De vineri, 21 octombrie, până în seara de 23 octombrie, Bicazul găzduiește cea mai mare concentrație a evenimentelor dedicate zilelor orașului. Programul a fost astfel conceput încât să acopere cele mai eclectice ”gusturi” ale publicului și, după cum s-au desfășurat primele două zile de sărbătoare, condiția distracției a fost asigurată. De la cei mici, foarte încântați că au putut zugrăvi asfaltul cu toată creta colorată posibilă, până la crescătorii de animale, care abia au așteptat să-și prezinte în paradă realizările din bătătură, de la tineri poeți încă neplecați din băncile școlii până la expoziție de pictură cu creațiile artiștilor nemțeni deja binecunoscuți, Zilele Bicazului se dovedesc a fi o manifestare reușită pentru organizatori și public, deopotrivă.