0233 235.907 office@mesagerulneamt.ro

Părintele Nicolae Capșa: ”Oul de Paști este roșu, nu galben și nu verde!”

pietricica turism

Slujitor în bisericuța de la Corni, comuna Bodești, părintele Nicolae Capșa păstorește o comunitate restrânsă, în care credința, tradiția, istoria și rădăcinile sunt adevăratele valori. Poate și de aceea numește sătucul ”Coliba dacilor liberi”. L-am rugat pe părinte să-și găsească răgaz, printre multele îndatoriri pe care le are de îndeplinit în această perioadă, pentru a ne răspunde la câteva întrebări despre Postul Mare și despre Sfintele Paști.

  • Postul, care, la oraș, este, de multe ori, dietă, s-a păstrat în unele locuri de la țară, ca fiind o perioadă a vorbei puține și înțelepte. Cum e în parohia dvs. care nu numără decât 125 de suflete?

Plec de la ideea că Postul Mare are la bază exemplul pe care-l dă Mântuitorul, El însuși postind 40 de zile, când era în trup. Și există cazuri de cuvioși, cum a fost Episcopul Ioan, care a sihăstrit în munții Neamțului, care se hrăneau doar cu împărtășanie. Postul are 7 trepte.

Prima este a carnivorilor, cei care mănâncă tot timpul carne, dar țin miercurea, vinerea și posturile de peste an. Treapta a doua este a lacto-vegetarienilor, care nu mănâncă niciodată carne, acest tip de alimentație fiind, cu precădere în mănăstiri, dar și în lume. Treapta a treia este a vegetarienilor, care nu consumă deloc produse animale, iar următoarea – a celor care nu mânăncă decât crudități (fructivorii). Treapta a cincea este a cerealierilor, care se hrănesc exclusiv cu seminte, iar a șasea – și aici avem exemple de sihaștri – a celor care mănâncă doar pesmet cu apă. Pesmet înseamnă cubulețe de pâine, uscate la soare, dar nici acestea nu se consumă în fiecare zi, ci o dată la câteva zile. Treapta a șaptea este a celor care trăiesc doar cu sfânta împărtășanie, pe care o primesc o dată sau de două ori pe săptămână, și apă.

La această treaptă ajunsese Episcopul Ioan.

În lumea noastră, există oameni care cred că, dacă țin o zi de post negru, vor muri sau se vor îmbolnăvi grav. Dar, indiferent cum gândim și cât putem, dacă postul nu este dublat de rugăciune, nu-și împlinește scopul spiritual. Când nu ai starea pe care ți-o dă rugăciunea minții, una simplă pe care poate s-o spună oricine – Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul! – și ai o stare de nervozitate, simți presiune sau neliniște, și nu mănânci, se răsfrânge asupra fizicului și ai șanse mari cel puțin la un ulcer. În plus, lumea trăiește în viteză, nu mai are timp să prepare hrană verde și cumpără tot felul de produse de post, pline de chimicale sau care imită gustul celor de frupt. Este o amăgire, iar jertfa nu mai este jertfă. Sfinții părinți spun că aripile postului, care sunt două – până la urmă, nicio pasăre și niciun avion nu zboară cu o singură aripă – sunt rugăciunea și milostenia. De fapt, e o triadă, o triadă a mântuirii, pentru că milosteania sufletească este rugăciunea pentru altcineva – și e greu să te rogi pentru cineva care nu ți-e drag, iar milostenia trupească, materială, este pâinea pe care o dăruiești celui care n-o are. Dar milostenia sufletească este mai mare decât cea trupească.

  • Și nu ați spus cum e postul la dvs. în parohie, la Corni, pe cel mai înalt deal din județul Neamț.

Am rânduit ca, în sat, postul să fie completat cu citirea Psaltirii și constat că, după câțiva ani, mulți bătrâni, care n-au decât 4 clase, acum citesc Psaltirea cursiv. Fiecare creștin citește câte o catismă (Psaltirea e împărțită în 20 de catisme – un grup de psalmi) și, astfel, zilnic, în sat, se citește toată Psaltirea. Iar, atașat, fiecare are pomelnicul cu toți cei 125 de săteni și, astfel, se roagă unii pentru ceilalți. Este, cum frumos spunea cineva, un lanț de rugăciune. Sf. Vasile zicea că soarele poate să apună, dar citirea Psaltirii să nu înceteze și tot Sf. Vasile spunea că Psaltirea arde pe demoni, este foarte puternică. O dată pe săptămână, facem și Paraclisul Maicii Domnului, ori la câte o casă, ori la școală, dar îl citim toți, împreună. Acum, nu vreau să creez o imagine idilică, mai sunt și oameni care nu pot duce postul cap-coadă, avem bătrâni bolnavi și nu din cei închipuiți, care mânăncă lactate, dar prima și ultima săptămână le țin cu strășnicie, precum și zilele de luni, miercuri și vineri. Însă un procent foarte mare din credincioși știu că Postul Mare are ca scop, pe de o parte, jertfa noastră pentru patimile pe care Domnul Iisus le-a îndurat pentru noi, iar pe de altă parte învierea noastră sufletească.

http://mesagerulneamt.ro/wp-content/uploads/2017/04/Banner-web-Tehnoprod-04-2017.jpg

Postul este reîntoarcerea omului la hrana paradisiacă. Adam și Eva nu mâncau nimic de origine animală, în Eden.

– De ce nu se pot împărtăși fumătorii?

Nu avem absolut nimic cu ei, îi iubim și le dăm dezlegare, dar pentru aghiazmă mare, nu pentru împărtășanie. Eu cred că e o idee falsă că tutunul e iarba dracului, eu cred că face parte din actul creației. Numai că fumătorii nu-l folosesc în scopul lui terapeutic. Vorbim despre o proastă întrebuințare. Iar trupul este templul Duhului Sfânt și nu e îngăduit să-ți bați joc de el! Păcatul legat de fumat este că alterează sănătatea. Câți oameni nu se roagă pentru sănătate? Nimeni nu ar trebui să-și permită să-și bată joc de darul lui Dumnezeu! Văd oameni care se luptă cu această patimă, pe unii i-am ajutat chiar și cu plasturi, dar, când au venit la la spovedit, hotărâți să renunțe, a doua sau a treia zi i-am împărtășit. Unii au rămas așa, alții au căzut iar în păcat. Sfântul Apostol Pavel zice: ”Să lepădăm dar lucrurile întunericului și să ne îmbrăcăm cu armele luminii. Să umblăm cuviincios, ca ziua: nu în ospețe și în beții, nu în desfrânări și în fapte de rușine, nu în ceartă și în pizmă; Ci îmbrăcați-vă în Domnul Iisus Hristos și grija de trup să nu o faceți spre pofte”.

– Care sunt rânduielile pentru Săptămâna Patimilor, când gospodinele îmbină mersul la denii cu pregătirile din bucătărie și au reguli stricte depre ziua în care se vopsesc ouăle, se face cozonacul sau se învârt sarmalele?

În Moldova, cu precădere, linia de demarcație dintre tradiție și superstiție este tare firavă. Centrul de greutate al Săptămânii Patimilor înseamnă, în primul rând, postul însoțit de rugăciune. Luni, marți și miercuri se ajunează până seara, adică nu se mânăncă nimic, joi este dezlegare la mâncare gătită cu ulei, iar vineri și sâmbătă este, iarăși, post negru. Se pleacă de la acest punct de vârf, dar fiecare face cât poate, unii nu rezistă decât până la prânz, alții trebuie să ia medicamente și mănâncă încă de dimineață. Însă, cum spune Sfânta Evanghelie: ”Cel ce mănâncă să nu disprețuiască pe cel ce nu mănâncă; iar cel ce nu mănâncă să nu osândească pe cel ce mănâncă, fiindcă Dumnezeu l-a primit. Cine ești tu, ca să judeci pe sluga altuia?”. Postul este ca o competiție. Trebuie să iei bine startul, să ții ritmul cu discernământ și să dai totul, ca sportivii de performanță, la finiș, ca să fii vrednic de întâlnirea cu Hristos cel înviat. Și să participi la Denii, care sunt foarte importante ca rugăciune. Gospodinele nu văd că ar avea impedimente, pentru că nu ar trebui să pregătească decât strictul necesar. Iar ca reguli, este logic să vopsească ouăle vinerea, dar nu este nicio nenorocire dacă nu au timp și le fac sâmbăta. Este singurul lucru care se pliază, pentru că oul roșu de Paști simbolizează, pe de o parte jertfa, care a fost în Vinerea Răstignirii, iar pe de altă parte viața cea nouă care apare din acel ou. Sigur că putem găsi tot felul de metafore. Verde – că natura se întoarce la viață, galben – că e culoarea Duhului Sfânt sau albastru – că e culoarea cerului. Dar nu trebuie să ne îndepărtăm de semnificația profundă și reală. Oul de Paști e roșu! Așa cum mielul – și nu vreun alt animal – ne duce cu gândul la jertfa lui Iisus Hristos, care este mielul lui Dumnezeu, după cum ne spune Sf. Ioan Botezătorul.

 

– Care este semnificația lumânărilor mari pe care le duc credincioșii la biserică și cât de mult contează pentru sufletele celor plecați fără lumânare?

Lumânarea pentru cei plecați are o pondere mare și la Vovidenie (Intrarea Maicii Domnului în Biserică), dar și la Paști, în fiecare parohie, sunt oameni care duc lumânări mari, pentru ca preoții să le aprindă când dăruiesc sfânta lumină, însă nu toți o fac pentru că au pe cineva mort fără lumânare. Câți au murit pe front fără lumânare? Nu lumina lumânării este cea care-i călăuzește, ci faptele bune pe care le-au făcut și jertfa. Noi, în Joia Patimilor, facem procesiune, iar cele 12 evanghelii se citesc pe calea dintre biserica satului și paraclisul de pe Dealul Crucii. Pe un bătrân de 85 de ani, drumul ăsta îl face să simtă crucea Domnului într-o oarecare măsură. Este jertfa lui. Dar esența lucrării sufletești în Postul Mare o dă rugăciunea  Sfântului Efrem Sirul: ”Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert nu mi-l da mie. Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei, dăruiește-l mie, robului Tău. Așa Doamne, Împărate, dăruiește-mi ca să-mi văd greșalele mele și să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin”.

 Cristina MIRCEA

Despre autor
Adresa: str. Baltagului, nr. 6, Piatra Neamt telefon: 0233/235.907 fax: 0333/816.194

Scrie comentariu

*