Alexandru Cozaciuc, tânărul nevăzător de la Colegiul de Artă “Ciprian Porumbescu” din Suceava, este marele câștigător al celei de-a XXVI-a ediții a Concursului Internațional de Interpretare Muzicală și Coregrafie “Emanuel Elenescu” de la Piatra Neamț. Clarinetistul, elev în clasa a XII-a, a spus că pentru el acest succes reprezintă un sentiment de nedescris, un sentiment de recunoștință, care te face să mergi mai departe și să oferi mult mai mult muzicii în fiecare zi.
“Simt o bucurie imensă și totodată o responsabilitate foarte mare pentru cariera mea muzicală viitoare. Sunt foarte recunoscător juriului pentru încrederea acordată. Le mulțumesc domnilor profesori că au avut răbdare să lucreze cu mine. Am intrat în al patrulea an de când studiez clarinetul. În urmă cu doi ani, tot la acest concurs prestigios, m-am clasat pe locul al treilea. Nu sunt genul care să mă uit la ceas când studiez, îmi place foarte mult să cânt la diverse instrumente”.
Profesorul său, Ciprian Baicu era în culmea fericirii. “Noi plecasem deja la Suceava și am fost chemați înapoi. Acest concurs este o competiție de înaltă măiestrie. Alexandru este marele câștigător iar eu, fiind profesorul lui, sunt foarte bucuros. E un progres deosebit pentru el”.
Alexandru Cozaciuc cântă la 16 instrumente și a activat timp de trei ani în Ansamblul “Balada Bucovinei”. A mai colaborat cu Ansamblurile “Ciprian Porumbescu”, “Arcanu” și “Flori Vicovene”. (Ana MOISE)