Acasă Actual Pietrean numit secretar de stat la Ministerul Culturii

Pietrean numit secretar de stat la Ministerul Culturii

DISTRIBUIȚI

erwin-simsensohnPietreanul Erwin Șimșensohn (născut în 1979) a fost numit, la jumătatea lunii noiembrie, secretar de stat în cadrul Ministerului Culturii (MC).

Conform portalului MC, el va avea în coordonare Direcția Cultură Scrisă și Creație Contemporană și Biroul Comunicare și Dialog Social, exclusiv domeniile comunicării și relațiilor publice, dezbaterii publice a proiectelor de acte normative.

De asemenea, Erwin Șimșensohn se va ocupa și de următoarele unități care funcționează în subordinea Ministerului Culturii: Teatrul Național “Ion Luca Caragiale” din București; Teatrul Național “Lucian Blaga” din Cluj‐Napoca; Teatrul Național “Vasile Alecsandri” din Iași; Teatrul Național “Mihai Eminescu” din Timișoara; Teatrul Național “Marin Sorescu” din Craiova; Teatrul Național din Târgu Mureș; Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca; Opera Națională București; Opera Națională Română din Cluj-Napoca; Opera Maghiară din Cluj-Napoca; Opera Națională Română din Iași; Opera Națională Română din Timișoara; Teatrul Național de Operă și Balet “Oleg Danovski” din Constanța; Filarmonica “George Enescu”; Centrul Național al Dansului București.

Erwin Șimșensohn s-a născut pe 9 decembrie 1979, la Piatra Neamț. Între anii 1994-1998 a urmat cursurile Colegiului Național “Petru Rareș”. Ulterior a absolvit Academia de Studii Economice, Facultatea de Relați Economice Internaționale și Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică “Ion Luca Caragiale” din Bucuresti, Facultatea de Teatru. Ca regizor de teatru este cunoscut pentru colaborările cu Teatrul “Mihai Eminescu” Botoșani, Teatrul “Fani Tardini” Galați, Teatrul “Maria Filotti” Brăila, Teatrul “Excelsior” București, Teatrul Național “Ion Luca Caragiale” București, Teatrul Național Târgu-Mureș și Teatrul Evreiesc de Stat din București. (M. CONSTANTINESCU; FOTO: Ministerul Culturii)

pietricica turism

1 COMENTARIU

Lasă un răspuns