce se aflau, în această dimineață (vineri, 23 septembrie – n.red) pe holurile Ambulatoriului de la spital. „Dacă vă faceți programare pentru prima dată trebuie să așteptați cam 3 luni, după aceea vă ia în evidență și trebuie să veniți din 6 în 6 luni, în funcție de tratament și recomandările medicului”, a spus unul dintre pacienții înțelegători. Liviu Negelschi, managerul interimar al unității spitalicești, a precizat, cu alte ocazii, că la SJ e nevoie, în total, de încă aproximativ 10 medici pentru a acoperi solicitările pacienților, însă, deocamdată, înțelegerea pacienților pare să fie singura ieșire din impas. (M.T.)
Un comentariu
Credeam ca va referiti la nouanuntatul purtator de parole.