Acasă Actual Direcția Silvică Neamț – cartea de vizită a României peste hotare

Direcția Silvică Neamț – cartea de vizită a României peste hotare

3
0
DISTRIBUIȚI
pietricica turism

Cu 13 fonduri cinegetice, care depășesc 140.000 de hectare, silvicultorii organizează anual partide de vânătoare, atât pentru pasionații din țară, cât și pentru cei din străinătate. Potrivit Compartimentului Vânătoare al Direcției Silvice Neamț, se lucrează în principal cu o agenție din Germania, cu care se programează vânătorii în funcție de sezon și specia dorită de fiecare. Majoritatea vin din țări germanice, unde cultura vânatului este o tradiție, o știință studiată și respectată, ceea ce se împletește armonios cu activitatea din domeniu a silvicultorilor. Este o situație din care toată lumea are de câștigat, nu doar financiar, deși nici acest aspect nu trebuie neglijat, ci și din punct de vedere cinegetic și al terenurilor. Așa s-au pus bazele unor relații care dăinuie peste ani, fiindcă vânătorii care au venit o dată și s-au simțit bine, cu siguranță vor reveni. Profesionalismul și ospitalitatea cu care sunt tratați îi fac pe aceștia să devină cel mai potrivit mijloc de publicitate pentru silvicultorii nemțeni, fiindcă, întorși la ei acasă, vizitatorii vor promova regiunea care i-a impresionat atât de mult. Ceea ce se și întâmplă și se observă imediat din datele Direcției Silvice Neamț, care arată că această activitate a înregistrat în ultimii ani progrese, ușoare, dar constante, în ce privește organizarea și gestionarea terenului, atitudinea și profesionalismul personalului de vânătoare și, nu în ultimul rând, structura și calitatea vânatului în teren.

Anul 2017 a început foarte bine din acest punct de vedere. ”Jagen Weltweit”, revistă cu acoperire internațională, de prestigiu în domeniul cinegeticii, a alocat în ediția sa din ianuarie un spațiu amplu în care descrie ce înseamnă experiența România pentru un vânător adevărat. Iar ziarul ”Jagd&Hund – Messe Kurier”, în ediția sa din ianuarie/februarie 2017, titrează ”Rumänien – Abwechslung pur!”. Este principalul ziar de informare pentru participanții la cele mai importante târguri de vânătoare din Europa, cele care au loc anual, în februarie, în Dortmund (Germania) și Salzburg (Austria), la care participă toate agențiile de vânătoare, care organizează sejururi tematice în toată lumea, toți producătorii de echipamente cu specific, foarte mulți dintre vânătorii din toate țările UE.

* Vânătoarea este, astăzi, modul cel mai potrivit de a ocroti fauna sălbatică de interes cinegetic. Microbul e în sângele unor oameni, indiferent dacă vor sau nu să recunoască, iar cel mai bun mod de a-l ține sub control este recoltarea, contra cost, a unor exemplare de masculi de trofeu, aflate la apogeu sau în regres, la bătrânețe, cu ocrotirea femelelor și a tineretului de viitor. Banii obținuți acoperă în parte cheltuielile pentru hrană, pază și alte activități specifice gestionării fondurilor de vânătoare, în scopul menținerii echilibrului interspecific, a unui număr corespunzător de exemplare pe specii și sexe, a unei stări de sănătate corespunzătoare a animalelor sălbatice.

* România – Adevărata schimbare!

Această prezentare necesită JavaScript.

Când vânătorii se gândesc la o excursie de vânătoare în Europa de Est, se trece adesea cu vederea peste România. Păcat! Căci această țară, așezată la marginea estică a Uniunii Europene, pune la dispoziție o vastă ofertă din punct de vedere vânătoresc. Pe langă căprior, cerb comun, cerb lopătar și mistreț, se întâlnesc și caprele negre, în aproape toată țara, pe o suprafață de peste 240.000 de ha. Și, în funcție de specificul fiecărui fond de vânătoare, efectivele de vânat sunt într-adevăr fantastice. Pe cât de diferite sunt tipurile de vânat, pe atât de variat este și peisajul țării, din punct de vedere geografic. De la câmpiile întinse până la stâncile abrupte din Carpați, sunt prezente toate formele de relief. Aici se poate face vânătoare și la dibuit, și la goană, și la pândă. România are câte ceva de oferit pentru dorințele oricărui vânător adevărat. Dacă Uniunea Europeană alocă licențe, atunci chiar și vânătoarea de urși este posibilă.

Vânătoarea în România se poate face atât pe terenurile unor asociații de vânătoare private, cât și în fondurile de vânătoare gestionate de stat. Pentru fiecare fond, conform legii, trebuie angajat minimum un paznic/ maistru de vânătoare profesionist. Un alt punct important: fiind țară membră UE, în România se pot aduce propriile arme de vânătoare, în baza unor proceduri simple. O invitație scrisă, actul de identitate, permisul de vânătoare, asigurarea de accidente, precum și pașaportul european pentru arme de foc sunt toate documentele necesare pentru aceasta.

(Jagd&Hund – Messe Kurier, ianuarie/februarie 2017)

* La mistreț și căprior

Această prezentare necesită JavaScript.

Vânătoarea la căprior este captivantă, iar așteptarea mistreților masculi până vine noaptea pune răbdarea la încercare. Ambele se combină într-o călătorie de vânătoare care poate oferi mari satisfacții.

Tehnicianul de vânătoare Mihai (dreapta) vorbește cu organizatorul călătoriei, Egon Merle, despre strategia pentru ziua de vânătoare.

Mihai, organizatorul vânătorii, la dibuit, la căprior, împreună cu mine, ne furișăm încet, pe un drum de țară. În această dimineață vrem să încoronăm cele două zile rămase pentru vânătoarea de căpriori cu un exemplar deosebit. Deja de mai mulți ani sunt cunoscute eforturile depuse de tehnicianul de vânătoare pentru refacerea efectivelor de căprior pe aproximativ 45.000 hectare. Constant a fost confirmată prezența unui țap bătrân în vechea livadă. Și exact acolo ne furișam noi. În această zonă, nu s-a vânat căprior. Unul, cel mult două din trofeele deosebite sunt recoltate acolo, anual. După aproximativ 200 metri de apropiat pe furiș, țapul făcea zarvă în fața noastră, într-un tufiș. Fracțiuni de secunde mai târziu, stătea numai la 2 metri în fața noastră – și ce exemplar! Ne uităm unul la altul, fără să ne mișcăm… Însă căpriorul experimentat știe, bineînțeles, ce-l așteaptă. Se întoarce și fuge cu sărituri mari prin iarbă. Acum trebuie să ne mișcăm repede. Carabina îmi zboară de pe umeri. Când sunt gata, Mihai fluieră. Țapul se oprește, uitându-se spre noi. Pare puțin riscant să trag. Puțin mai târziu, se întoarce. Și deja focul a fost tras. Însă greșesc…

Dar să începem cu începutul: este 13 august. La aeroportul din Iași, oraș aflat în estul României, mă așteaptă și mă preiau organizatorul sejurului de vânătoare, Egon Merle, împreună cu responsabilul de vânătoare la Romsilva, Doru Băluț. Perioada de împerechere la căprior încă nu s-a încheiat. Egon își face totuși griji, că nu vom găsi nici un căprior de trofeu. Însă mai devreme nu puteam merge la vânătoare, căci luna plină este abia pe 18 august. Și de lumina lunii avem uneori nevoie, pentru a putea combina vânătoarea la căprior cu cea de pândă la mistreț, la vier.

După călătoria de o oră și jumătate, de la aeroport până la locul de cazare, unde sunt condiții foarte bune, chiar de lux, plecăm deja în teren. Egon nu vrea să irosească timpul. Vânătorul Florin, care deja este la locul unde vom vâna, ca să confirme mișcarea din teren, are o imagine a situației. Prin telefon, sunt schimbate informațiile și deja începe dibuitul. Căpriorul trebuie să apară pe o pășune, într-un pâlc de arbori. Exemplarul este cunoscut de mulți ani. Ambii vânători români sunt siguri: acesta are un trofeu foarte bun. Ajunși la locul comunicat, am identificat repede țapul. Ne despart cam 200 de metri de prada dorită. Ținta îmi este, clar, prea departe. Un căprior nu este nici pe departe mare cât un cerb, prin urmare și focul este mult mai greu de plasat…

Trebuie să ne apropiem mai mult. Foarte încet, ne furișăm, pe după copaci. Lumina este la limită, se apropie noaptea. Apoi se întâmplă ceva care deranjează căpriorul. Foarte speriat, dispare în pădurea de stejari alăturată. Vreau să-l văd din nou!

Dimineața următoare, mergem din nou, în același loc. Însă țapul nu pare să fie în zonă. Nici fluieratul lui Egon nu-l face să apară. Mihai și Egon iau mașina. Florin și cu mine ne furișăm, încă o dată, pe un câmp cu floarea soarelui. Ajunși pe o mică înălțime, văd căpriorul, între tulpinile de floarea soarelui.

Ne e foarte clar: este căpriorul din seara precedentă. Forma cornului stâng nu lasă nicio îndoială. Să mulțumesc pășunii de lângă marea galbenă de floarea soarelui! Când căpriorul a ieșit din lan, l-am doborât. S-a întâmplat la numai 30 de metri. Glonțul a pornit, căpriorul a căzut. Mă simt ușurat. Verificăm dentiția căpriorului; se confirmă aprecierea vârstei făcută de Mihai și Florin. Amândoi îl apreciau la 7-8 ani. Prima mea pradă în România. Sunt extrem de fericit.

Această prezentare necesită JavaScript.

Ne îndreptăm înapoi spre cazare, cu mașina de teren. Mergem foarte încet pe drumul nisipos, care se coboară într-o mică vale. Deodată, Mihai oprește mașina, un Nissan Navara. Apucă binoclul și privește în partea de sus a pantei de lângă noi. Și, deodată, îl văd și eu: încrezător, un căprior paște în culme. După câteva momente de ezitare, e sigur: va traversa. Imediat, mă conformez invitației de a-l întâlni.

Acoperiți de tufe mici, ne furișăm spre căpriorul care poartă o mască încărunțită. Pare că are vârsta potrivită, e un exemplar adult. După ce ne-am deplasat încă 150 de metri, apărarea lui s-a terminat. Între el și noi se află numai o pajiște deschisă. Din poziția culcat, îmi caut o poziție de tragere bună. Capriorul stă pe blat. Nu ezit mult și apăs încet trăgaciul. După pocnitură, căpriorul cade la pământ. Puțin mai târziu, când ajungem lângă el, dezamăgire: masca încărunțită ne-a înșelat pe toți. Căci în fața noastră se afla un căprior tânăr. Ne pare rău tuturor. Însă cine vânează face, din păcate, și greșeli.

* Sprint final la căpriori

În dimineața următoare, pornim mai departe. Ne furișăm, din nou, prin teritoriul unui căprior cunoscut de organizatori. Sus, pe o mică înălțime, apare exemplarul nostru, cu trofeul cu prăjini inegale, trofeul clasic de selecție. Din cauza terenului plan, n-am avut posibilitatea să trag. Trebuie să așteptăm. După o veșnicie, pare că ne-a simțit. Căpriorul se retrage din fața noastră, în josul pantei. Noi ne furișăm în spatele vântului. Ajunși pe o creastă mică, trebuie să căutăm, încă o dată, căpriorul prin iarba înaltă. Îl vedem chiar în marginea pădurii, rozând la mlădița unui stejar. Încet, ridic dispozitivul de ochire. 100 de metri distanță de tragere. Trosc! În timp ce dau drumul focului, îmi dau seama că am tras prea mult în spate. Căpriorul dispare în tufișuri, numai dintr-o săritură. La naiba…!

La locul unde se afla țapul în momentul focului, găsim conținut stomacal. Câinele lui Florin, Bodo, trebuie să-l miroasă, să-i poată lua urma. Corcitura neagră pornește pe urmă, își face bine treaba. Egon și eu așteptăm acolo. Mihai și Florin încep singuri explorarea locului, alături de Bodo. Minutele de nervozitate trec încet. Apoi se aude strigătul mântuitor. Au găsit căpriorul. Sunt ușurat. Țapul de aproape 6 ani căzuse la 150 metri, sub o tufă.

La sfârșitul acestei vânători de căpriori, Mihai vrea să mă ducă să încercăm din nou la țapul cu trofeu deosebit, descris la început. El apreciază greutatea trofeului căpriorului în jurul a 500 grame. Eu, însă, sunt stângaci și împușc căpriorul, care stă în depărtare, la numai 25 metri. Emoția a fost din nou foarte mare.

Pentru cu trofeu de 500 de grame, merita să vin din nou aici, în România

Însă trebuie să mă concentrez din nou. Urmează vânătoarea la mistrețul mascul. La vier bătrân.

Trei sferturi din discul lunii luminează cu un galben deschis cerul. Împreună cu tânărul pădurar de vânătoare Toni și cu Egon, stau la pândă în teren, la ocolul silvic Tarcău, pe un fond de vânătoare gestionat de Direcția Silvică Piatra Neamț. Deja de mult timp este confirmat, în munți, un mistreț mascul bătrân, puternic. Colții de mistreți impozanți au fost văzuți clar în înregistrările de pe camerele video. Se potrivesc cu dorința oricărui vânător de vier!

Este deja ora 20. O ciută trece prin poiană. Pe urmă, două scroafe de mistreț. Captivați, savurăm spectacolul. Se face ora 20.45: începe să plouă. Lumina devine mai slabă.

Deodată, scroafele fug într-o margine de poiană. Toni mă atinge ușor. Îmi dă de înțeles că vierul este în fața noastră. Epolez la blat, în partea din față. Vierul se oprește în mijlocul poienii. Cuvintele lui Egon îmi vin în minte: când se oprește pe blat, trebuie să trag. Împușcătura sfâșie liniștea. Orbit de flacăra de la descărcarea armei, nu pot să văd nimic câteva secunde. Însă Egon îmi confirmă lovitura bună, care și-a atins ținta. Cu toate acestea, vierul nu cade în foc.

După 15 minute de pauză, începe căutarea: la locul unde se afla vânatul în momentul împușcării suntem total dezamăgiți. Nu se află nicio urmă de sânge. Neliniștea se adâncește. Eu sunt sigur că am lovit bine. Și, în plus, am tras la 30 de metri. Nu se poate să iasă rău. Toni caută în direcția unde a mers vierul. Deodată aud strigătul său de bucurie. A găsit mistrețul căzut, la mai puțin de 100 de metri, lovit în inimă. Cântărește 130 kg.

Acest mistreț cântărește 130 kg; pe când murea, colțul stâng al mistrețului s-a rupt.

Stratul de grăsime a împiedicat sângerarea, vierul nu a lăsat semne că e lovit.

* Info România

Dezamăgirea celui care a condus vânătoarea este vizibilă; acest mistreț este puternic, dar clar prea tânăr.

 În ciuda minunatelor posibilități de vânătoare, România nu este o destinație pe lista multor vânători din străinătate. Partea estică a țării aflate în UE are de oferit ceva unic: în afara muflonului sălbatic, în România există toate tipurile ungulate, cu efective foarte bune. Și numărul de trofee este excepțional în multe fonduri de vânătoare. Nu este de mirare că în România s-au recoltat atâtea trofee de record mondial. Pe lângă vânatul cu copite și vânatul mic, există aici și posibilitatea pentru vânătoarea de urși. În acest an, nu există însă nici o licență din partea UE.

Efectul secundar al apartenenței la UE e procedura foarte simplă, care permite vânătorului să vină cu armele de vânătoare proprii. Pe lângă pașaportul european pentru arme de foc, este necesar și un permis de vânătoare valabil în Germania și o invitație scrisă a organizatorului sejurului de vânătoare. Muniția și arma trebuie să fie transportate neapărat separat, în cutii omologate.

Organizatorul sejurului de vânătoare a fost firma Merle Jagdreisen. Telefon: 08453/337760.

E-mail:egon_merle@hotmail.com. www.merlejagdreisen.de

(Jagen Weltweit, articol scris de Markus Luck, redactor la revistă și vânător, care descrie propria lui experiență).

Lasă un răspuns