Cică dascălii vor scăpa de mare parte din hârțogăraia în care se sufocau în anul școlar, dar și în afara lui. Oficialii Ministerului Educației au anuțat că, începând cu anul școlar 2016-2017, scade numărul comisiilor de lucru din școli, de la 24 la 7. După cum a precizat Monica Cristina Anisie, secretar de stat în minister, măsura s-a luat pentru a permite profesorilor să se (pre)ocupe mai mult de cum se prezintă la lecție și mai puțin de hârtii: ”Am redus numărul de comisii din cadrul unității de învățământ, de la 24 la 7. Un profesor nu trebuie să fie preocupat să facă hârtii, ci de modul cum își pregătește lecția și de modul cum se prezintă la lecție. Trebuie să nu mai avem elevi plictisiți la școală, trebuie să înțeleagă toți colegii mei, profesorii, că este momentul să-i motiveze pe elevi, să-i facă să vină cu drag la școală”.
Sindicatele din învățământ au atras atenția, în mai multe rânduri, asupra acestui aspect, iar pe finalul mandatului ministrului Sorin Cîmpeanu a semnat ordinul privind reducerea numărului de comisii.
În unitățile de învățământ, comisiile se constituie prin decizie a directorului, în baza hotărârii Consiliului de administrație. Pentru ”analiza, monitorizarea și rezolvarea unor situații specifice”, CA poate decide și apariția unor comisii temporare. Așa se face că, în școli, s-a ajuns în situația în care profesorii, mai de voie, mai de nevoie, erau parte în diverse comitete și comiții, în unele cazuri numărul acestora fiind de ordinul zecilor.Cu titulaturi și activități din cele mai diverse, pe considerentul ”când vrei să îngropi ceva, fă o comisie!”: Comisia de organizare a serviciului pe școală, Comisia pentru curriculum, Comisia pentru securitatea elevilor, Comisia pentru perfecționare, Comisia pentru securitatea în muncă, Comisia PSI, Comisia pentru acordarea burselor școlare, Comisia pentru prevenirea abandonului școlar, Comisia pentru orientare școlară și profesională, Comisia pentru perfecționare și formare continuă, Comisia pentru proiecte internaționale, Comisia pentru promovarea imaginii unității de învățământ, Comisia pentru asigurarea serviciului pe școală, Comisia pentru olimpiade și concursuri școlare, Comisia pentru ritmicitatea notării etc. (M.TEODOROF)
11 comentarii
F.bine punctat.
Nu știu în ce măsură se va ține cont de acest aspect.
În unele licee s-au votat deja de ieri ,,n,, comisii.
Dar care sunt cele 7 comisii care au ramas ?
Comisia de inventatiere, Comisia pt casare si receptie, Comisia pt pavoazarea holului, Comisia pt combaterea violentei, Comisia pt protectie si aparare civila, Comisia pt mobilitate… in afara de cele metodice, CEAC, etc….doar cateva. Si printre ele sa mai facem si ore 🙂 Aaaa! Comisia antifrauda :))))
Directorii de licee -numiți politic -bineînțeles -au aceeași atitudine dictatorială în toate liceele?
Mă îndoiesc că la concursurile din toamnă supervizarea va fi una corectă.
La început de mandat sunt f politicoși cu subalternii din rândul cărora provin după care uită de unde au plecat și jignesc, amenință ,ton ridicat. Prin unele cancelarii sunt f puține persoane care semnează condica și pleacă imediat,rămân doar cei agreați cu anumite scopuri.
O zi bună
Probabil cele 7( care?) le vor cuprinde pe toate celelalte! Aceeași Mărie cu altă pălărie!
“Trebuie să nu mai avem elevi plictisiți la școală, trebuie să înțeleagă toți colegii mei, profesorii, că este momentul să-i motiveze pe elevi, să-i facă să vină cu drag la școală”. Monica Cristina Anisie, secretar de stat în minister.
Nu imi place ca profesorul este asezat in centrul discutiilor de genul”profesorul trebuie sa…, trebuie sa” dar, parintii, elevii, comunitatea locala, ceilalti parteneri nu “trebuie sa…”nimic?
Aveți f.mare dreptate d-na Camelia.Tot timpul vina se dă pe profesor.
Elevii nu au performanțe tot din vina lor.
Dar elevii au cele mai multe drepturi: telefoane, tablete, mănâncă în timpul orelor, ascultă muzică…
Vin cu mașini pe care le parchează la intrarea profesorilor ,jignesc, de vocabular nu mai vb.
Note mici nu, afară nu….
Nu știm cum să mai procedăm.
Asa este ! Unele comisii nu au niciun rost, iar hartoagele care trebuiesc intocmite sunt doar mancatoare de timp !
Credeţi? Este imposibil ! Vor mai fi create 10 în plus!
Daaaaa! Nu mai sunt decat 7 comisii, restul s-au transformat in ,,grupuri de lucru”!
Cred ca dupa exprimarea : “trebuie sa nu avem…” preluata de doamna Anisie din alta limba, e bine sa ne intrebam de ce am invatat atata carte. Nimic din ce facem nu e bine, nu e suficient, nu e eficient. Toti se cred datori sa ne invete ce avem de facut, mai ales parintii, care nu se descurca cu un singur copil acasa. De 27 de ani suntem umiliti mereu si totusi suntem solicitati sa facem din ce in ce mai mult. De ce, daca nu stim meserie? De ce trebuie sa facem din scoala un loc de distractie pentru elevi? De ce sa nu inteleaga de acasa ca invatatura e singura lor datorie? De ce minimalizam importanta respectului, a disciplinei, a seriozitatii? Toate acestea se intorc impotriva parintilor, a noastra, a societatii.