Odată cu arestarea lui Gheorghe Ștefan, începe sfârșitul unei epoci din istoria orașului Piatra Neamț și a județului Neamț. Personaj demn de un roman sau măcar de o biografie savuroasă, implicat în tot ce s-a întâmplat în județ în ultimii 12 ani, Pinalti a devenit cunoscut pe plan național. La început, prin fotbal, ca membru inițial umil, apoi activ, iar după aceea drept cap fruntaș al unei cooperative care funcționa, cumva, pe principiile în care se tura și clasa politică.
Cooperativa, cu un Jean Păduraru, un Pinalti, un Mircea Sandu, un Chivorchian, un Iorgulescu, cu antrenori, maseuri, jucători, conducători de cluburi, funcționa pe principii clar mafiote. Ea stabilea totul: cine câștigă un meci, cine câștigă campionatul, cine retrogradează, cine joacă în cupele europene, ce antrenori ajung la echipele naționale, ce jucători sunt promovați la aceste echipe pentru a le crește cota. Și, așa, prin această cooperativă și prin posibilitățile date de lege, fotbalul românesc a devenit o uriașă spălătorie de bani proveniți din afaceri, dubioase sau onorabile. Nu întâmplător președinți de cluburi precum Pădureanu de la Bistrița, Iancu de la Timișoara, Porumboiu de la Vaslui au probleme penale, inclusiv din cauza fotbalului. Banii mergeau de la unii la alții, jucătorii erau cumpărați și vânduți (atunci când nu erau jucați la poker) numai în scopul de a albi bani. Sunt celebre tranzacțiile dintre Sportul Studențesc și Ceahlăul, care pot fi lecții de manual în acest sens, cu jucători care se adaptau (sau nu) la noua echipă, în funcție de interesele șefilor.
Gheroghe Ștefan s-a adaptat din mers și a înțeles că sistemul din fotbal poate funcționa și în politică, strâns legat de afaceri.
Asta este, în esență, istoria unui personaj controversat, care și-a pus amprenta pe dezvoltarea orașului Piatra Neamț și care a sfârșit devorat de propriul sistem, în care alte personaje, promovate de el, au ajuns lupi care și-au întrecut maestrul în lipsa de scrupule și l-au mâncat cu tot cu fulgi.
* Începuturile politice ale lui Ștefan
În anul 2000, Gheorghe Ștefan, potent om de afaceri din Piatra Neamț, intra în Consiliul Local, în calitate de consilier, într-o primărie condusă de Ion Rotaru. A devenit rapid liderul neîncoronat al opoziției. Intrarea în consiliul local avea legătură mai puțin cu niște convingeri politice explicite și mai mult cu interesul de a asigura finanțare pentru echipa de fotbal și de a afla de la sursă, la prima mână, informații legate de ce se întâmplă în oraș.
Înainte de alegerile din 2004, toată lumea îl vedea câștigător din nou pe Rotaru, care se putea lăuda cu mai multe proiecte vizibile în oraș. Mai erau unii care considerau că Rotaru a greșit când a dat puteri sporite în primărie fostei soții (Sindromul Cabinetului 2 era încă proaspăt) și că era cam părăsit de prieteni.
Candidatura lui Ștefan a venit aproape firesc. Iar pentru el a fost un pariu, pe care a vrut neapărat să-l câștige. A adunat în jurul său un grup de tineri oameni de afaceri, cu care a făcut o campanie agresivă și pe care i-a transformat apoi în niște locotenenți prin care a ajuns să conducă orașul. Nu-i vorbă, și-au luat și ei partea leului, ajungând toți bine asigurați financiar și punând mâna pe tot ce s-a putut în oraș.
Dintre toți, la început, a mizat pe Gheorghe Popescu, ajuns șef la ANL, pe Mihaela Stoica, promovată viceprimar, apoi deputat, apoi, în al doilea mandat, i-au intrat în grații, la vedere, Ana Monda și Dragoș Chitic. Fiecare dintre aceștia a avut în jurul său alți oameni, pe care i-a promovat și care au creat sistemul care încă conduce orașul.
Venirea lui Ștefan la Primăria Piatra Neamț a constituit începutul unor planuri ambițioase de dezvoltare a orașului, care dădeau foarte bine pe hârtie și erau în măsură să ia ochii unei opinii publice bucuroasă de schimbarea șefului. Mai ales că s-a sincronizat la țanc inaugurarea, cu fast, a mai multor proiecte începute de Ion Rotaru și confiscate, fără multe fasoane, de noul primar.
În realitate, proiectele care se pregăteau erau megalomanice, departe de a fi adaptate la realitățile județului. Erau, de fapt, pretextul ideal pentru cheltuit bani publici fără număr. De pe urma lor au profitat firme și persoane, iar afacerile au fost securizate, numind, în timp, oameni cheie în toate structurile administrative și de control. Pe măsură ce influența națională a lui Ștefan creștea, oameni, considerați de încredere, au fost numiți în ministere și agenții naționale, precum ANL, Administrația Fondului de Mediu, Ministerul Economiei, Transelectrica, Societatea Națională a Sării Salrom, Electrica, Trans Oil Company etc.
* Afacerea ”Stadionul”
Prima mare afacere care a luat ochii și a dat semnalul ideii de măreție la Piatra Neamț a fost legată tot de fotbal. În anul 2004, se instala la Primăria Piatra Neamț echipa condusă de Gheorghe Ștefan, care, pentru pietreni, era în primul rând patronul echipei de fotbal Ceahlăul Piatra Neamț și abia apoi omul de afaceri și omul politic.
Profitând de acest lucru, în momentul când a putut să-și contureze primul buget, Ștefan a demarat un program de modernizare a stadionului, în paralel cu celelalte investiții promise în campanie. Dacă telegondola și liftul înclinat pe Pietricica păreau ușor fanteziste, pentru pietreanul de rând ideea unui stadion modern, cu toate normele UEFA îndeplinite, a prins de minune. Era vorba, până la urmă, de echipa fanion a orașului! Și de multă mândrie locală, care, ușor, putea fi transferată în zona capitalului politic.
Planurile au prins contur încetul cu încetul.
Iată o listă de cheltuieli fabuloase, supraestimate, din care s-a putut scoate o grămadă de parandărăt. O listă a acestor cheltuieli era publicată în Mesagerul de Neamț în martie 2015.
2005
- Instalație nocturnă stadion: 6.733.925 lei
Total 2005: 6.733.925 lei (peste 67 de miliarde de lei vechi)
Poziția FC Ceahlăul în clasament: Locul 5, seria I a Ligii a II-a
2006
- Scaune tribună stadion: 1.069.147,68 lei
- Împrejmuire și amenajări stadion: 1.413.525,40 lei
- Sistem control acces stadion: 499.158,73 lei
-
Sistem supraveghere video stadion: 158.099,15 lei
-
Sistem data voce stadion: 12.895,50 lei
-
Sistem sonorizare stadion: 249.959,89 lei
-
Amenajare spațiu presă stadion: 169.479,80 lei
-
Centrală termică stadion: 138.918,40 lei
-
Instalație tabelă de marcaj stadion: 634.402,56 lei
-
Pistă atletism stadion: 1.319.730,40 lei
-
Gazon sintetic stadion: 2.027.451,97 lei
Total 2006: 7.692.769,48 lei (aproape 77 miliarde de lei vechi)
Poziția FC Ceahlăul în clasament: Locul 1, seria I a Ligii a II-a
2007
- Sistem control acces stadion (lucrări în continuare): 397.505,15 lei
-
Amenajare spațiu presă stadion (lucrare în continuare): 294.303,90 lei
-
Reparații capitale stadion: 966.366,14 lei
-
Alte reparații capitale stadion: 12.563.856,72 lei
-
Pistă de atletism stadion (lucrări în continuare): 314.014,86 lei
-
Extindere tabelă de marcaj stadion: 958.132,51 lei
-
Gazon sintetic stadion (lucrări în continuare): 526.421,92
Total 2007: 16.020.601,20 lei (adică peste 160 de miliarde de lei vechi)
Poziția FC Ceahlăul în clasament: Locul 15 în Liga I (a retrogradat în Liga a II-a, dar Delta Tulcea, care a promovat în Liga I, nu a obținut licența de club profesionist și Ceahlăul a rămas în prima ligă)
2008
- Extindere tribune stadion: 3.417.811,71 lei
-
Modernizare stadion municipal: 43.751,74 lei
-
Amenajare spații sub tribune stadion: 1.377.290,87 lei
-
Deviere linie electrică subterană stadion: 162.589,60 lei
-
Alimentare din 2 surse pentru stadion: 120.000 lei
-
Automatizare acces stadion: 460.468,75 lei
Total 2008: 5.581.912,67 lei (adică aproape 56 de miliarde de lei vechi)
Poziția FC Ceahlăul în clasament: Locul 15 în Liga I (a retrogradat în Liga a II-a)
2009
- Extindere tribune stadion (lucrări în continuare): 1.417.690,10 lei
-
Amenajare spații sub tribune (lucrări în continuare): 1.034.274,95 lei
-
Alimentare din 2 surse pentru stadion (lucrări în continuare): 30.007,35 lei
-
Automatizare acces stadion (lucrări în continuare): 541.841,25 lei
Total 2009: 3.023.813,55 lei (adică peste 30 de miliarde de lei vechi)
Poziția FC Ceahlăul în clasament: Locul 1 în seria I a Ligii a II-a (a promovat în Liga I)
2010
- Pistă de atletism stadion (lucrări în continuare): 30.000 lei
-
Extindere tribune stadion (lucrări în continuare): 1.299.618,29 lei
-
Modernizare stadion municipal (lucrări în continuare): 181.848,38 lei
-
Automatizare acces stadion (lucrări în continuare): 29.500 lei
Total 2010: 1.540.966,67 lei (adică aproape 15,5 miliarde de lei vechi)
Poziția FC Ceahlăul în clasament: Locul 17 în Liga I (a retrogradat în Liga a II-a)
2011
- Extindere tribune stadion (lucrări în continuare): 1.948.614,27 lei
Total 2011: 1.948.614,27 (adică aproape 20 de miliarde de lei vechi)
Poziția FC Ceahlăul în clasament: Locul 1 în seria I a Ligii a II-a (a promovat în Liga I)
2012
- Extindere tribune stadion (lucrări în continuare): 7.192.230,11 lei
-
Modernizare stadion municipal (lucrări în continuare): 117.288 lei
Total 2011: 7.309.518,11 lei (adică peste 73 de miliarde)
Poziția FC Ceahlăul în clasament: Locul 11 în Liga I
2013
- Extindere tribune stadion (lucrări în continuare): 1.420.047,44 lei
-
Modernizare stadion municipal (lucrări în continuare): 924.667,43 lei
Total 2013: 2.344.714,87 lei (adică peste 23 de miliarde de lei vechi)
Poziția FC Ceahlăul în clasament: Locul 14 în Liga I
2014
- Modernizare stadion municipal (lucrări în continuare): 102.369,73 lei
Total 2014: 102.369,73 lei (adică puțin peste un miliard de lei vechi)
Poziția FC Ceahlăul în clasament: Locul 9 în Liga I
2015
- Confecționat scară metalică evacuare spectatori stadion: 73.371,11 lei
Poziția FC Ceahlăul în clasament: Locul 16 (retrogradabil), după 23 de etape
Total general: 52.372.576,66 lei = 523,7 miliarde de lei vechi = 11,63 milioane de euro (la cursul incorect de astăzi)
La toate acestea, se adaugă sumele imense pentru plata jucătorilor, a antrenorilor, oficialilor, pentru hrană și suplimente. Iar pentru asta s-au făcut inclusiv decontări la dublu, pe bani publici de la Primăria Piatra Neamț și Consiliul Județean Neamț, care stau bine mersi prin instanțe. (V.B.)
2 comentarii
Pentru redactie:
DACĂ AVEȚI SÂNGE IN INSTALAȚIE PUBLICAȚI ĂSTA….
Ca sa nu supărați stăpânul nu ati scris și despre telegondola fantezista, despre cele doua pârtii de schi aiuristice, făcute într-o zona climaterica caldă, pe un delusor care era de fapt rezervație fosilifera, despre corupere Academiei Romane pentru obținerea unor descărcări arheologice falsificate, despre supra îndatorarea municipiului Piatra Neamț, despre relația bolnava de Udrea, despre relația sexual economica cu Mihaela Stoica, despre legăturile lunea interlopa, cu frații Crăciun, cu frații Mararu, cu Stanestii, cu rakeți moldoveni, cu decizional din DGFP și ANAF…? Întrebați la Servicii… Ele cunosc totul, insa au fost puse cu botul pe labe de instantele de judecată locale, din Bacău sau din țară (ceea ce se vede în vilele, mașinile și conturile judecătorilor și procurorilor; vezi și cele doua cartiere apărute peste noapte)…. sunt multe de spus, întrebați-i pe foștii șefi din Servicii, unii chiar prietenii lui Pinalti
Daca aveti sânge, veniti si scrieti un articol semnat cu numele dumneavoastră…