Trei accidente de muncă au avut loc în luna septembrie, în județul Neamț, fiind soldate cu incapacitate temporară de muncă. Tot în septembrie, au fost aplicate amenzi de 19.500 de lei de cei de la ITM Neamț pentru nerespectarea normelor de sănătate și securitate în muncă.
Controalele efectuate de cei de la ITM Neamț, în luna septembrie, la două firme care activează în domeniul reciclării deșeurilor și a producerii de energie electrică din surse regenerabile, au scos la iveală faptul că angajatorii au ignorat măsurile de protecție și securitate în muncă. „Urmare a controalelor, s-au constatat patru deficiențe pentru care s-au dispus tot atâtea măsuri de remediere. Au fost aplicate trei avertismente contravenționale”, informează cei de la ITM Neamț.
Printre problemele constatate cu privire la nerespectarea normelor de siguranță se numără neasigurarea corespunzătoare a benzii transportoare a tocătorului de deșeuri lemnoase, aceasta nefiind prevăzută cu apărători de protecție a organelor aflate în mișcare (n.red. roți și alte dispozitive care ar fi pus în pericol siguranța lucrătorilor). S-a constatat că angajatorul nu a organizat nici activitatea de prevenire și protecție din cadrul unității prin unul din următoarele moduri cerute de lege: prin asumarea de către angajator a atribuțiilor, prin desemnarea unuia sau a mai multor lucrători, prin înființarea unui serviciu intern de prevenire și protecție sau prin apelarea la servicii externe de prevenire și protecție. „Pentru electricienii care activează în cadrul societății era întocmită Fișa de autorizare a electricienilor, dar nu există o Instrucțiune proprie privind modul de autorizare al electricienilor din punct de vedere al SSM. Totodată, angajatorul nu a făcut dovada dotării cu EIP pentru fasonatorul mecanic”, mai precizează cei de la ITM.
Tot luna trecută au fost verificați și doi agenți economici care produc și distribuie energie electrică, fiind aplicate cinci avertismente contravenționale. Printre cele găsite de inspectori se numără: „supapa de siguranță de la rezervorul de aer comprimat și prăjinile electroizolante din dotarea stațiilor electrice care nu erau verificate la termenul scadent” sau număr insuficient de angajați care ar trebui să aplice măsurile de prim ajutor.
O altă acțiune de control a vizat modul în care sunt respectate cerințele minime pentru „îmbunătățirea securității și sănătății lucrătorilor care pot fi expuși unui potențial risc datorat atmosferelor explozive”.
În cadrul acțiunii au fost verificate un siloz de cereale și o stație de distribuție carburanți. În primul loc s-a constatat că „nu se respectă periodicitatea efectuării controlului medical, că lipsesc instrucțiunile proprii privind plasarea pe piață a furajelor complete, materii prime furajere și aditivi furajeri transportate vrac”. La stația de carburanți, angajatorul nu a depus la sediul ITM lista cu substanțele chimice periculoase și nu a făcut nici dovada evidenței zonelor cu risc specific și ridicat, stabilite în urma evaluării riscurilor de accidentare și îmbolnăvire profesională.
Nici cei din domeniul producției de mobilă nu au scăpat de avertismente. A fost controlată o firmă, unde s-a constatat că nu exista echipament de protecție pentru toți lucrătorii și nici nu li se puneau la dispoziția acestora materialele igienico sanitare.
Andreea AMARIEI