Acasă Actual Fostul primar de Agapia a pierdut procesul cu Prefectura! A fost dat...

Fostul primar de Agapia a pierdut procesul cu Prefectura! A fost dat în judecată de ANI!

2
0
DISTRIBUIȚI
pietricica turism

Fostul primar de Agapia, Neculai Nastasă, a atacat în instanță ordinul prefectului prin care se constata că mandatul său a încetat de drept, în urma “războiului” cu ANI, pe care l-a pierdut. Procesul s-a judecat astăzi, 4 aprilie, la Tribunalul Neamț, iar instanța de contencios-administrativ a decis să respingă cererea de suspendare a actului administrativ prin care fostul edil a fost debarcat. Decizia poate fi atacată, însă, în termen de 5 zile de la comunicare și, în acest caz, procesul se mută la Curtea de Apel Bacău.

Tot pe rolul Tribunalului Neamț mai există un dosar, în care Neculai Nastasă cere anularea actului administrativ care i-a luat funcția, în care părți sunt reclamantul și Instituția Prefectului. Acțiunea a fost introdusă pe 10 martie și încă nu i s-a stabilit termen.

Într-un alt dosar, deschis pe 29 martie, Neculai Nastasă cere tot “anularea actului administrativ”, iar pârâta este, desigur, tot Insituția Prefectului, însă cel mai probabil este vorba despre un alt document. Surpriza apare, însă, în dosarul 1236/103/2017, înregistrat pe 27 martie, când Agenția Națională de Integritate a chemat în judecată Primăria Agapia, prin primar Nastasă Neculai, pe Nastasă Neculai însuși, Asociația crescătorilor de animale Răchitiș și APIA Neamț. Și obiectul acestui dosar este tot “anulare act administrativ”.

Războiul prin instanțe se poartă din anul 2014, de când inspectorii de integritate au stabilit că Neculai Nastasă a semnat două contracte de concesiune cu Asociația Crescătorilor de Animale “Răchitiș”, asociație în cadrul căreia fiul său era membru fondator. ANI l-a declarat în conflict de interese, primarul a contestat raportul, iar la Bacău a avut câștig de cauză. La Înalta Curte, însă, unde procesul s-a terminat pe 8 februarie 2017, Neculai Nastasă  a pierdut definitiv cauza. Iar pe 1 martie, prin ordinul prefectului, a pierdut și funcția. (C.M.)

Lasă un răspuns