0233 235.907 office@mesagerulneamt.ro

Revoluția Română și luptătorii ”cu rol determinant” și un mesaj actual de la Cristi Pațurcă

pietricica turism

”Da, și la Piatra Neamț a fost Revoluție! Să fim mândri de acest lucru! Mai ales cei care nu au dat cinstea pe rușine în anii care au urmat” – Sergiu Găbureac, ex-purtător de cuvânt la Revoluția nemțeană din 22-25 decembrie 1989

revolutie7

O nostimadă cu tâlc. Pe vremea studenției mele – demult, demult – în celebrul parc Copou din Iași, pe sub teiul lui Eminescu, își făcea plimbarea zilnică, un nebun cu acte marca Socola. Pentru 5 lei, individul dus cu pluta era dispus să urle în gura-mare lozinci anti-guvernamentale, de genul: ”Jos comunismul!”, ”Jos Ghiță Dej!”, ”Jos Ceaușescu!”. Studenții, ca studenții, poznași, făceau chetă, strângeau bani și-i finanțau propaganda anticomunistă. Surpriză! După Marea Zăpăceală din Decembrie ’89, bolundul din dealul Copoului a devenit revoluționar cu certificat, luptător cu rol determinant, mare disident. Urmarea e ușor de dedus: a căpătat o dregătorie importantă și un jilț comod la Casa Pătrată din Iași (Consiliul Județean, vizavi de Palatul Culturii).

În fiecare an, cum începe Postul Crăciunului, nemțenii își amintesc despre Marea Aglomerație din ’89. În consecință, rememorăm, verbal și fără documentare, masacrele de la Timișoara, București, Cluj, Sibiu, ”Noaptea Furtunoasă de la Piatra Neamț”. Comentăm la general ziua de 22 decembrie, vorbim despre balconul ”revoluționar”, despre revoluționarii huiduiți, adulați, pălmuiți, înjurați. Nu suflăm nicio vorbuliță despre concetățenii noștri dragi care, pe timpul ”zaverei”, s-au ascuns după perdea sau sub plapumă. Și, paradoxal, astăzi sunt în Parlament, în Consiliul Județean Neamț sau consilieri la primărie. Culmea, și la noile locuri de muncă se luptă revoluționar cu… somnul, mai ales după o masă ”strămoșească”, stropită bine cu Cotnari.

Când în dulcea noastră cetate, reședință de județ, apar primele recenzii ale cărților semnate de Sergiu Găbureac, Adrian Alui Gheorghe, Corneliu Nicoară, Emil Bucureșteanu etc. înseamnă că suntem în decembrie și trebuie să vorbim despre eroii Revoluției. Cu pioșenie și cu răbdare. Revoluția trebuie aniversată, iar revoluționarii căzuți pe baricade – comemorați. Că toți românii aniversează momentul eliberării de sub totalitarism, se știe. Mai dificil e în zonele geografice unde vocabula Revoluție e o necunoscută.

Despre Revoluția Română din Decembrie ’89 s-a scris cu grijă, precauție și fereală. Are prea multe ”secrete”. Nici astăzi nu știm cine a tras în noi în 22, unde au dispărut fioroșii teroriști semnalați peste tot, cum s-au risipit promisiunile făcute de FSN… Și încă ceva: în ’89, au izbucnit și alte revoluții în țările vecine și prietene din Europa de Est. Cine a fost la butoane?

Orice român bine ancorat în realitate înțelege prin Revoluție o mișcare socială la care participă toate clasele sociale oprimate de dictatură. Definiția e comentabilă, așa că fiecare a înțeles evenimentele din Decembrie ’89 cum i-au dictat interesele politice. La 23 decembrie 2014, scriitorul Adrian Alui Gheorghe, intervievat de un ziarist, spunea: ”Revoluția Română a fost miracolul prin care orbul a văzut, mutul a vorbit, surdul a auzit. Tăcerea de până atunci a fost o complicitate colectivă la un regim de teroare, unic în Europa postbelică. Ieșirea în stradă atunci, la Timișoara, la București, în oricare alt oraș, a fost ieșirea din această complicitate pe care unii au conștientizat-o, alții nu”. (v. Ziarul ”Ceahlăul”, nr. 475, pag. 1) Frumos grăit-a poetul, numai că de la vorbe la realitate e drum lung. Argumentele? Un alt nemțean, dl. Sergiu Găbureac, în al doilea său volum, ”Vremea nemernicilor”, întrebat fiind de ce nu s-a tras și la Piatra Neamț în zilele Revoluției, a răspuns clar: ”În accepție generală, Revoluția a durat până la preluarea puterii de către gașca lui Iliescu. Uciderea odiosului și a sinistrei”. În consecință, după aceste evenimente, la putere au venit nemernicii care au vandalizat România. Cine sunt acești nemernici e mai greu de răspuns cu dovezi. Care era situația urbei noastre, imediat după eliberarea de sub totalitarism?

Piatra Neamț era una din localitățile culturalizate ale României din ’89. Aveam un teatru cu rezultate de invidiat la nivel național. Aveam un corp didactic cu rezultate recunoscute în plan național, aveam scriitori plini de energie și neliniști, aveam plasticieni ce rămân în istoria artei, aveam un corp medical de la care nimeni nu pleca fără să fie pus pe picioare, aveam ingineri pe o platformă industrială de excepție și o clasă muncitoare emancipată peste medie. Aveam librării cu librari-doamne de excepție care ne-au alimentat cu apariții editoriale de tiraj redus pentru acei ani. Aveam… aveam… aveam”. (v. Articolul ”25 de ani de la Revoluție”, semnat de Sergiu Găbureac, de la Asociația de Revoluționari Ștefan cel Mare ’89 Neamț)

Astăzi nu mai avem și înotăm în sărăcie, dar asta e deja altă poveste, tristă.

Despre ”Noaptea Furtunoasă” de la Piatra Neamț nu s-au rostit numai cuvinte euforice, s-au zis și vorbe dure. Profesorul, ziaristul și scriitorul Emil Bucureșteanu a consemnat în a sa ”Cogito”, negru pe alb, că ”Revoluția de la Piatra a fost un circ”. Scurt, clar, categoric.

* ”Șopârlița liberă” și revoluționarii stipendiați

Revoluția a pus România pe harta Europei. La sfârșitul lui ’89, românii erau speriați, cădeau țările din Est una după alta. Știau ei de la Europa Liberă (”Șopârlița Liberă”) și Vocea Americii. Un tsunami neanunțat a ajuns și pe meleagurile Neamțului. În ’83, Ceaușescu a dat o lege prin care obliga orice restaurant, bar sau discotecă să nu servească băuturi alcoolice decât între orele 10 și 22. La toate cârciumile din Piatra Neamț s-au scos perdelele de la geamuri. Pietrenii-sugativă făceau tot felul de ironii la adresa societății socialiste multilateral dezvoltate. În logica măsurilor luate de băieții cu ochi albaștri, vigilența trebuia mărită. Și s-a mărit, dar în zadar. Toată lumea știa că, la un grup de cinci indivizi, format în bar, un bețiv era securist (colaborator, sursă, turnător, că erau de mai multe feluri).

La fel de bine se știe că, în perioada ’86-’89, mâncarea era o problemă mare. Plăteau datoriile la străini și ne hrăneau prost. Pentru o pereche de ”adidași” sau ”frați Petreuș”, stăteai la coadă zile întregi. Cu toate astea, pe vremea lui Ceaușescu nu erau scormonitori în containerele de gunoaie. Oamenii străzilor au apărut după cucerirea libertății. ”Comuniștii au pus fiecărui român o pâine pe masă, dar nimic lângă”, motivează nostalgicii.

În această conjunctură dramatică, revoluționarii din toate păturile sociale au ieșit cu burțile goale în fața mitralierelor de pe blindate, au cerut libertate s-o ungă pe pâine. Tineri admirabili, strașnici. Istoricii i-au numit pe acești eroi, astăzi uitați, decembriști. Decembriștii mioritici se săturaseră de foame și demagogie, de realizările mărețe și fiul iubit. Un strungar de la IMS ”Ceahlăul” a avut curajul să-l întrebe pe un activist de partid ”Da’ familia matale poate trăi cu o jumătate de litru de ulei pe lună?”. Politrucul n-a răspuns, pentru că se alimenta de la Gospodăria de Partid, iar plinul cu benzină la mașină îl făcea de la stații Peco, speciale.

Sastisiți de minciunile politice, poporenii au ieșit în stradă. Lozincile revoltaților: ”Jos comuniștii!”, ”Jos dictatura!”, ”Jos Republica milițienilor și securiștilor!”.

revolutie1

Se împlinește un număr de ani de la furtunosul Decembrie ’89. Eveniment istoric calificat în fel și chip: revoluție, lovitură de stat, revoltă populară, aglomerație, buluceală, deranj… Să încercăm, însă, un exercițiu de imaginație și să ne întrebăm ce s-ar fi întâmplat dacă românii n-ar fi ieșit în stradă, la Timișoara (16-22 decembrie), în București (21-22 decembrie)…? Probabil am fi construit și astăzi societatea socialistă multilateral dezvoltată și am fi privit cu încredere spre comunism. Numai că istoria ne-a fentat și s-a produs schimbarea; după unii în bine, după alții în dezastru.

Cine a citit ”Vremea Nemernicilor” (Sergiu Găbureac), ”Laika” (Adrian Alui Gheorghe), ”Cogito” (Emil Bucureșteanu), ”Memoria Măștilor” (Cornel Nicoară) are dreptul să analizeze Revoluția Română din ’89. Cine s-a mulțumit a merge în fața Județenei de Partid și a privi spre revoluționarii de pe copertină, care cântau colinde, mă tem că nu sunt documentați în elucidarea problemei.

Jumătate din pietrenii care au venit la Casa Albă la Revoluție erau pe post de curioși. Când s-a spus, la microfon, de pe copertină, ”Apa a fost otrăvită!”, ”Securiștii din Bacău se îndreaptă spre Piatra”, ”Rușii au ajuns la PECO!” și ”Pe Telefoane (clădirea din fața Județenei de partid, n.n.), se văd doi teroriști”, piața s-a cam golit de revoluționari… ”Prin Casa Albă cam bătea vântul”, își amintește un martor ocular. ”Revoluționarii” n-au fost solidari nici la pericol. În astfel de situații tensionate, curajul e atât de greu de găsit încât ar trebui împărțit cu parcimonie. Nu l-a împărțit nimeni.

Am în fața ochilor Ceahlăul din 24 decembrie 2014, cu titlul, scris cu majuscule, ”25 de ani de la Revoluție”. O fotografie mare și clară ne prezintă un grup de revoluționari pietreni pe treptele Județenei de partid. În prim-plan, doi profesori foarte cunoscuți, poetul Adrian Alui Gheorghe, revoluționar cu legitimație, Legitimația nr. 5, eliberată de preotul Țuțuianu. Al doilea profesor n-a vorbit la microfon revoluționarilor, n-a acuzat pe nimeni, numai a privit iscoditor de jur-împrejur. Oare de ce? Cei doi îmi amintesc de actorul Caramitru, care îl îndemna pe Mircea Dinescu să fie ”mai revoluționar” la TVR, mai activ. ”Am învins!”, vă mai aduceți aminte?

În fiecare an, în luna decembrie, la revoluționari, scandalul devine normalitate. Unii foști revoluționari se vor ”luptători cu rol determinant”, ca să ajungă la un plus bănesc de 2.200 lei. Procurorii se opun și vorbesc despre ”certificate de revoluționar cu șpagă”. Există și astăzi o droaie de persoane care se consideră revoluționari și disidenți răi de tot, pentru că au fost răspândaci de bancuri politice cu Tovarășul, coana Leana și Vlad Țepeș. Vitejia lor s-a rezumat în a căsca gura, cum preotul Țuțuianu de pe Valea Viei îi îndemna pe revoluționari să urmeze calea cea dreaptă. Eroii adevărați, nu de paradă, revoluționarii-revoluționari, stau cu demnitate în anonimat și nu pretind certificate.

E greu să faci un bilanț despre trecut și prezent, după atâția ani de la ”lovitura de stat”, cum spunea nea Nelu. Un lucru e clar: flămânzii de atunci sunt și mai flămânzi azi. 4 milioane dintre ei bejenesc prin țările de farmec pline, robotind zi-lumină. Secretarii de partid din ’89 au căzut în picioare, ca pisica, secretează și acum în alte partide și au învățat să se ferească de prezent, pentru că au un trecut care-i ocolește de griji pe viitor.

Trăgând linie și adunând ”beneficiile” Revoluției, precizăm că 22 Decembrie va rămâne în istorie ca Ziua Libertății depline a românilor. La aniversarea ei suntem datori să aducem un pios omagiu eroilor, ”decembriștilor”, și să ne rugăm pentru odihna celor care nu mai sunt printre noi. Să nu ne mai urâm cu înverșunare, să fim mai buni, mai OAMENI, stimați tovarăși! Reînvățați libertatea și democrația! Redobândiți libertatea și sentimentul demnității naționale!

Prof. Dumitru RUSU

Despre autor
Adresa: str. Baltagului, nr. 6, Piatra Neamt telefon: 0233/235.907 fax: 0333/816.194

Scrie comentariu

*